Un copac a căzut peste doi copii din comuna Lunca Bradului, județul Mureș, în urma vijeliei care a avut loc, sâmbătă, în zonă.
Peste 100 de solicitări au fost înregistrate pentru intervenția pompierilor ca urmare a fenomenelor meteo extreme care au avut loc în zona Dej.
Mădălin Mureșan, tânărul de 24 de ani, care așteapta un transplant de inimă, s-a stins din viață la Institutul Inimii din Cluj-Napoca.
Ruperea de noi de sâmbătă după-amiaza a făcut pagube în Dej.
Mama care și-a neglijat copilul și l-a lăsat să fie mâncat de viermi a fost condamnată la 18 ani şi 2 luni de închisoare, pentru rele tratamente aplicate minorului sub forma omor calificat.
Distribuție Energie Electrică România, demarează, începând cu luna august (a.c), o acțiune de înlocuire a contoarelor clasice cu contoare inteligente, în județul Cluj.
Administrația Națională de Meteorologie a emis un Cod portocaliu de vreme severă imediată în județul Cluj. Vor fi vijelii puternice, cu averse torențiale,care vor depăși 25-30 l/mp, grindină și descărcări electrice.
Un puternic incendiu a izbucnit la un atelier de reparații din municipiul Dej, luni dimineața, în jurul orei 06:00. Atelierul a fost distrus în totalitate.
Cei 12 elevi din județul Cluj, care au obținut media 10 la admiterea în liceu, au ales în marea lor majoritate doua licee: Liceul Teoretic Avram Iancu și Colegiul Național Emil Racovita. Astfel 5 elevi au ales Liceul Avram Iancu și alți 5, Liceul Emil Rac
Bărbatul din Dej care a fost acuzat de agresiune sexuală față de fiica lui va rămâne în arest, conform hotărârii luate de Tribunalul Cluj.
Cluj-Napoca ar avea cea mai performantă administrație din România, în acest an peste cea din Oradea. La fel de interesant este că alte două orașe, Turda și Dej, sunt pe locurile 5, respectiv 10 în clasamentul urbanizehub.ro.
Dejul este printre cele mai performante primării din România. Ocupă locul zece într-un top care pare a fi nerealist.
Traficul în comuna Apahida devine un coșmar pe zi ce trece. Chiar dacă are și centură și DN 1C este dublat de Calea Someșeni, comuna Apahida nu face față traficului.
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, luni, o avertizare Cod portocaliu de inundaţii şi depăşiri ale Cotelor de apărare, valabilă până marţi la miezul nopţii în bazine hidrografice din Transilvania, Crişana, Oltenia, Mo
Un autobuz electric a luat foc la Dej, dumincă seara, în timp ce transporta pasageri pe ruta Dej - Somcutul Mic.
Două mașini și un TIR au fost implicate într-un accident rutier la ieșire din comuna Apahida.
Pompierii clujeni au salvat un cățel căzut într-un canal neacoperit.
O poveste înfiorătoare a provocat revoltă în orașul Dej. Un bărbat și-ar fi agresat sexual fiica ani la rând, iar totul a ieșit abia acum la iveală.
După rezolvarea contestațiilor la examenul de Bacalaureat din iunie - iulie 2021, numărul elevilor cu emdia zece a crescut de la 3 la 4.
O femeie gravidă a murit în urma unui accident de circulație produs între Bistrița și Dej. Ea conducea mașina în care se mai afla soțul și fiul lor de 2 anim, cu toții mergând spre mare.
O mașină de gunoi a intrat cu roțile în asfalt la Dej, pe strada Bistritei, după ce acostamentul drumului a cedat.
Acesta este topul celor mai bune licee din județul Cluj, unde au fost obținute cele mai mari note la examenul de Bacalaureat.
Trei elevi din Cluj, Dej și Gherla au luat media zece la examenul de Bacalaureat.
Piscinele de la Toroc Dej sunt ovriantă mai ieftină de răcorire a clujenilor. La Parcul Balnear Toroc Dej nu sunt bilete de acces care să înceapă de la 100 de lei, ceea ce reprezintă un avantaj.
Cea mai scumpă sticlă de vin produs în România s-a adjudecat în seara de 24 iunie 2021, în Cluj-Napoca, în cadrul unui eveniment, pentru prețul de 1.000 de euro.
Angela Rusu a născut al treilea copil la 47 de ani și a spus că nu va alăpta deoarece are multe evenimente programate.
Un bărbat de 60 de ani a murit în urma unui accident de circulație produs la ieșire din Dej.
Dejul și localitățile din jur au mari probleme cu alimentarea cu apă, dar Marius Mânzat, vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, și-a umplut piscina cu apă și a postat fotografii superbe.
Doi bărbați au fost reținuți în Dej, după ce s-au bătut în parcarea unui supermarket.
Epidemiologii clujeni anunță că luni, 21 iunie 2021, este prima zi fără niciun caz de COVID-19.