Omul de televiziune Mircea Badea i-a transmis un mesaj de susținere patronului trustului intact, Dan Voiculescu, cu ocazia zilei de naștere a acestuia.
Președintele Traian Bpsescu a lansat un atac dur asupra trustului media Intact, condus de Dan Voiculescu, despre care spune că a sădit ura în societate.
O comisie din cadrul Penitenciarului Rahova a decis, luni, că Dan Vociulescu, condamnat la 10 ani de închisoare în dosarul privatizării ICA, își va executa pedeapsa în regim închis.
Mircea Badea a scris un mesaj dur împotriva vedetelor Trustului Intact, care n-au luat poziție publică în apărarea patronului condamnat Dan Voiculescu.
La Penitenciarul Rahova s-a dat alarma după ce Dan Voiculescu ar fi fost filmat în pușcărie cu ajutorul unui telefon mobil.
Membrii grupului umoristic ”Mondenii” le-au dedicat o melodie de „susținere” colegilor de la trustul Intact după arestarea lui Dan Voiculescu.
Condamnarea la 10 ani de închisoare cu executare a lui Dan Voiculescu a atras atenția marilor publicații din străinătate.
Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 ani de închisoare, dar problemele nu se opresc aici.
DAN VOICULESCU a fost condamnat la 10 ani de închisoare cu executare, iar subalternul lui, Mircea Badea, privește cu speranță la viitor.
Patronul trustului Intact, Dan Voiculescu, a fost condamnat la 10 ani de închisoare cu executare în dosarul privatizării ICA.
Omul de afaceri Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 ani de închisoare cu executare, acesta fiind acuzat de spălare de bani în dosarul privatizării ICA, iar sentința Curții de Apel București este definitivă și executorie.
Dan Voiculescu este un important om de afaceri, cu toate că el clamează că și-a cedat afacerile celor doi fiice.
Mircea Badea l-a jignit pe un reporter al B1 TV, la procesul lui Dan Voiculescu.
Mircea Badea, invitat la eimisiunea colegului său Mihai Gâdea, ”Sinteza Zilei”, i-a dat un sfat neașteptat patronului trustului Intact.
Traian Băsescu a vorbit despre declarațiile lui Dan Voiculescu, Victor Ponta și Klaus Johannis, care i-au cerut demisia după arestarea fratului său, Mircea Băsescu.
După ce a declarat, joi, că președintele Traian Băsescu ar trebui să își dea demisia, drept urmare a scandalului în care este implicat fratele său, Mircea Băsescu, premierul Victor Ponta își întărește poziția, precizând că ”eu și Guv
Valul de ”migrări” din cadrul postului de televiziune Pro TV continuă, iar acum altă vedetă din cadrul trustului Intact se pregătește să plece la Antena 1.
Premierul Victor Ponta a declarat, luni seara, că a fost la finala Eurovision cu avionul lui Ion Țiriac.
Judecătorii de la Tribunanul București l-au condamnat pe celebrul nutriționist Gheorghe Mencinicopschi la şase ani de închisoare pentru că, susţin ei, a urmărit "cu orice preţ" privatizarea ICA în favoarea firmei controlate de Dan Voiculescu, r
Președintele Traian Băsescu a lansat un atac dur la adresa premierului Victor Ponta, care l-a acuzat pe șeful statului de minciună după ce a afirmat că s-a întâlnit de mai multe ori cu procurorul Lucian Papici.
Liderul PNL, Crin Antonescu, nu este de acord cu decizia șui Dan Voiculescu, fondatorul Partiduluii Conservator, de a închide ziarul Evenimentul ZIlei și B1 TV.
Problemele lui Mihai Bendea par să nu se oprească deloc după ce acesta a declarat război trustului lui Dan Voiculescu.
Dan Voiculescu, acționar majoritar al trustului media ”Intact” și președinte fondator al Partidului Conservator, consideră că președintele Traian Băsescu ar trebui să fie suspendat, pentru că a încălcat Constituția, influențând Justiți
Prezentatorul Mircea Badea a comentat despre condamnarea șefului Antenelor, Dan Voiculescu, acesta fiind de părere că dacă ar fi închis postul Antena 3 nu ar mai fi avut nicio problemă.
Mircea Badea a declarat că Dan Voiculescu ar trebui să închidă Antena 3.
Celebrul nutriționist român Gheorghe Mencinicopschi a fost condamnat la 6 ani de închisoare cu executare de către Tribunalul București pentru dosarul ICA, alături de șeful trustului ”intact”, Dan Voiculescu.
Dan Voiculescu a fost condamnat la 5 ani de închisoare, cu executare, în dosarul ICA pentru corupție, spălare de bani şi trafic de influenţă. Și directorul general al institutului, doctorul Gheorghe Mencinicopschi, a primit 6 ani de închisoare c
Realizatorii Antena 3 au adoptat stilul de pirat lansat pe Dan Voiculescu.
Vedetele de la Antena 3 își arată susținerea pentru Dan Voiculescu și au plecat în vacanță cu șeful trustului.
Patronul trustului Antena, Dan Voiculescu, a fost colaborator al Securităţii.