Don, un câine care ar fi împlinit 12 ani în 2025, a fost ucis cu bestialitate de către un cetățean, după ce a dispărut de câteva zile de la casa lui, din localitatea Coplean
Rocsana Contraș, cunoscută pentru acțiunile sale caritabile la Cluj și în Apuseni, și-a ,,exins operațiunea”, reușind să ajungă și la bunicii fprp posibilități din Republica Moldova.
Aurelia Cristea, consilier local din partea PSD și inițiatoarea legii care a interzis fumatul în spațiile publice închise, s-a declarat de partea inițiativei lui Emil Boc
Scenele dramatice au avut loc la un meci din Liga 4, jucat între Eciro Forest Telciu și Viticola Lechința, în județul Bistrița-Năsăud.
Albert Zoltán a fost reales astăzi în funcția de viceprimar al Comunei Florești, în urma votului desfășurat în cadrul Consiliului Local. Primarul Bogdan Pivariu a anunțat rezultatul votului și a felicitat echipa de conducere,
Situația alarmantă a persoanelor vârstnice a fost evidențiată de senatorul PSD Răzvan Ciortea, prezent la conferința de prezentare la Cluj a Programului de țară al Partidului Social Democrat
Fostul consilier Liviu Merca a relatat că, începând cu luna octombrie 2023, vecinul lui a început să îi urmărească pe acesta, pe soţia sa și pe fiul lor.
Primarul localității bistrițene Sânmihaiu de Câmpie, Ioan Mate, a fost reținut de polițiștii de la Direcția Generală Anticorupție, după ce ar fi încercat să influențeze votul din data de 9 iunie.
Un consilier local nou ales, din orașul Teiuș, județul Alba, a fost surprins împreună cu încă două persoane, pe un câmp cultivat cu vinete, de camerele de supraveghere montate de proprietarii terenului.
La școala Anghel Saligny din Cluj-Napoca, un întreg container de cărți este pregătit pentru a fi aruncat
Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest vrea să primească un teren în zona semicentrală a municipiului Cluj-Napoca pentru a-și construi sediu.
Momente cumplite pentru familia unui consilier local din județul Cluj, după ce soția sa, în vârstă de 67 de ani s-a stins din viață în timp ce se aflau la Geoagiu Băi.
Un politician din Cluj-Napoca a povestit în online prin ce a fost nevoit să treacă atunci când a vrut să închirieze o mașină prin Wizz Air, atenționându-i pe ceilalți cu privire la acest seriviu oferit de compania aeriană.
Comuna Geaca are cel mai tânăr primar din județul Cluj.
Dacă USR Cluj a reușit cu 5 consilieri să impună proiecte importante pentru Cluj, imaginați-vă ce se poate face cu zece consilieri locali!
REPORTER: Domnule Alexandru Cordoș, aveți o experiență vastă în administrația publică locală și în administrație privată. Ați fost consilier local PSD în Cluj-Napoca, ați fost consilier județean, sunteți cadru uiversitar.
Adriana Cristian, candidată la alegerile europarlamentare din partea Alianței Dreapta Unită, face apel la cetățeni să participe la votul din 9 iunie. Alegătorii vor primi cinci buletine de vot
În ultimii ani, tot mai mulți clujeni și-au exprimat nemulțumirea față de modul în care administrația Boc gestionează reamenajarea parcurilor din oraș.
Cel puțin 31 de inspectori generali școlari candidează la alegerile locale din 9 iunie 2024.
De ani de zile reprezentanții USR din Consiliul Județean Cluj și din Consiliul Local Cluj-Napoca se zbat pentru realizarea unei noi maternități. În pofida declarațiilor publice, tandemul Tișe-Boc nu a avut voința politică pentru susținerea acestui proiect
Centura metropolitană a Clujului, promisă de 20 de ani de administrația Boc rămâne în continuare doar pe hârtie.
Cinci din primii zece candidați ai Alianței Dreapta Unită (USR - PMP - Forța Dreptei) pentru Consiliul Local Cluj-Napoca sunt femei
Știri de Cluj vă prezintă în EXCLUSIVITATE un interviu cu Alexandru Cordoș, candidatul PSD Cluj la funcția de președinte al Consiliului Județean Cluj, în care subiecte tabu până acum sunt abordate fără rețineri.
Eu, ca si voi, îndeplinesc multiple roluri: sunt mama, sunt manager de proiect și de echipa într-o companie de IT, sunt managerul familei mele, la fel ca majoritatea femeilor, și la finalul zilei, îmi doresc sa mă bucur de roadele muncii mele, cu aceeași
PSD a lansat în luptă un alt candidat la funcția de primar al comunei Florești, după ce candidatura lui Horia Șulea a fost respinsă de Biroul Electoral.
Biroul Electoral de Circumscripţie Comunală nr.38 Floreşti a respins în 26 aprilie candidatura depusă de fostul primar Horia Șulea, din cauza dosarului penal în care a fost condamnat și care îi interzice să ocupe funcții publice.
Consilierul județean Cluj, Bashar Molhem, a făcut o postare publică în care îl ceartă pe disidentul Sabin Sărmaș, atrăgându-i atenția că dezvoltarea Clujului i se datorează primarului Emil Boc.
Circulația trenurilor pe ruta Cluj-Oradea va fi oprită pentru execuția lucrărilor de „Electrificare și reabilitare a liniei de cale ferată Cluj Napoca – Oradea – Episcopia Bihor” – Lot 2 Aghireș – Poieni.
Părinții unui adolescent de 17 ani acuză poliția din Gherla că protejează un consilier local din localitatea Aluniș, care a bătut un copil. Consilierul local PMP ar fi fost înarmat li cu un topor.
Prețurile în cadrul evenimentelor organizate la Cluj de administrația locală și județeană cresc, iar clujenii nu mai fac față la pretențiile de „oraș de 5 stele”.