Un accident rutier, soldat cu numeroase pagube materiale și cu rănirea unei persoane, a avut loc, miercuri dimineață, pe o stradă din cartierul Mărăști.
Un accident rutier a avut loc, sâmbătă după-amiază, pe strada Valea Seacă, din Cluj-Napoca.
Polițiștii clujeni au depistat, luni, o șoferiță care s-a urcat la volan deși avea permisul suspendat, aceasta fiind implicată și într-un accident rutier.
Extinderea Uniunii Europene trebuie să continue, în paralel cu reformarea instituțiilor europene. Pe de o parte, Uniunea Europeană trebuie să includă toate acele state care au vocația de a deveni membre ale Uniunii, în conformitate cu viziunea fondatorilo
Accident pe strada Spicului! O mașină s-a răsturnat în urma impactului - VIDEO
Accident pe Frunzișului! A rupt gardul unei case - VIDEO
Bugetul Floreștiului e în dezatere publică. La investiții NOI e pasarela de la Metro
Traficul în Florești este blocat luni după-amiaza din cauza lucrărilor la canalizare.
Dupa trei zile în care zeci de mii de oameni din Dej au stat fără apă, directorul interimar al Companiei de Apă ”Someș”, Dorin Ciatarâș, s-a dus și el la fața locului.
Realimentarea municipiului Dej cu apă potabilă nu se știe când se va face. Joi, Compania de Apă ”Someș” anunța că până joi seara lucrarea ar putea fi terminată. În teren, lucrurile stau altfel.
Municipiul Dej a rămas fără apă după ce au apărut probleme la conectarea noilor rețele la magistrala de apă care vine de la Cluj. Apa potabilă din rezervoarele orașului s-a terminat, iar acum este o adevărată criză de apă.
Un șofer beat care a lovit o persoană a fost încătușat de polițiști.
Floreștenii se confruntă des cu obiecte aruncate în canalizare (cârpe, haine, scutece, obiecte menajere etc.), însă uneori acestea sunt de-a dreptul ieșite din comun.
Regia Autonomă a Domeniului Public (RADP) a demerat lucrările în luna mai lucrările de modernizare a străzii Fântânele, dar nici astăzi nu le-a finalizat.
Un clujean nu poate folosi aragazul pentru că de trei zile țâșnește apă prin arzătoare.
Podul Traian a fost inaugurat de primarul Emil Boc, care nu a vrut să taie panglica pentru această inaugurare, cu toate că succesul este trecut în raportul său de activitate la capitolul reușite.
Un accident rutier, soldat cu rănirea a doi tineri și pagube materieale însemnate, a avut loc vineri dimineață, pe raza localității Mintiu Gherlii.
Polițiștii clujeni au depistat, în noaptea de duminică spre luni, un conducător auto care se afla beat la volan.
O avarie la conducta de apă de pe strada Dâmboviței, din cartierul Mărăști, i-a lăsat pe clujeni fără apă mai bine de 7 ore.
Primăria Florești a finalizat licitația pentru repararea drumurilor din comună.
Primarul comunei Florești, Horia Șulea, a anunțat că strada Florești va fi asfaltată în mai puțin de 2 săptămâni.
Primarul Emil Boc a explicat de ce întârzie demararea lucrărilor la podul Traian, din Piața Mihai Viteazu.
Un accident spectaculos s-a produs miercuri, 3 februarie, în jurul orei 16.00, pe strada 1 Mai din municipiul Dej.
Jandarmii clujeni au depistat un bărbat în timp ce își trăgea gaz dintr-o conductă, folosind un dispozitiv improvizat.
O femeie a reușit să își dea foc la mașină în timp ce alimenta cu carburant.
Judecătorii clujeni l-au plasat în arest la domiciliu pe Miki Webcar, ”samsarul” din Cluj care aducea mașini de lux pentru vedete dar nu plătea TVA și impozite la stat.
Un grup semnificativ de ”samsari” din Cluj și alte județe alte Transilvaniei a fost luat pe sus, în această dimineață, de mascații de la DIICOT. Au fost făcute aproape 100 de percheziții.
Un sofer de TIR a uitat că pe carosabil umed trebuie să circule prudent și a produs un grav accident de circulație.
Un accident rutier, soldat cu pagube materiale, a avut loc duminică dimineața, pe strada Mihai Viteazu, din Dej. Incidentul a fost cauzat de o șoferiță începătoare, din localitate.
Un accident spectaculos și greu de înțeles s-a produs la Dej, duminica, pe strada Baia Mare.