Străzile Fabricii de Chibrituri și Maramureșului, în zona Dedeman, vor avea mari probleme de trafic pe fondul unui proiect mamut care apare acolo.
Milionarul Dorel Goia, imobilizat la pat din cauza unor probleme grave de sănătate, merge mai departe cu investițiile. Acum face un bloc format din două clădiri chiar în ”buza” Parcului Central, într-o zonă de case. Primăria lui Emil Boc i-a dat actele de
Municipiul Cluj-Napoca s-a dezvoltat într-un ritm accelerat în ultimele două decenii, un ritm cu care nu ține pasul și infrastructura orașului.
Clujenii de pe strada Avram Iancu sunt consternați că Primăria Cluj-Napoca a aprobat Planul Urbanistic de Detaliu (PUD) pentru ridicarea unui bloc pe stradă, în timp ce lor li s-a spus că cel mult pot spera la o mansardare.
Piața penthouse -urilor de lux și fițe este modestă în România. Clujul nu are niciun mega apartament care să coste peste un milion de euro, iar Bucureştiul are prea puţine penthouse-uri de peste 3 milioane, se arată într-o analiză ZF.
Vasile Leordean unul dintre filantropii Clujului s-a stins din viață la vârsta de 79 de ani. El a fost condus pe ultimul drum, joi, 27 august, de familie și cei apropiați.
Cei mai bogați zece clujeni au o avere însumată de 610 milioane de euro, potrivit Top 30 Capital.
Instanța a pronunțat o sentință în divorțul dintre Bela Urași și soția acestuia, Emilia.
Averea familiei Urași, circa 20 de milioane de euro, este disputată în instanță, unde au fost rostite cuvinte grele, precum ”teroare” și agresivitate ”verbală și fizică”.
Top Capital cei mai bogați români îi include și pe cei mai instăriți clujeni. Cel mai sus este plasat Ștefan Vuza, locul 58 într-un top național, cu o avere de 90 de milioane de euro.
Primarul Emil Boc a anunțat că IBM își va deschide la Cluj un centru de cercetare.
Seful Inspectoratului de Politiei al Judetului (IPJ) Cluj, chestorul de politie Ioan Pacurar, si-a botezat copilul, iar petrecerea a facut-o sambata, 29 octombrie, la cel mai luxos hotel din Cluj-Napoca.
Noul top 300 Capital rastoarna putin ierarhia celor mai bogati clujeni, stabilita de topul Forbes la mijlocul lunii octombrie.
Gigantul IBM ar putea ajunge la Cluj-Napoca unde sa puna bazele unui centru care sa aiba circa 3.000 de angajati, a anuntat ministrul Comunicatiilor, Valerian Vreme.
Gigantul IBM si-a deschis birou la Cluj-Napoca si urmeaza sa angajeze 100 de informaticieni.