Primarul Emil Boc a promis din nou că pasajul de la Tăietura Turcului se va face și că traficul va fi salvat.
Trei astronauți chinezi au revenit pe Pământ, duminică, 4 decembrie, după șase luni petrecute la bordul stației spațiale Tiangong, a anunțat Agenția Spațială Chineză, care califică misiunea celor trei drept „un succes total”, relatează AFP, citat de news.
Doi agenţi din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Satu Mare au fost reţinuţi pentru operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia, după ce au construit case pe care le vindeau, obţinând astfel profit.
Românii au trecut la furt de gaz, pentru că nu își mai permit să achite facturile. Totuși, improvizațiile care sunt făcute pot fi extrem de periculoase.
ISU Cluj intervine pe Bulevardul Eroilor din Cluj-Napoca. Țiglele desprinse de pe acoperișul unei clădiri din această zonă pun în pericol viața clujenilor.
Statele Unite vor acorda României un împrumut de 3 miliarde de dolari pentru construcția reactoarelor nucleare 3 și 4 de la Cernavodă.
Premierul Nicolae Ciucă a spus, după înmânarea celor două scrisori de intenție privind împrumuturile din partea US EximBank pentru Unitățile 3 și 4 ale Centralei de la Cernavodă, că România face pași importanți către independența energetică, printr-o tehn
După un sezon de vară de succes care a adus recorduri de pasageri, Aeroportul Internațional Cluj trece la sezonul de iarnă cu alte vești bune legate de noile oportunități de călătorie pentru pasageri.
Castelul Corvinilor din Hunedoara ne ascunde încă multe detalii privind istoria lui. Lucrările de restaurare derulate la Castelul Corvinilor din Hunedoara au scos la iveală noi elemente care arată că monumentul mai are multe mistere de rezolvat.
În ultimele patru luni, în România prețurile la locuințe au început să scadă ușor. În aceeași situație însă se află și vânzările, de vină ar fi dobânzile mari la credite, care îi fac pe oameni să se gândească de două ori înainte să cumpere o casă.
Fie că stăm într-o casă deja construită sau suntem în procesul de construcție, cu toții ne lovim de o întrebare: Cum pot plăti mai puțin iarna pe întreținere?
Hotelierii nu mai au voie să amenajeze beach-bar-uri pe plajele nou create pe litoral, conform unei decizii a Ministerului Mediului.
Cunoscutul service Dacia de pe Calea Dorobanților a fost demolat de omul de afaceri Ovidiu Turcu, pentru a ridica un nou bloc turn.
Garda de Mediu Bistriţa Năsăud a demarat controale după ce în data de 14 octombrie, în spaţiul public au fost postate imagini care arătau că apele râului Sălăuţa, afluent al Someşului Mare, aveau culoarea roşie
Șeful Clinicii de Neurochirurgie, prof. dr. Ștefan Florian, anunță că Centrul de Patologie Neurovasculară și Neurochirurgie de pe strada Louis Pasteur ar putea fi realizat prin PNRR.
Noi oportunități apar la orizontul unor semne zodiacale în data de 12 octombrie 2022. Se vor folosi de ele sau vor ignora semnele divine? Aceasta este marea întrebare.
Prosperitatea anunțată cu fast de politicieni, pare a fi departe de realitate. O mulţime de taxe vin peste noi în următoarele luni, iar creșteri salariale se așteaptă doar la bugetari.
Centura Metropolitană a Clujului se va face pe etape, pentru că e prea scump să se facă totul o dată.
Eșecul modernizării infrastructurii de transporturi din România se poate observa și în județul Cluj. Aici găsim o lucrare inedită, un pod peste râul Someş, care leagă două comune și se termină într-un câmp cu porumb.
Strada Constantin Brâncuși este sufocată de mașini, s-au emis autorizații de construcție cu duiumul, iar acum Emil Boc spune că s-a pus stop, dar numai din februarie 2022.
Primarul Emil Boc a declarat că la Cluj-Napoca deja s-a reglat modul în care se avizează construcțiile și că s-a terminat cu haosul imobiliar.
Rectorul UTCN, prof. dr. ing. Vasile Țopa, le-a transmis noilor studenți ai universității să fie mândri de apartenența la această comunitate.
Cota barajului lac fisurat la Tăul Mare - Roșia Montană a scăzut cu 80 de cm, anunță ISU Alba.
Via Transilvanica este finalizat și devine oficial primul traseu de lungă distanță din România, care traversează țara de la Putna la Drobeta-Turnu Severin.
Un arhitect este acuzat de Ordinul Arhitecților România - filiala Transilvania că a semnat în fals mai multe autorizații de construcție.
Primarul Emil Boc crede că după ce va face aquaparkul din Grigorescu vor urma și altele. Nu a explicat de unde va scoate Primăria zeci de milioane de euro.
Clujul are mai multe școli abandonate din anul 2000, când criza a impus comasarea unităților de învățământ, pentru a se face economii. Clădirile puteau fi utilizate în alt scop, dar a fost mai ieftin să fie abanonate.
Criza economică de la începutul anilor 2000 a adus la „marea comasare” a școlilor. Unitățile de învățământ cu prea puțini elevi au fost evacuate, iar copiii trimiși la alte școli din apropiere. Au rămas în urmă clădirile goale.
Consilierii locali din Cluj-Napoca și Florești au aprobat luni, 12 septembrie, scumpirea metroului cu 35%.
O femeie din Florești critică starea drumului din zona în care locuiește, pe strada Urușagului. ”No words needed!”, scrie Andreea, prezentând și câteva imagini.