Gimnasta clujeană Sonia Iovan, una dintre marile sportive ale României medaliată la Jocurile Olimpice și la Campionatele Mondiale s-a stins din viață la vârsta de 88 de ani, în Franța.
La școlile de stat, profesorii debutanți câștigă puțin peste 3.000 de lei, în timp ce cadrele didactice cu mulți ani de experiență ajung la salarii de aproximativ 6.000 de lei.
În 2025, angajații din România vor beneficia de 17 zile libere legale oferite de stat, datorită sărbătorilor naționale.
Începând din această toamnă, elevii care nu respectă codul vestimentar adecvat mediului școlar pot fi excluși de la ore.
Dacă credeați că cel mai bine plătiți angajați din România sunt cei din domeniul IT, să știți că datele oficiale din câmpul muncii arată altceva.
Ministerul Educației a aprobat structura și calendarul pentru anul școlar 2024-2025.
Cadrele didactice și personalul auxiliar vor primi primele de carieră didactică și primele profesionale pentru anul școlar 2023-2024.
Începând cu luna viitoare, odată cu debutul noului an școlar, vor intra în vigoare noi reguli atât pentru elevi, cât și pentru profesori.
Profesorii clujeni au primit astăzi, 6 iulie, notele finale la examenul național pentru definitivare în învățământ După consultații, rata de promovare a examenului, în sesiunea aceasta, a crescut la 83,58 % de la 80,35% cât era inițial. Vorbim astfel d
Un autocar plin cu elevi a fost implicat, joi, într-un accident rutier, la ieșire din municipiul Turda.
Două școli din județul Cluj au primit bani din fondul de rezervă al bugetului local, pentru reparații urgente. Este vorba despre Școlii Gimnaziale Suatu al cărei acoperiș a fost afectat semnificativ de furtună. De asemenea, școala cu clasele I-IV din satu
Un proiect de act normativ a fost depus la Senat, având ca obiectiv introducerea uniformelor obligatorii în școlile din România.
Un scandal uriaș a izbucnit la Colegiul Național „Sfântul Sava” din București! Un profesor de Economie, cunoscut pentru aparițiile sale în cadrul proiectului „Teleșcoala” difuzat pe TVR, a fost reținut joi de procurori, fiind acuzat de viol și agresiune s
Mâine, 24 iulie 2024, are loc proba a examenului național de definitivare în învățământ! La Cluj s-au înscris peste 400 de candidați.
Numai 50,32% dintre cadrele didactice care au susținut concursul național de titularizare, în județul Cluj, au obținut peste 7, nota minimă admisă.
Elevii se vor întoarce la școală în aproximativ șapte săptămâni, la data de 9 septembrie 2024. Anul școlar 2024-2025 este pe cale să înceapă, iar structura acestuia este similară cu cea a anului anterior.
Un elev din Oradea a dat Ministerul Educației și Inspectoratul Școlar în judecată, după ce și-a văzut nota finală, de după contestații, la Bacalaureat.
UBB lansează cea mai complexă platformă de job-uri pentru studenţi - Student Job Market
Generația care va intra la liceu în 2025–2026 va începe pe programe noi, cu manuale noi și cu profesori formați.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca a primit acreditarea internațională din partea prestigioasei Agenții Independente pentru Acreditare și Rating, IAAR.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca organizează în perioada 18-21 iulie 2024, Tabăra de vară destinată elevilor din zone defavorizare.
Mii de oameni au participat la festivitatea de absolvire a Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor , care a avut loc la BT Arena din Cluj-Napoca
La examenul de Evaluare Națională, sesiunea iunie-iulie 2024, în județul Cluj, s-au înscris 5.276 absolvenți ai claselor a VIII-a, care vor susține examenul în 109 unități de învățământ preuniversitar
Pentru prima dată, profesorii din comisiile de evaluare de la Bacalaureat 2024.
Studenții Facultății de Construcții de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca au parte de o oportunitate extraordinară: să observe îndeaproape evoluția unui șantier de mare anvergură încă din primele sale etape.
O clujeancă care locuiește lângă un liceu de top din Cluj-Napoca spune că nu mai are liniște de ani buni, din cauza profesorilor care s-ar adună zilnic să fumeze chiar sub balconul ei. Femeia susține că a încercat să discute cu aceștia însă fără vreun r
În aceste zile, elevii claselor a XII-a din întreaga țară sunt prezenți la evaluarea competențelor lingvistice pentru limba română, limba maternă şi limba modernă, precum şi la cele digitale, urmând ca la începutul lunii iulie să susțină și examenele scri
Ei au trimis o scrisoare prin care îndeamnă și alți membrii ai comunității Universității Babeș-Bolyai să sprijine cauza ”Cluj students for Palestine”.
Tabăra de sporturi montane pentru elevii Liceului Special pentru Deficienți de Vedere Cluj-Napoca ajunge, în acest weekend, la cea de-a șaptea ediție.
Studenții au instalat o tabără de corturi pe termen nedeterminat in curtea facultății și cer oprirea colaborării universităților cu mai multe firme despre care spun că profită de pe urma genocidului din Gaza. Există și o listă de revendicări.