Potrivit unei analize finale a studiului de fază 3 a vaccinului anti-COVID produs de Pfizer și BioNTech arată că acesta a fost 95% eficient în prevenirea infecțiilor, chiar și la adulții în vârstă, și nu a cauzat probleme serioase de siguranță, a declar
Primarul Emil Boc a cerut rezilierea contractului cu firma care organizează de câțiva ani Târgul de Crăciun, astfel că evenimentul nu va mai avea loc.
La nivel național, până astăzi, 18 noiembrie, au fost confirmate 383.743 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
Conform Grupului de Comunicare Strategică, ână astăzi, 18 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 383.743 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
Polițiștii clujeni continuă acțiunile pentru verificarea respectării măsurilor de combatere a răspândirii COVID-19.
ClujMedicApp este o aplicație de tele-asistență medicală dezvoltată de către Cluj IT Cluster, experți ai Universității Tehnice Cluj-Napoca și compania olandeză Spectator HealthCare Technology al cărei beneficiar este Spitalul Clinic Județean de Urgență.
Vasile Dâncu, candidat al PSD Cluj la funcția de senator, a fost depistat pozitiv la testul COVID-19.
La nivel național, până astăzi, 17 noiembrie, au fost confirmate 373.474 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
Marea Britanie, Germania, Spania şi alte ţări ar trebui să treacă la săptămâna de lucru de patru zile pentru a ajuta economia afectată de criza COVID-19, potrivit unui grup de politicieni de stânga şi reprezentanţi ai sindicatelor din întreaga Europă, tra
La nivel național, până astăzi, 17 noiembrie, au fost confirmate 373.474 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
Grupul de Comunicare Strategică anunță că, până astăzi, 17 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 373.474 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
Institutul Inimii de Urgență pentru Boli Cardiovasculare „Niculae Stăncioiu” din Cluj - Napoca a primit o donație de cinci noi aparate de ventilație mecanică.
Poliţiştii municipiului Cluj-Napoca desfășurat, luni, o serie de acțiuni pentru punerea în aplicare a măsurilor instituite în vederea prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de Covid-19, dar şi pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă p
Polițiștii de la Rutieră au desfășurat, în acest weekend, o serie de controale în trafic pe raza municipiului Cluj-Napoca.
La nivel național, până astăzi, 16 noiembrie, au fost confirmate 365.212 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
Conform Grupului de Comunicare Strategică, până astăzi, 16 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 365.212 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
Polițiștii clujeni au desfășurat, în acest final de săptămână, o serie de controale de amploare pe raza municipiului Cluj-Napoca pentru a verifica respectarea măsurilor împotriva COVID-19.
Rata incidenței cazurilor COVID-19 la 1000 de locuitori pe UAT-uri din județul Cluj, la data de 15.11.2020, pentru perioada 01.11.2020-14.11.2020:
Potrivit datelor transmise de către Instituția Prefectului Clujului, incidența cumulată a cazurilor de Covid-19 din ultimele 14 zile a ajuns la 7,37 cazuri/1.000 locuitori la nivel județean.
Ugur Sahin, creatorul vaccinului anti-COVID-19, spune că viața va reveni ușor la normal din vara anului 2021.
omitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Cluj precizează că duminică, 15 noiembrie, Clujul avea 275 cazuri de COVID-19. Vineri, rata de incidență a cazurilor de COVID era în Cluj-Napoca de 8,74 la mia de locuitori. De la 10/la mie în sus ar put
Până duminică, 15 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 360.281 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 243.832 de pacienți au fost declarați vindecați.
Prefectul din Piatra Neamț acuză conducerea spitalului, după incendiul în care au murit zece oameni.
Clujului crește capacitatea de luptă cu pandemia COVID-19 și ajunge la 69 de paturi de terapia intensivă, dar va crește la 100 în următoarea perioadă.
Polițiștii au verificat 2.436 de persoane și 155 de firme cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse pentru COVID-19.
Până sâmbătă, 14 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 353.185 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 239.051 de pacienți au fost declarați vindecați.
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Cluj, a stabilit, în cadrul ședinței de vineri seară, că alte 9 comune care au depășit pragul de 3 cazuri de COVID-19/1.000 locuitori vor trece în scenariul roșu.
Polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Huedin au desfășurat, în cursul zilei de joi, 12 noiembrie, o acțiune punctuală pe raza de competență în scopul menținerii unui climat de ordine și siguranță publică, creșterii gradului de disciplină rutieră în rândul
Rata de infectare cu COVID în localitățile Mintiul Gherlii și Gherla este cea mai ridicată din județul Cluj, anunță Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Cluj.
Cele mai mari comune din jurul municipiului Cluj-Napoca: Florești, Apahida, Feleacu, Baciu, Gilău și Chinteni înregistrează o rată ridicată de infectare cu COVID-19. Din fericire, încă niciuna nu este în carantină.