Remus Lăpușan, candidatul PRO România la funcția de președinte al Consiliului Județean Cluj, consideră că ar fi trebuit deja să fie făcute publice scenariile pentru începerea școlii, precum și măsurile aferente fiecărui scenariu.
NTT DATA a anunțat astăzi că lucrează împreună cu R&A, organizatorul campionatului The Open, pentru a valorifica datele și tehnologia AI de care dispune compania cu scopul de a crea un campionat virtual cu celebritățile golfului din ultimii 50 de ani
Stadionul Cluj Arena se transformă, de săptămâna viitoare, în teatru în aer liber, unde se vor organiza concerte și spectacole.
Jumătate dintre profesorii clujeni spun că elevii sunt nemotivați să participe la orele online - STUDIU
Ministrul Educației și Cercetarii, Monica Anisie, a aprobat, prin ordin, noul calendar de organizare și desfășurare a examenului național de Bacalaureat - 2020, documentul urmând să fie publicat în Monitorul Oficial.
Banca Transilvania a emis primul #WhitePaper în care prezintă cum va dezvolta plățile online. Acestea au explodat în pandemie
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, și șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, au explicat că autpritățile sunt cele care au recomandat măsurarea temperaturii la intrarea în centrele comerciale.
Guvernul a anunțat că a introdus pe ordinea de zi suplimentară a ședinței de joi un proiect de ordonanță de urgență prin care să fie reglementate organizarea examenelor în perioada stării de alertă.
Asociația Generală a Învățătorilor din România transmis o scrisoare deschisă prin care le cer autorităților să reconsidere modul prin care se desfășoară examenele de finalizare a studiilor din acest an.
Locuitorii din Berlin au parte de experiența de a merge la cinematograf chiar de la propriile ferestre, grație unui nou proiect numit Windowflicks, care rulează filme pe cladirile din oraș.
Reuters a verificat dacă Bill Gates vrea să microcipeze oamenii, așa cum spun teoriile
atia BT Visual Help vine cu noutati care completeaza solutiile de banking online ale Bancii Transilvania. Optiunile noi din BT Visual Help ajuta clientii sa aplice pentru facilitati care ii ajuta sa gestioneze provocarile acestei perioade, cum ar fi amana
Peste 1,2 milioane de oameni, din toată lumea, au petrecut de 1 Mai la cel mai mare party de acasă, OVERNIGHT. Show-ul de divertisment realizat de către UNTOLD și PRO TV, a fost o premieră în materie de transmisie, ajungând la peste 1,2 milioane de oameni
Banca Transilvania face încă un pas pentru susţinerea eforturilor împotriva COVID-19 prin lansarea opţiunii donaţii în BT Pay.
Pentru clientii care au nevoie de informatii despre amanarea ratelor la credite – stadiul solicitarii, ce presupune facilitatea etc. – sau doresc sa aplice, Banca Transilvania lanseaza un canal suplimentar de comunicare: chatbotul Ino.
Unul dintre cele mai mari festivaluri din lume, UNTOLD, și televiziunea PRO TV, le aduc tuturor românilor distracția la ei acasă, cu un live show unic, OVERNIGHT. Este pentru prima dată când show-ul îl fac oamenii de acasă.
Când va vor avea loc examenele de Bacalaureat și Evaluare Națională
UE cere iertate Italiei pentru reacția tardivă în fața epidemiei. Medcii români sunt apreciați
Banca Transilvania oferă posibilitatea de a deschide 100% online un cont bancar, fără a mai merge la bancă
Direcția de Finanțe Cluj: Program și orar pe durata stării de urgență
Conducerea Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Cluj-Napoca informează contribuabilii că, pe perioada stării de urgență, programul de lucru cu publicul se va desfășura conform unui orar special.
Daniel Metz, CEO NTT, despre efectele în economie a pandemiei COVID 19: Aceasta poate fi o șansă pentru România
Consiliul Local a votat, în cadrul ședinței de luni, 17 februarie, bugetul pentru 2020 al municipiului Cluj-Napoca.
Începând de sâmbătă, 1 februare, noile reglementări privind activitățile de transport alternativ, precum serviciile de tip ride-sharing, au intrat în vigoare, iar șoferii care nu le respectă riscă sancțiuni grave.
Ce este un TV Android, cum funcționează și de ce merită să cumperi unul
Bugetul Clujului este de 353,2 milioane euro în 2020, dar suntem prea săraci pentru a demara un proiect mare
Festivitatea de absolvire a celei de-a doua generații a ”studenților” de vârsta a treia, care au finalizat cursurile de dezvoltare a competențelor digitale din cadrul programului ”Seniorii Digitali”, inițiat de Primăria municipiului Cluj-Napoca.
Sistemul ESX, compus din website-ul AbonamenteSali.ro și aplicația ESX, lansate în urmă cu 2 ani, în luna noiembrie 2017, reprezintă soluția ideală pentru persoanele care își doresc să facă sport, dar nu vor să fie legați permanent de aceeași sală de fi
Din cele peste o jumătate de milion de carduri de credit emise de Banca Transilvania, aproximativ 100.000 se regăsesc în aplicațiile BT Pay sau Apple Pay, pentru cumpărături cu telefonul, anunță reprezentanții BT.
Opțiune așteptată de clienții Banca Transilvania. Ce este BT Visual Help