Brazilianul Jo (35 de ani) este aproape de a semna cu CFR Cluj, după o aventură nereușită în Arabia Saudită.
Echipa Sepsi Sf. Gheorghe a încheiat la egalitate luni, pe teren propriu, scor 2-2, cu formaţia CFR Cluj, în ultimul meci al etapei a 29-a din Superliga.
Dan Petrescu, antrenorul campioanei României, acuză anumite jocuri de culise pentru a pune presiune pe CFR Cluj, pe tema arbitrajului.
Din cauza datoriilor curente, UEFA a sancționat-o pe CFR Cluj cu o amendă de 250.000 de euro.
Clubul CFR Cluj și jucătorul Cephas Malele au ajuns la un acord privind rezilierea amiabilă a contractului scadent la finalul acestui sezon.
Neluțu Varga a plătit primele de titlu jucătorilor și staff-ului lui Dan Petrescu după Petrolul – CFR Cluj 2-5. Este vorba despre circa 1,1 milioane de euro.
Un incident tragic a avut loc în Spania, în cursul zilei de marți, 28 februarie. Pelayo Novo (32 de ani), fost jucător la CFR Cluj pentru o scurtă perioadă, în 2017, a murit după ce a fost călcat de tren.
CFR Cluj a fost eliminată de Lazio din play-off-ul Conference League, după 0-1 în partida tur și 0-0 în manșa secundă.
CFR Cluj a terminat la egal meciul din retur cu Lazio, scor 0-0, dar a fost eliminată din cupele europene.
CFR Cluj - Lazio Roma, meci contând pentru manşa a doua din play-off-ul pentru optimile de finală din Conference League.
Președintele Consiliului Județean, Alin Tișe, are aspirații mari pentru Cluj Arena. Tișe nu poate decide cum ar putea scoate mai mulți bani din această „afacere”, însă nu pare dispus să-și asume responsabilitatea administrării unui asemenea stadion.
CFR Cluj a pierdut cu 0-1 în deplasarea cu Lazio, din play-off-ul Conference League, feroviarii au un retur foarte greu joi. Gigi Becali, patronul FCSB, și-a spus și el opinia în legătură cu acest meci. Becali spune că există un jucător care „nu îi mai po
CFR Cluj și Lazio se înfruntă joi, 23 februarie, de la ora 19:45, pe arena „Dr. Constantin Rădulescu”, în manșa retur din play-off-ul pentru „optimile” UEFA Europa Conference League.
Campioana CFR Cluj anunță că toate biletele disponibile pentru meciul cu Lazio de la Cluj, din 23 februarie, s-au epuizat.
Dan Petrescu nu exclude o plecare de la CFR Cluj. Rezultatele nefaste obținute de CFR Cluj în ultimul timp au adus anumite semne de întrebare la formația din Gruia.
Dumitru Dragomir, fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, supranumit și ”Oracolul din Bălceşti”, anunță că Dan Petrescu va pleca de la echipă la finalul acestui sezon.
CFR Cluj a fost învinsă de Lazio cu scorul de 1-0 (1-0), joi seara, pe Stadio Olimpico din Roma, în prima manşă a play-off-ului pentru optimile de finală ale Europa Conference League la fotbal. Unicul gol al partidei a fost reuşit de Ciro Immobile (45+4).
CFR Cluj va juca pe terenul celor de la Lazio în prima manșă a șaisprezecimilor de finală ale UEFA Europa Conference League. Meciul este programat în această seară, de la 22:00.
Dan Petrescu (55 de ani) este cel mai de succes antrenor din România. Are patru titluri cu CFR Cluj și unul cu Unirea Urziceni și nu vrea să se oprească aici.
CFR Cluj a scăzut bugetul de salarii de la 6,36 milioane de euro pe an la 4,44 milioane de euro.
Clujenii pregătiți de Dan Petrescu au fost învinși în deplasare de CS U Craiova, scor 0-2.
Campioana Clujului se deplasează sâmbătă, 11 februarie, în Oltenia pentru întâlnirea cu una dintre formațiile care speră la o clasare cât mai importantă la finalul sezonului.
CFR Cluj riscă să fie amendată după derby-ul cu FCSB din cauza deciziei luate de Dan Petrescu.
CFR a pierdut la limită meciul de pe teren propriu împotriva celor de la FCSB, scor 0-1, în cadrul etapei cu numărul 24 din Liga 1.
Dan Petrescu și-a exprimat nemulțumirile înainte de derby-ul cu FCSB, în cadrul unei conferințe de presă.
Conducerea clubului CFR Cluj a reacționat după ce fotbalistul brazilian Roger i-a dat pe campioni în judecată.
CFR Cluj este campioana României a ultimelor cinci ediții. În pofida succesului de care se bucură feroviarii, în ultimii ani s-a vorbit despre faptul că datoriile pe care le are formația clujeană sunt mari și că există șansa ca echipa să dispară dacă pier
După ce s-a întărit deja cu 4 jucători, CFR Cluj ar putea să dea o ultimă lovitură în actuala perioadă de mercato.
Nelu Varga a preluat echipa CFR Cluj în anul 2017, de atunci patronul CFR a investit sume colosale pentru succesul echipei.
Meciul dintre U Cluj și Rapid, de vineri, 27 ianuarie, a fost macat de gafa din minutul 66, când centralul Marian Barbu nu a dat penalty. Brigada VAR, Radu Petrescu și Vlad Bârleanu, a confirmat decizia arbitrului.