Melodia, care apare pe coloana sonoră a filmului „Candidatul perfect”, aduce o explozie de energie, pe ritmuri balcanice
S-a deghizat în măicuță și a cerut bani pe motiv că ar fi grav bolnav și ar avea nevoie urgentă de tratament medical. Acesta a fost planul unui bărbat de 31 de ani din județul Bacău
Organizația de protecție a consumatorilor InfoCons anunță că mai multe costume și decorațiuni de Halloween, vândute și în magazinele din România conțin substanțe nocive sau sunt extrem de inflamabile.
Clujul continuă să surprindă cu prezența sa plină de culoare, iar după ce Darth Vader și Batman au captat atenția localnicilor, acum a venit rândul lui Charlie Chaplin să își facă simțită prezența! Legendarul personaj,
Iancu Sterp și partenera sa, Denisa Coțolan și-au unit destinele duminică Mireasa a purtat o rochie superbă iar mirele a fost îmbrăcat într-un costum elegant. Fanii au fost mai puțin impresionați de ținuta aleasă de iubita lui Culiță Sterp.
Miliardarul din Pipera a făcut parte dintr-un sobor de preoți în cadrul procesiunii religioase la moaștele Sfântului Dimitrie
Președintele Klaus Iohannis și soția sa, Carmen, profesoară de limba engleză, se află la Paris pentru a participa la cea de-a XIX-a ediție a Summitului Francofoniei.
O fotografie superbă din Cluj le-a stârnit clujenilor un val de nostalgie.
Influencerița clujeană Carmen Grebenișan a divorțat la începutul acestui an de Alex Militaru, după doi ani și jumătate de mariaj, iar acum vedeta iubește din nou.
Mihai Bobonete a stârnit din nou amuzamentul fanilor săi cu un comentariu plin de umor la adresa Mădălinei Ghenea, după ce actrița a publicat o serie de fotografii incendiare pe rețelele de socializare.
Un accident rutier a avut loc pe strada Traian Vuia din Cluj-Napoca, astăzi, 20 august, în jurul orei 11:50. Conform primelor informații, în evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme și o motocicletă.
E actriță și cântăreață și pare că sfidează trecerea timpului. Anca Țurcașiu a reușit din nou să lase pe toată lumea fără cuvinte! La cei 54 de ani ai săi, vedeta arată de parcă abia a trecut de 30, iar recent a fost surprinsă în timp ce ținea cursuri de
Plimbarea va avea o lungime totală de aproximativ 13 kilometri și în mare parte este formată din poteci și drumuri de căruță. Nivelul de urcuș este de maxim 400 de metri. Locul de plecare este în centrul Gilăului, duminică, 4 august, de la ora 9:40.
De la ora 21:40 are loc finala probei de 200 metri liber, la care va participa și David Popovici, care s-a calificat cu cel mai bun timp, 1:44,53. Românul este cel mai tânăr din distribuția de 8 sportivi
Loredana Groza reușește să șocheze din nou, demonstrând că vârsta este doar un număr! La 54 de ani, celebra cântăreață arată incredibil și nu ezită să-și arate formele pe rețelele sociale. Recent, Loredana a pus pe jar internetul cu poze fierbinți de pe p
Ardeleanca Georgiana Lobonț a întreținut atmosfera la unul dintre cele mai grandioase evenimente ale verii - nunta Adrianei Simionescu, fiica lui Adrian Minune.
Simona Halep a făcut senzație la nunta lui Ianis Hagi, atrăgând toate privirile cu rochia ei spectaculoasă! Fostul lider WTA a reușit să eclipseze pe toată lumea la evenimentul fastuos, alegând o rochie neagră superbă care a captat atenția tuturor.
Simona Halep, fostul număr 1 mondial WTA, a atras toate privirile la dineul oficial organizat în cadrul Sports Festival de la Cluj-Napoca. Deși a mărturisit în trecut că se simte mai confortabil în ținute sport sau casual, Halep a reușit să surprindă plăc
Andra și Cătălin Măruță, dar și Delia, s-au numărat printre numeroșii invitați VIP de la nunta de poveste a prezentatoarei Pro TV Roxana Hulpe.
Toco, japonezul care a cheltuit aproape 16.000 de dolari pentru un costum de câine realist, se gândește acum că ar putea imita un alt animal.
Mădălina Ghenea, frumoasa actriță româncă, în vârstă de 36 de ani, a fost protagonista unui nou pictorial incendiar. Vedeta a publicat pe contul său de Instagram imagini absolut incendiare.
Peștera Huda lui Papară este comoara din Munții Trascăului care cumulează toate superlativele pentru această grupă montană și nu numai.
Postarea unui clujean pe o platformă de socializare a stârnit discuții aprinse.
Un clujean plecat într-o vizită mai lungă la București a scris o recenzie despre orașul de pe Dâmbovița, unde se dă ora exactă în România. Ei bine, orașul acela haotic, cu trafic infernal, cu oameni nesimțiți care vor să ia și pielea de pe tine, cu aglome
În sezonul rece, alegerea unui palton bărbați poate fi o sarcină crucială pentru stilul și confortul tău.
Mirela Retegan, fondatoarea grupului muzical „Gașa Zurli”, spune că proiectul va continua, cu toate că au plecat Vero Caliman (Fetița Zurli) și a lui Ionuț Varodi (bucătărașul Lulu).
Ioana Grama este printre cei mai urmăriți creatori de conținut din România. Clujeanca reușind chiar să strângă o mică avere din activitatea ei din online.
Moda pentru bărbați a evoluat, îmbrățișând o gamă diversă de stiluri care permit indivizilor să-și exprime personalitatea și încrederea în sine.
În domeniul modei masculine, atenția la detalii joacă un rol crucial. Deși poate părea un aspect minor, alegerea potrivită a curelei poate transforma o ținută obișnuită în una sofisticată și elegantă. Așadar, cum poți asorta corect curea, costum și pantof
Două femei și-au luat inima în dinți și au făcut baie în lacul ”Băltoaca” din Băile Turda! Temperatura era de 9 grade Celsius, dar acest lucru nu le-a speriat pe cele două.