Procurorii DIICOT au făcut percheziții în mai multe județe, inclusiv în Cluj, într-un dosar care vizează furtul a 16 milioane de dolari din contul bancar al unei firme.
Procurorii DIICOT au reţinut pentru de 24 de ore trei inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de pornografie infantilă, şantaj, racolarea minorilor în scopuri sexuale şi corupere sexuală a minorilor.
Doi tineri din Vaslui sunt acuzați de pornografie infantilă și viol, după ce s-ar fi înregistrat în timp ce violau şi supuneau o adolescentă la perversiuni sexuale. Cei doi au fost plasați în arest, unul în spatele gratiilor pentru 30 de zile, iar celălal
Potrivit procurorilor timișoreni, în perioada 2013 – 2016, la nivelul Depoului de Locomotive Timişoara, 93 de angajaţi cu atribuţii de gestiune şi angajaţi din sectorul exploatare, au constituit şi au acţionat în mod coordonat, în cadrul unui grup infracţ
Un eveniment rutier neobişnuit s-a întâmplat în Râmnicu Vâlcea, miercuri, 13 aprilie, în plină zi. Cântăreţul Dani Mocanu, a iesit pe strazi intr-un transportor blindat si a lovit mai multe maşini. Unul dintre martorii fascinati de spectacol a fost la un
Angajatul unui penitenciar de maximă siguranță din Arad, a fost depistat, ieri dimineață, în timp ce încerca sa introducă în unitate o substanță susceptibilă că ar fi psihotropă.
O rețea din Banat care vindea arme unor bande de motocicliști din Suedia a fost anihilată de trupele speciale de la DIICOT. Suspecții sunt acuzați și de trafic de droguri în țara noastră, dar și că plasau bani falși pe piața din România.
Procurorii DIICOT în colaborare cu Departamentul pentru Securitate Internă al Statelor Unite ale Americii - Homeland Security, cercetează cinci cetăţeni români care ar fi administrat pagini de internet care oferă servicii de asasinare la comandă. Acuzaţii
Un hacker din Craiova a fost trimis în judecată pentru săvârșirea mai multor infracțiuni, el fiind acuzat de procurorii DIICOT că a spart rețelele informatice ale unor companii, după care le-a șantajat cerând recompense în criptomonedă.
Un caz halucinant a avut loc la Sălaj, în telefonul unui tânăr de 19 ani au fost găsite zeci de filmări pornografice și poze intime cu verișoara lui, o fată de 14 ani.
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca – Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Maramureş, împreună cu procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Maramureș, au desfăşurat, în perioada 21- 22 martie 2022, o acțiune,
Un bărbat a fot reținut oi, 17 martie, pentru 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, în stare de ricidivă, după ce au fost găsite mai multe culturi de cannabis în locuința acestuia, conform DIICOT.
Un italian de 75 de ani, care locuieşte în Cluj, este „căsătorit” cu o minoră de 13 ani. Procurorii au acuzat bătrânul de „act sexual cu un minor”, nu de viol.
DIICOT Cluj au reținut mai multe persoane pentru trafic de droguri, iar între ei este fiul unui primar și un arbitru cunoscut.
Trupele speciale, coordonat de DIICOT, au făcut percheziții la Cluj. Este vizată o rețea de traficanți periculoși.
Poliţiştii şi procurorii vor începe, joi 10 februarie, 20 de percheziţii în Timiş şi Gorj, în locuinţele unor persoane bănuite de trafic de droguri de risc şi de mare risc. Suspecţii sunt bănuiţi că ar fi traficat amfetamină, MDMA şi cannabis, în judeţul
Trei tineri din Cluj au fost exploatați până la epuizare. Timp de șapte ani, nimeni nu s-a întrebat ce căutau băieții la muncă în curtea unei familii dintr-o comună din Mureș. Tinerii au fost exploatați ani în șir, în locuința unui bărbat, care îi ținea s
Un bărbat a fost arestat, vineri, de către Tribunalul Cluj, după ce a şantajat o minoră cu imaginile cu caracter pornografic pe care le-a obţinut de la aceasta.
Procurorii DIICOT Iași au făcut marți percheziții la persoane suspectate de săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori și proxenetism, potrivit unui comunicat al instituției. Suspecții sunt acuzați că au forțat mai multe fete minore să se prostitueze î
Artistul și fostul politician Victor Socaciu a primit în 2009 doi rinichi de la un copil, transplantul fiind făcut la Cluj, de profesorul Mihai Lucan.
Cunoscutul avocat clujean Ciprian Păun a făcut o analiză pertinentă despre starea în care se află cultura românescă și impactul devastator pe care l-a avut cartea lui Codin Maticiuc, despre intelopul Nuțu Cămătaru.
O grupare clujeană care a atras fonduri guvernamentale, nerambursabile, în valoare de 10 milioane de lei, a fost destructurată de procurorii DIICOT Cluj.
Lidia Buble a fost trimisă în judecată de procurorii DIICOT, după ce a fost prinsă că mituia doi agenți de la poliția rutieră.
Senatoarea Diana Șoșoacă este cercetată penal de procurorii DIICOT pentru zădărnicirea combaterii pandemiei COVID-19. Ea a blocat activitatea unui centru de vaccinare, potrivit G4Media.ro.
După primarul liberal care a făcut sex în Primărie cu două minore, victime ale unor traficanți de persoane, un alt membru PNL Iași a fost arestat pentru proxenetism.
Lidia Buble ar fi mituit doi polițiști și a fost audiată la DIICOT. Polițiștii voiau să o verifice cu aparatul etliotest, dar artista și-a sunat un prieten, care ar fi sfătuit-o să încerce să-i mituiască pe agenții Brigăzii Rutiere București.
Un clujean care își trimitea iubita la cerșit a fost reținut de procurorii DIICOT.
Un renumit jucător de poker din Cluj a fost reținut de procurori sub acuzația de trafic de droguri, iar ulterior a fost arestat pentru 30 de zile.
Omul de afaceri Alexandru Bodi a fost plasat în arest preventiv, după ce a lipsit de la un termen de judecată în procesul în care este acuzat de proxenetism și spălare de bani.
Un bărbat a fost prins în Săliște, în urma unei acțiuni organizate de prindere în flagrant, după ce a ridicat un colet ce conținea peste 11 kilograme de substanțe psihoactive.