Mihai Trăistariu consideră că prestația reprezentantului României la Eurovisionul din 2013, Cezar Ouatu, a fost impecabilă și că merita să se claseze mult mai sus decât a făcut-o.
Cezar Ouatu, reprezentantul României la Eurovision 2013, s-a clasat pe locul 13 în finala de la Malmö.
Reprezentantul României la Eurovision 2013, Cezar Ouatu, a stârit multe controverse, fiind criticat de multe persoane publice din țară.
Reprezentantul României la Eurovision 2013, Cezar Ouatu, a reușit să se califice în finala concursului, care se va desfășura sâmbătă, pe scena Malmo Arena din Suedia.
Potrivit unui studiu realizat de de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie - IRES pe modelul European Welfare states after the crisis, realizat de cercetătorii britanici Patrick Diamond și Guy Lodge, românii au o puternică aderență față
Marți seară a avut loc prima semifinală Eurovision din acest an, de la Malmo, Suedia, fiind desemnate primele 10 țări care au reușit să strângă cele mai multe voturi și să se califice în finală.
”România este o ţară frumoasă. Dar găseşti localităţi pe care însuşi Iisus le-ar numi uşor înapoiate”, a declarat celebrul prezentator TV, Jeremy Clarkson.
Românii se află printre cei mai prost plătiți salariați din Europa, diferențele dintre salariile orare fiind extrem de mari.
Potrivit unui studiu recent, problemele cu somnul pot avea efecte ce pot speria orice bărbat. Rezultatele cercetării prezintă o strânsă legătură între lipsa somnului și fertilitatea la bărbați.
Potrivit oamenilor de știință, consumul zilnic al unei singure cutii de băutură îndulcită este de ajuns pentru a crește riscul apariției diabetului cu mai mult de o cincime.
Conform clasamentului ATP din 1 aprilie, Patrick Ciorcilă, jucatorul clubului Winners Tennis Club, ocupă poziția 775 în lume, cu 20 de puncte ATP.
Institutul Alimentar Național din Danemarca a emis un avertisment public în legătură cu o substanță cancerigenă, prezentă în multe dintre alimentele consumate zilnic.
O statistică europeană plaseaz România pe locul 2 în pricința accidentelor mortale produse pe șosele. Suntem depășiți numai de Lituania.
Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, a declarat că a primit asigurări din partea reprezentanților mediului de afaceri clujean că vor susține organizarea la Cluj a meciului de Cupa Davis, dintre România şi Olanda.
Federația Română de Tenis a decis că întâlnirea de Cupa Davis dintre România şi Olanda (5-7 aprilie) va avea loc la Cluj-Napoca, pe zgură.
Un studiu al cercetătorilor din Danemarca arată că în familiile în care șoția câștigă mai bine, bărbatul este predispus să apeleze la Viagra şi la alte medicamente similare.
Programul de muncă ar trebui să fie redus la 25 de ore pe săptămână, iar perioada de activitate ar trebui să fie prelungită până la 80 de ani, se arată într-un studiu.
Echipa României de Cupa Davis a câștigat disputa cu Danemarca, scor 3-0. Ultimul meci a fost câștigat la dublu de Horia Tecău şi Florin Mergea.
CUPA DAVIS ROMANIA-DANEMARCA. Adrian Ungur, locul 103 ATP, l-a învins în al doilea meci pe danezul Martin Pedersen, scor 6-2, 7-6 (7/3), 4-6, 4-6, 6-2.
CUPA DAVIS ROMANIA-DANEMARCA. Marius Copil a câștigat primul meci al disputei, scor 6-3, 7-6, 6-4, disputat cu Frederik Nielsen.
Meciurile România - Danemarca din Cupa Davis se joacă la Cluj-Napoca, în Sala Sporturilor ”Horia Demian”, în perioada 1 -3 februarie.
Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, s-a întâlnit cu Ruxandra Dragomir, preşedintele Federaţiei Române de Tenis, și i-a propus mutarea meciurilor de Cupa Davis pe Cluj Arena.
Căpitanul nejucător al echipei de Cupa Davis a României, Ciprian Porumb, a declarat că Victor Hănescu l-a făcut ridicol pentru că nu a fost de acord să îi plătească 15.000 de dolari pe meci
Căpitanul nejucător al echipei de Cupa Davis a României, Ciprian Porumb, a declarat că Victor Hănescu nu face parte din echipa care va juca la Cluj, în Cupa David, din rațiuni financiare.
Românii îşi pot găsi joburi în Danemarca, unde pentru un kilogram de căpşuni adunat sunt plătiţi cu 1 euro.
De foarte multe ori, angajații pierd sume la salariu după ce managerii devin părinți din cauza instinctului de conservare.
Meciul Ungaria-România din preliminariile Campionatului Mondial 2014 se va juca fără spectatori după ce Comisia de Disciplină a FIFA a decis sancţionarea federaţiei ungare.
Pugilistul Carl Froch a anunțat că va renunța la centura mondială a categoriei supermijlocie dacă nu va putea lupta împotriva lui Mikkel Kessler, deținătorul interimar a centurii WBA, și dacă va fi obligat să boxeze împotriva lui Adonis ”Su
Juniorul Patrick Ciorcilă a fost convocat în lotul de Cupa Davis al României pentru meciul cu Danemarca.
La trecerea dintre ani, fiecare țară are anumite superstiții sau tradiții, unele mai ciudate decăt altele.