Raed Arafat: Ceapa și usturoiul nu cresc imunitatea. Sunt bazaconii care pun viața copiilor în pericol
Mugur Isărescu susține că leul s-a depreciat din cauza ”taxei pe lăcomie”
Sentimentele vin însoțite de adrenalină, așa că Iulius Mall Cluj te ajută să-ți sărbătorești dragostea într-o manieră originală, pe pârtie, în Alpi. O vacanță în resortul de ski Les Deux Alpes din Franța și peste 1.000 de alte premii îndrăgostite sunt c
Doarul preotului Pomohaci a fost CLASAT. A scăpat de toate acuzațiile
Liberalii vor să modifice Legea Educației, să se intre cu admitere la liceu și facultate
Deputatul PNL, Adrian Oros, și-a prezentat raportul de activitate în Parlamentul României, la finalul anului 2018.
Amenzi de 160.000 de lei în Florești pentru declarații nereale privind taxa de salubritate
Cântărețul Tudor Chirilă a lansat un atac dur la adresa lui Ilan Laufer, după ce acesta din urmaă, propus de de PSD la Ministerul Dezvoltării și refuzat de Klaus Iohannis,
Președintele Klaus Iohannis susține că Ilan Laufer ”a picat testul maturității”, după ce a spus că șeful statului a dat dovadă de antisemitism și că a refuzat să îl numească ministru pentru că este evreu.
Președintele României, Klaus Iohannis, a reacționat dur în urma acuzelor de antisemitism, lansate din cauza faptului că a refuzat numiriea la Ministerul Dezvoltării a lui Ilan Laufer, acesta fiind propus de PSD.
Ilan Laufer îl acuză pe președintele Klaus Iohannis de antisemitism, pentru că nu l-a numit la Ministerul Dezvoltării.
Banca Transilvania şi Garmin lansează, în premieră pe piața din România, Opțiunea de plăți contactless prin smartwatch.
Dan Petrescu nu vine la CFR Cluj pentru că mai are contract în China.
Fostul președinte al României, Traian Băsescu, s-a prezentat, vineri dimineață, la sediul central al DNA.
Pensiidej - Casa de Pensii Dej funcționează pe strada 1 Mai, nr. 25.
Casa de Pensii Turda are arondate 102 localități.
Liviu Dragnea a făcut o apariție cel puțin controversată la ședința CEx PSD, acesta sosind în fața jurnaliștilor cu două valize după el. Apariția lui Dragnea vine după ce site-ul Rise Project a scris că ar deține date secrete din Tel Drum
Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a anunțat, vineri, că s-a decis anul de când România va trece la moneda euro, iar întreg calendarul va fi prezentat săptămâna viitoare.
O serie de tensiuni diplomatice a apărut între Ungaria şi România de la o afirmaţie a şefului Comisiei Europene, Jean Claude Juncker referitoare la Centenarul românesc.
Un accident în lanț s-a produs în Gheorgheni, la sensul giratoriu de lângă Interservisan, unde patru autoturisme s-au tamponat față / spate.
Clujenii ies în strada luni, 15 octombrie, de la ora 19.00, în Piața Unirii, după decizia ÎCCJ de interzicere a mitingurilor neautorizate.
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, luni, după întâlnirea cu omologul italian Sergio Mattarella, că a transmis mulţumiri pentru felul în care românii sunt trataţi şi integraţi în Peninsulă.
Polițiștii clujeni au fost sesizați, sâmbătă, privid un incident de fraudare a votului la referendumul pentru redefinirea căsătoriei.
Președintele PSD, Liviu Dragnea a transmis un mesaj cu tentă anti-europeană, după ce a ieșit de la votul referendumului pentru redefinirea familiei.
Premierul Viorica Dăncilă a fost la Târgu Ocna pentru a verifica stadiul lucrărilor de regularizare a albiei râului Slănic.
Viorica Dăncilă a fugit luni de presă, la plecarea de la Fabrica de Avioane din Craiova, când jurnaliștii au vrut să îi pună câteva întrebări.
Simona Halep a revenit în România, luni seară, pentru a efectua o serie de analize medicale, pentru a depista motivul durerilor de spate cu care s-a confruntat, sportiva urmând să fie supusă unor investigații RMN.
Mai multe ONG -uri și publicațiile din rețeaua PressHub.ro a reacționat după declarațiile lui Liviu Dragnea, care ”încalcă flagrant și amenință o valoare democratică fundamentală: independența presei”.
Fostul judecător al Curţii Constituţionale, Toni Greblăă, acuzat de fapte de corupție și găsit nevinovat de ÎCCJ (sentința nu e finală), va fi numit la Secretariatul General al Guvernului.
Ion Țiriac a lansat un atac la adresa Serenei Williams, după ce jucătoarea de tenis a primit o amendă de doar 17.000 de dolari pentru scandalul din finala US Open, când s-a certat cu arbitrii şi a dat cu racheta de pământ.