O dată cu venirea verii, prețurile chiriilor de pe litoral explodează, pe fondul cererii crescute venite din partea turiştilor.
Supărat că nu toate mijloacele de transport în comun sunt dotate cu instalații de aer condiționat, un clujean cere ca cei care beneficiază de acest serviciu să plătească mai mult.
Fântâna arteziană din Piața Unirii a fost luată cu asalt de copii, miercuri, 19 iunie, la orele amiezii.
Ziua de miercuri a fost caniculară în toată țara. Joi, 20 iunie, va fio la fel, cu temperaturi maxime de 35-36 de grade Celsius.
Un studiu recent realizat de specialiști și-a propus să individualizeze 50 de semne care arată că un individ a început să îmbătrânească.
Directorul Rosal Cluj, Sergiu Hossu, atacă Consiliul Județean Cluj în noul scandal al rampei de la Pata Rât.
Primul magazin de încălțăminte al brandului română-francez, CHOU, din România a fost deschis în Iulius Mall Cluj.Noua locaţie este situată la etajul 1 în Iulius Mall, în vecinătatea cafenelei Bourbon.
Luam adesea in deradere horoscoapele, insa nu putem sa nu admitem ca acestea prezinta multe similitudini cu realitatea pe care nu le putem trece cu vederea.
Pentru a cunoaște cu adevărat pe cineva trebuie să îi cunoști sufletul și felul de a fi. Astrologii au găsit un mod a aborda fiecare nativ în parte.
Clujenii care folosesc serviciile firmei CONFORT TRANS pe rutele Cluj- Feleacu, Cluj - Valcele și Cluj - Rediu se plâng că sunt transportați în condiții improprii.
Consiliul Județean Cluj a semnat un act adițional la contractul de construire a Centrului de Management Integrat al Deşeurilor (CMID) Cluj, desemnând firma Atzwanger S.P.A drept noul lider al asocierii care a câștigat licitația.
Primarul Emil Boc anunță pe Facebook că, în ședința Consiliului Local, de joi, 21 februarie, va fi supus la vot proiectul de reabilitare a 22 de străzi din oraș.
Miliardarul Georgică Cornu ar putea fi obligat să achite un milion de dolari despăgubiri morale pentru că și-a înșelat soția cu Marina Almășan.
Foarte multe femei se cred grozave în pat pentru simplul fapt că bărbații nu se plâng de ele. Cu toate acestea, domnii au o serie de reclamații de făcut.
O companie aeriană care operează pe Aeroportul din Cluj-Napoca recrutează însoțitori de bord pentru baza de la Cluj.
Liderul consilierilor județeni ai PSD Cluj, Remus Lăpușan, a declarat că multe dintre proiectele majore de investiţii ale Consiliului Judeţean Cluj sunt blocate din cauza firmelor executante.
Cele mai mici modele de maşini din lume vor fi scoase anul viitor la licitaţie în Statele Unite.
Rampa temporară de la Pata Rât apare iarăși în atenția publică, după ce Curtea de Apel Cluj a respins cererea de suspendare a măsurii de închidere.
Cele mai scumpe garsoniere din Cluj-Napoca se învârt în jurul prețului de 35.000 de euro, dar sunt și unele mult mai ieftine.
Lucrările de amenajare a depozitului ecologic de deșeuri de la Pata Rât sunt blocate, după ce firma Confort, care a câștigat licitația pe fonduri europene, a intrat în insolvență.
Cladirea Transylvania College (Fosta Scoala Internationala Cluj) este prima scoala din Romania construita pe principii de sustenabilitate şi eficienţă energetică.
Banca Transilvania oferă 1.000 de premii a câte 100 de lei în cadrul unei campanii care își propune încurajarea folosirii metodelor alternative de plată a facturilor.
Noua fabrică de gunoi de la Pata Rât, care ar urma să ne ducă în Europa din punctul de vedere al reciclării deșeurilor, este un nou proiect eșuat al lui Alin Tișe, care a atras o finanțare de 195 de milioane de lei din fonduri europene, dar proi
Președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, Horea Uioreanu, îi acuză pe aleșii PDL că se opun cu rea voință trecerii amfitreatrelor studențești din subordinea CJ Cluj, în cea a Universității de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj.
Soţia coregrafului Cornel Patrichi a publicat pe Facebook o scrisoare în care cere conducerii Pro TV să îşi ceară scuze pentru situația în care a fost pus acesta.
Femeile se gândesc la sex la fel de mult ca bărbații, iar fanteziile lor sexuale sunt la fel de bogate, conform askmen.com.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu, a declarat că ”țeapa” de la fabrica de gunoi a Clujului se adâncește. ”S-au plătit 13 milioane de lei ca avans, dar s-a lucrat de 3 milioane, în 6 luni”, a spus Uioreanu.
Miliardarul din Banat, Georgică Cornu, patronul firmei Confort, care construiește fabrica de gunoi de la Pata Rât, a fost la Cluj pentru a discuta cu Horea Uioreanu despre devalizarea de fonduri din cadrul acestui proiect.
Firma CONFORT, constructorul fabricii de gunoi a Clujului, este acuzată de angajați că nu le-a plătit salariile. Scuza firmei patronată de miliardarul din Banat, Georgică Cornu, este că nu a primit niciun ban de la Consiliul Județean Cluj.
Obiectivul Băncii Transilvania, propus pentru finalul anului 2012, a fost atins în doar 3 luni. 22.500 de clienţi folosesc acum serviciul de Mobile Banking al Băncii Transilvania, BT24