Centură între Chinteni – Apahida ce va fi legată la Autostrada Transilvania - VIDEO
Clujul poate deschide mâine un tren metropolitan, pe vechile linii de navetiști ale lui Ceaușescu
O petiție online își propune să facă presiune pe Consiliul Județean Cluj, for care promite de ani de zile construirea unui spital monobloc pentru copii.
O inițiativă civică își propune să bombardeze Primăria Cluj-Napoca cu sesizări privind urgentarea proiectului trenului metropolitan, care nici măcar pe hârtii nu există, fiind numai discuții.
Centenarul e numai aniversări și sărbători, inaugurări și concerte festive? O mămică a povestit cum sunt tratați cei mici și părinții lor la Clinicile de Pediatrie din Cluj, care ar trebui să fie model.
Consiliul Județean Cluj se laudă că va face o parcare uriașă lângă Aeroport, dar nu are terenul încă, aflat în proprietatea Ministerului Afacerilor Interne (MAI).
În perioada 23-26 noiembrie 2018 a avut loc, la Deva, Cupa României la Taeokwon-do ITF (Juniori III, II, I si Seniori), cu un numar record de 420 sportivi, 34 arbitri si 43 de antrenori de la 20 de cluburi din toata tara.
Guvernul PSD este acuzat că își bate joc de asigurații din șase județe din Ardeal: ”elicopterul SMURD ajunge la casat înainte de a se da drumul heliportului de la Jibou!”, susține europarlamentarul Daniel Buda.
Ministrul Sănătății a comentat intenția autorităților din Cluj de a construi Spitalul Regional de Urgență de la Cluj.
Peste 200 de angajați de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj riscă să fie disponibilizați și reangajați. Măsura este de fapt o ”șmecherie” funcționărească pentru a le reduce salariile oamenilor.
Comisarul european Corina Crețu a fost întrebată dacă este posibil ca Spitalul Regional de Urgență Cluj să fie construit de Consiliul Județean Cluj.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, solicită Europei să permită autorităților locale să construiască Spitalul Regional de Urgență Florești.
Primarul Emil Boc propune, în premieră, un parteneriat cu șoferii clujeni pentru decongestionarea traficului.
Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal (ICUTR) Cluj a achiziționat și dat în folosință, din fondurile alocate în acest scop de Consiliul Județean, o serie de echipamente medicale și aparatură de ultimă generație.
Drumul de la Cluj la Băișoara este un dezastru, dar ar trebui să fie o ”bijuterie” mai ales că duce spre zona de schi a județului.
Drumurile Clujului sunt cele mai proaste din regiune, județul având multe restanțe după guvernările locale PNL, neperformante.
În documentele publicate luni de Rise Project se vorbește despre una din investițiile făcute de Tel Drum la reședința lui Liviu Dragnea din Alexandria: bucătăria de vară.
Cluj Arena, stadionul construit de Consiliul Județean Cluj, dar care are performanțe economice slabe, beneficiază de o investiție de 350.000 de Euro într-un sistem de accelerare a procesului de fotosinteză a gazonului.
În perioada 25 -28 octombrie 2018 a avut loc la Sibiu, Cupa Europei la Taekwon-do ITF unde s-au adunat un numar de 1350 de participanti.
Consilierii judeţeni PSD propun acordarea post-mortem a titlului de Cetăţean de onoare al Judeţului Cluj "Clujean de onoare” tuturor delegaților participanți la Marea Adunare de la Alba-Iulia.
Consiliul Județean Cluj va supune spre aprobarea plenului deliberativului clujean, în cadrul următoarei ședințe ordinare, un proiect de hotărâre privind aprobarea atribuirii a două noi licențe de traseu pentru transportul public de persoane pri
Cea de-a 17-a ediție a Festivalului Internațional al Teatrelor de Păpuși și Marionete ”Puck” a reunit la spectacolele și evenimentele din program nu mai puțin de 9.000 de participanți.
Într-un județ cu drumuri ”varză”, Consiliul Județean Cluj se laudă că trasează și marchează un drum.
Pentru că alegerile bat la ușă, în 2019 alegeri europarlamentare, prezidențiale și apoi cele locale, în 2020, aleșii județeni au lansat campania de căutare a unui teren de 20.000 de mp pentru construcția unui spital.
”Vreau să anunţ public că nu mai accept insultele din partea Guvernului României faţă de munca pe care o fac”, a declarat luni comisarul eurpean Corina Crețu.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a trimis plângeri la Autoritatea Aeronautică Română prin care a reclamat că oricând se pot produce catastrofe aeriene.
Turnul de 25 de etaje domină deja Mănășturul și încă nu e la înălțimea dorită de arhitecți.
În an Centenar, Consiliul Județean Cluj alocă 500.000 de euro pentru dotarea unui spital din raionul Hîncești din Republica Moldova.
Consiliul Județean Cluj anunța în aprilie 2017 că se plombează drumul județean Câmpia Turzii – Viișoara – Frata – Mociu.
După ani de zile în care s-a vorbit despre mutarea Spitalelor de copii din Cluj-Napoca într-o clădire nouă, acum se reiau discuțiile.