Parohia Reformată din Cluj a anunțat că va da în judecată Guvernul, Ministerul Educației, Prefectura și Consiliul Județean Cluj în cazul proiectului de construire a viitorului sediu al Inspectoratului Școlar Cluj pe strada Argeș.
Organizaţia Blythswood Care Marea Britanie şi Asociaţia Blythswood România, prin Serviciul Voluntar de Situaţii de Urgenţă (SVSU) Floreşti, cu sprijinul Primăriei şi a Consiliului Local Floreşti, a donat prima maşină de pompieri.
Lucian Bute s-a implicat în licitaţia organizată de românii din Las Vegas pentru a o ajuta pe fetiţa adoptată de fostul fotbalist Iosif Rotariu.
Partidul lui Dan Diaconescu "scoate la vânzare" locurile pentru alegerile parlamentare din noiembrie. Potrivit Gândul.info, un loc costă 50 de mii de euro.
Asociaţia Colectiv A organizează la Cluj a cincea ediţie a festivalului european de teatru, dans şi imagine video ”TEMPS D'IMAGES”.
Asociația Caritas a luminat Bulevardul Eroilor, vineri, de la ora 18.00, în cadrul proiectului ”Un Milion de Stele”, ajuns la cea de-a patra ediție.
Asociația pentru Solidaritate și Empatie Claudia Safta își manifestă în mod public indignarea față de modul în care au fost umiliți în mod public membrii asociației de către chirurgul transplantolog Mihai Lucan.
Fostul fotbalist Mihăiţă Neşu, aflat la tratament în SUA, a fost impresionat de povestea campioanei Florica Lavric şi a donat o sumă considerabilă pentru campioana olimpică la canotaj, informează Antena 3.
Asociaţia Femeilor de Afaceri (AFA) Cluj a demarat un nou proiect, "Mini-biblioteci pentru sănătate”, ȋn care membrele asociaţiei vor dona cărţi, reviste şi albume de artă biblitecilor ce vor functiona ȋn spitalele din Cluj-Napoca.
Cei peste 200 de înotători intrați în cursa Swimathon Cluj 2012 au parcurs împreună 2.444 de lungimi de bazin, echivalentul a peste 122 de kilometri, în cadrul celei de-a patra ediții a evenimenului.
Georgiana Bara a fost diagnosticata cu Limfom Hodgkin stadiul II A in 2007, pe cand avea doar 18 ani. In aceast tip de cancer, celulele din sistemul limfatic se divid anormal si se raspandesc in afara acestuia, afectand organele interne si sistemul osos
Presedintele Consiliului Judetean Cluj, Alin Tise, este mai bogat cu 85.000 de euro, 2.000 de dolari si 109.000 de lei. Banii au fost incasati in urma botezului fiului sau, din luna noiembrie 2011.
Targul de Carte "Gaudeamus" se inchide azi, 1 aprilie. Targul este deschis intre 10:00 si 14:00.
Targul de Carte "GAUDEAMUS" se desfasoara la Cluj-Napoca in Piata Unirii - Matei Corvin, din 28 martie si pana in 1 aprilie, intr-un pavilion expozitional mobil. Targul va fi deschis de miercuri pana sambata, intre orele 10.00 - 19.00, iar duminica intre
Sorin Bagiu, fostul director executiv al U Cluj, a fost condamnat de Curtea de Apel Cluj la inchisoare cu suspendare pentru evaziune fiscala in cazul transferurilor lui Razvan Cocis si George Florescu la echipa Serif Tiraspol.
Gala Habitat pentru Umanitate Cluj 2012 are loc joi seara, de la ora 18.00, iar tematica este Carnavalul de la Venetia.
Inspectorii Agentiei pentru Plati si Inspectie Sociala Cluj vor face controale la cele 8.100 de familii care beneficiaza de ajutoare de la stat pentru a vedea ce bunuri detin.
Fundatia Parinti Clujeni le cere consilierilor locali sa isi ceara scuze de la clujeni in cazul crematoriului uman din cimitirul Manastur.
Societatea Romana de Cancer Cluj-Napoca desfasoara in luna decembrie campania "Jucarii cu Zambete" pentru copiii diagnosticati cu cancer, care urmeaza tratamente in Cluj Napoca si care provin din familii sarace sau defavorizate.
Suporterii U Cluj doneaza sange pentru a aduna banii necesari pentru a cumpara bilete la meciul de sambata, cu CFR Cluj.
Potrivit declaratiei de avere postate pe site -ul Primariei Cluj-Napoca, primarul Sorin Apostu detine patru locuinte, dintre care doua mostenire si nu are credit la banca.
Asociatia Little People Romania organizeaza in premiera, in 9 noiembrie, Campionatul Mondial de mancat sarmale la Cluj-Napoca.
Asociatia Little People Romania a primit o donatie de 118.000 de lei pentru a putea acorda asistenta unui numar de 1.000 de copii care sufera de cancer din 5 centre de onco-pediatrie din tara.
Profesorul universitar Mihai Lucan, seful Institutului de Urologie si Transplant Renal (IUTR) Cluj, a declarat ca populatia rroma doneaza putine organe.
Clinica de Reumatologie din cadrul Spitalului Clinic Judetean Cluj a fost dotata cu aparatura si mobilier medical, printr-o donatie in valoare de 100.000 de lei.
Targul de carte Gaudeamus Cluj se va desfasura intre 13 si 17 aprilie in Piata Unirii.
Asociatia "Trei Frati Patati" din Turda, care administreaza adapostul unde sunt ingrijiti 90 de caini, are nevoie de hrana si voluntari.
Cainii de la adapostul Asciatiei "Trei Frati Patati" din Turda au ramas fara hrana, dupa ce paznicii au furat mancarea animalelor.
Violonistul Alexandru Tomescu a decis sa protesteze inainte de recitalul de la Balul Operei Cluj, din 20 februarie, pentru a nu fi "asociat, ca artist, cu RMGC". Artistul si-a explicat gestul intr-un interviu acordat Stiri de Cluj.
Presedintele Consiliului Judetean Cluj, Alin Tise, a lansat astazi Asociatia Crestina "Sansa la Viata!", destinata copiiilor institutionalizati.