În presa tabloidă au apărut informații cum că, odată cu mutarea la Antena 1, Victor Slav ar câștiga suma de 30.000 de euro lunar.
Zvonurile recente privind salariul imens pe care Andreea Marin l-ar fi primit de la TVR l-au făcut pe Dan Negru să comenteze asupra acestei probleme.
Una dintre cele mai populare emisiuni TV din România a ajuns la final, iar anunțul a fost făcut chiar de realizatorul show-ului.
Realizatorul de emisiuni TV Dan Negru e supărat pe marile posturi de televiziune din Romînia penbtru faptul că dezbat în regim de breaking-news subiectul unei ”adolescente răzvrătite”.
Dan Negru a mărturisit că nu este adeptul promovării unor produse pe rețelele de socializare, cum obișnuiesc să facă multe vedete pentru a-și rotunji veniturile, și chiar a povestit că îi este reproșat acest lucru de multe ori.
Dan Negru a fost și în acest an lider incontestabil de audiență la trecerea dintre ani, show-ul său fiind clasat pe prima poziție ca și rating, însă acesta acesta nu uită să îl omagieze pe cel căruia îi datorează totul, Valeriu Lazarov.
Dan Negru a fost pentru a 14 oară lider de audiență în noaptea de Revelion, spulberând Pro Tv-ul, care s-a clasat pe locul doi la o distanță foarte mare.
Dan Negru se declară foarte deranjat de evenimentele promovate de televiziunile din România în ziua de azi și de faptul că ignoră performanțele sportivilor din țară.
Dan Negru a criticat dur, pe contul său de Facebook, emisiunea X Factor, difuzată de unul dintre posturile de televiziune ale postului la care lucrează.
Unul dintre oamenii de televiziune cu cea mai îndelungată activitate din România, Dan Negru, a făcut o mărturisire surprinzătoare pe contul său de Facebook.
Dan Negru, unul dintre oamenii de televiziune din România cu mare experiență a făcut o comparație între televiziune și radio.
Anamaria Prodan a înregistrat o ediție a emisiunii ”Te pui cu blondele”, unde a dezvăluit detalii intime ale relației sale cu Reghe.
Actorul Mihai Bendeac a avut parte de o surpiză neplăcută când a urmărit show-ul ”Te pui cu blondele”, miercuri seara.
Exclus din PRM, Corneliu Vadim Tudor merge la ”TE PUI CU BLONDELE” de la Antena 1.
Prezentatorul Dan Negru este foarte dezamăgit de recentele întâmplări care au transormat una dintre cele mai importante competiții muzicale din România într-o ”epavă” pe cale de dispariție.
Dan Negru a comentat situația în care se află Alexandra Stan, spunând că ”fătuca cu Billboardul a intrat în rândul vedetelor autohtone”.
Presa internaţională a comentat în mod divers prestaţia lui Cezar Ouatu în finala Eurovision.
Celebrul prezentator TV Dan Negru a rămas cu un gust amar după finala concursului Eurovision din acest an, de la Malmo, Suedia.
Dan Bittman a participat la filmările pentru Teatru TV, mai precis la piesa ”Pijamale”, spectacol care va fi difuzat miercurea aceasta, de la 20.30, la Antena 1.
Potrivit apropiaților prezentatoarei emisiunii ”Acces Direct”, Simona Gherghe, motivul pentru care aceasta ar fi rupt logodna cu omul de radio Octavian Tudorache îl implică și pe Mircea Radu.
Vedetele care lucrează în televiziunile din România au salarii fabuloase, motiv pentru care valoarea acestora este ultra confidențială.
Dan Negru a fost ofertat de turci, care îi propun să prezinte o emisiune și îi oferă un salariu astronomic.
Bianca Dragusanu se lauda ca e femeie de casa si la nevoie calca, spala su coase. Vedeta a fost invitata la concursul "Castigi in 60 de secunde!".
Stela Popescu nu va interpreta sceneta "Imperecherea" alaturi de Arsinel in noaptea dintre ani de la Antena 1. Vezi cu cine l-a inlocuit!
Bianca Dragusanu si-a rupt piciorul joi seara dupa ce a plecat de la emisiunea lui Capatos.