Deputatul USL, Steluța Cătăniciu, se gândește să preia cabinetul parlamentar pe care fostul deputat, Daniel Buda, l-a avut în cartierul Zorilor.
Președintele PDL Cluj, deputatul Daniel Buda, a anunțat că duminică, 9 decembrie, va depune plângere penală împotriva USL pentru continuarea campaniei electorale.
Afișele candidatului ARD, Adrian Gurzău, au fost vandalizate în noaptea de 6 spre 7 decembrie.
Deputatul Petru Călian solicită miniștrilor Educației și Protecției Sociale să dispună plata către elevi a burselor de ajutor social pentru motive medicale cu periodicitate lunară, în numerar.
Liderii BNS Cluj alături de președintele Federației Sindicatelor Poșta Română, dl. Matei Bratianu au participat joi, 29 noiembrie la o întâlnire a sindicaliștilor clujeni cu candidații USL la alegerile parlamentare din Municipiului Cluj-Napoca.
Deputatul PDL Cluj, Petru Călian, transmite un semnal de alarmă referitor la situația studenților din provincie care, deși au viză de flotant, nu pot vota în localitatea în care își desfășoară studiile.
Un deputat clujean îl acuză pe premierul Victor Ponta că i-a plagiat un proiect de lege
Co-preşedintele ARD Cluj, deputatul Daniel Buda, a declarat că toate acuzațiile lansate de Victor Ponta și Crin Antonescu la Cluj nu arată decât lipsa unui program politic al USL.
USL a prezentat simpatizanților, luni, 12 noiembrie, candidații USL Cluj din Colegiul 1 Senat, deputatul Mircia Giurgiu, și la Colegiul 1 Camera Deputaților, prorectorul USAMV Cluj-Napoca, Adrian Oros.
Vicepreședintele PSD Cluj, Aurelia Cristea, candidat al USL în Colegiul 3 – Camera Deputaților, cartierele Gheorgheni – Andrei Mureșanu – Mărăști, s-a lansat oficial în campania electorală, vineri, 9 noiembrie, evenimentul desfășurându-
Candidatul la un post de deputat în Dej, USL -istul Cornel Itu, le face pomeni electorale țiganilor din cartierul Dej-Triaj.
Pentru Călian a acuzat USL-ul că nu a dat banii restanţi pentru bursele stundeţilor de la UBB şi că îşi face campanie pe banii acestora.
Deputatul Mircia Giurgiu a renunțat la greva foamei. S-ar părea că a primit promisiuni că situația de la imprimeriile CORESI se va rezolva.
Deputatul PSD, Mircia Giugiu, a intrat în greva foamei în fața Prefecturii Cluj și protestează față de vânzarea sediilor imprimeriilor naționale CORESI.
Universitatea ”Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca nu a primit încă fondurile pentru plata burselor pentru studenți.
Deputatul Mircia Giurgiu a anunțat că va intra în GREVA FOAMEI în fața Prefecturii Cluj, dacă Consiliul de Administrație al CNI Coresi SA aprobă în ședința de luni, 5 noiembrie, de la ora 16.00, distrugerea companiei.
USL a prezentat simpatizanților, candidații din Cluj-Napoca, cartierele Mănăștur - Zorilor - Grigorescu, pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie: Mircia Giurgiu și Steluța Cătăniciu.
Eurodeputatul Monica Macovei a declarat la Cluj că înființarea Comisiei de Etică a ARD va face un clasament valoric al candidaților.
Comisia Naţională de Statistică anunță că rata anuală a inflaţiei a atins un nivel record pentru acest an - 5,33%, cu mult peste estimarile BNR de 3,2 %.
Deputatul clujean, Petru Călian, acuză Guvernul Ponta că nu alocă bani UBB Cluj pentru plata bursele de merit, de studiu şi de ajutor social.
Deputatul clujean, Petru Calian, îi cere public lui Victor Ponta să aloce bani pentru echipamentul polițiștilor.
Senatorii și-au votat o vacanță între 1 și 19 noiembrie, a anunțat viecepreşedintele Dan Radu Ruşanu, după şedinţa Biroului permanent al Senatului.
Liberalii clujeni susțin că au fost furați în urma unui ordin semnat de prefectul Gheorghe Vuşcan, prin care 4.000 de alegători din Colegiul 2, unde candidat e Steluța Cătăniciu (PNL), au fost mutați în Colegiile 3 și 1.
Preşedintele Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor, Daniel Buda, consideră că liderii USL sunt ipocriți pentru că cer modificarea Constituției abia acum în prag de campanie electorală.
Deputatul PDL Adrian Gurzău ar putea pierde nominalizarea pentru Colegiul 4 - Camera Deputaților, după ce a sfidat interesele din PDL. Surse din rândul democrat-liberalilor susțin că pe acest Colegiu ar urma să candideze un nume ”greu”.
Mircea Jorj este candidatul PSD Cluj pentru Colegiul 1 Senat.
Senatorul Mihail Hărdău și-a dat demisia din funcția de prim-vicepreședinte al PDL Cluj-Napoca și acuză faptul că de la București sunt impuși candidați peste capul organizației locale.
Mircia Giurgiu a anunţat, marţi, în plenul Camerei Deputaților că s-a înscris în PSD.
Deputatul Petru Călin este unul dintre cei mai activi parlamentari ai mandatului 2008 - 2012, cu un număr foarte mare de propuneri legislatve devenite lege.