Cozmin Sașa, candidatul la Primăria Câmpia Turzii, propune un cluster agricol, care să salveze zona, și investiții în turism
Profesorul clujean Kovacs Robert: ”Examenul de titularizare actual este nedrept și irelevant pentru munca de profesor”
O fostă jucătoare profesionistă de tenis merge pe jos de la Cluj la Vama Veche pentru a-i ajuta pe copii - FOTO
Peste 350 de persoane din mediul de afaceri, politic și academic clujean au participat vineri la cea de-a 9-a ediție a Balului Caritabil al Asociației Femeilor de Afaceri Cluj, desfășurat la Grand Hotel Italia.
Aproape jumătate dintre profesorii români cred în dictatură, rasism, homofobie şi pedeapsa cu moartea.
Printr-o ordonanță de urgență Guvernul a modificat Legea Educației, iar la școlile cu predare în limbile minorităților naţionale orele de română vor fi predate de profesori cu studii superioare de specialitate.
La nivel național, un procent de 45,73% dintre dascăli au obţinut nota 7 sau peste la examenul naţional de Titularizare 2017.
Un grup de părinți de la Colegiul Emil Racoviță solicită Inspectoratului Școlar Cluj realizarea unei anchete pentru a constata problemele de la Colegiul Național ”Emil Racoviță” din Cluj-Napoca.
Conducerea Liceului ”Onisifor Ghibu” a decis să desființeze clasa de matematică-informatică. Părinții au declanșat un război.
Un grup de 40 de elevi ai Liceului Maranatha, împreună cu 6 tineri cu insuficiență renală cronică îngrijiți de Asociația ”Delia Grădinaru” a beneficiat zilele trecute de o călătorie educaţională de excepţie
În perioada 18-22 august, sub patronajul Ministerului Educației și Cercetării Științifice, a avut loc cel de-al XXXVII-lea Congres al Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România.
Primarul Emil Boc a premiat-o pe eleva de la Colegiul Național ”Emil Racoviță”, Ana Gheorghe Milea, care a terminat cu media zece examenele de la Bacalaureat.
Consiliul Județean al Elevilor Cluj a avut o reacție de lăudat în urma înregistrării difuzate de Știri de Cluj, în care se aude cum profesoara Monica Chiorean umilește și terorizează un elev de 7 ani, din clasa întâi.
Consiliul de Administrație de la Liceul Gheorghe Șincai din Cluj-Napoca a anulat sancțiunile aplicate celor 68 de elevi pentru postările făcute pe Facebook.
Elevii de la Liceul Gheorghe Șincai spun că se simte o tensiune incredibilă în școală după scandalul cu poze pe care au fost suprascrise cuvinte ”obscene și pornografice”.
Câştigători la una dintre ediţiile trecute ale Galei excelenţei ”10 pentru Cluj – Juniorii Clujului, Speranţele Cetăţii”, 49 de elevi ai Liceului Maranatha au fost în vizită la lagărul de la Auschwitz-Birkenau.
Părintele Arsenie Boca, supranumit și ”Sfântul Ardealului”, a vorbit în predicile și rugăciunile sale deseori despre Fecioara Maria.
O demonstrație de tehnică a fost organizată în Piața Unirii, marți, cu ocazia Zilei Poliției Române.
O tânără profesoară de la o şcoală de cartier din Cluj-Napoca a câştigat o bursă acordată de Universitatea Cambridge celor mai buni dascăli de limba engleză din întreaga lume.
Deputatul Elena Uioreanu a fost colindată de copii la Casa de Cultura din Huedin și la Teatrul Municipal Turda.
O facultate din Cluj-Napoca a fost inclusă în primele 150 facultăți din lume, potrivit Academic Ranking of World Universities.
Un profesor universitar din Cluj face performanţă chiar dacă sistemul este subfinanţat.
Profesorul universitar clujean, Ioan Coman, directorul Clinicii de Urologie a Spitalului Municipal din Cluj-Napoca, a declarat că tinerii medici valoroşi vor rămâne în ţară dacă vor primi şanse reale de afirmare profesională.
Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, şi soţia sa, Maria, au participat, duminică, la slujba de la Mănăstirea din Pasul Prislop.
Scrisoarea de protest a unui elev iritat de modul în care presa i-a catalogat în 2011 pe cei care au picat BAC - ul revine pe rețelele de socializare.
Cei doi candidati, care au ramas in lupta pentru functia de rector a UBB, Cristina Ciumas si Ion Aurel Pop, s-au infruntat sub privirile studentilor si a profesorilor de la UBB Cluj, marti, la Facultatea de Litere.
La cea de a III-a editie a evenimentului de promovare a excelentei in educatie, "10 pentru Cluj " Juniorii Clujului, Sperantele Cetatii" au fost premiati cei mai buni elevi cu varste cuprinse intre 3 si 18 ani, care au realizat performante.
USL Cluj va organiza vineri, 30 septembrie 2011, incepand cu ora 14.00 o dezbatere cu tema "Invatamantul - piatra de temelie a unei natiuni".
Un elev care a sustinut Bac -ul in acest an a compus o scrisoare de protest care ii blameaza pe cei care arunca cu "noroi" asupra absolventilor.
Emil Boc a participat la Cluj-Napoca la inaugurarea gradinitei "Alba ca Zapada" si s-a conversat cu micutii. Premierul a "fugit" din Bucuresti, unde, inca de dimineata, sute de dascali nemultumiti au pichetat Palatul Victoria.