Deși pare desprinsă dintr-un film de dragoste, povestea unui tânăr din Noua Zeelandă este cât se poate de reală.
Ronnie Harris, un băieţel de 10 ani din Marea Britanie, i-a scris lui Moș Crăciun că nu vrea nimic pentru el, numai sănătate pentru tatăl lui.
Deși se află în plin scandal cu postul de televiziune Antena 1, actorul Mihai Bendeac se pare că pune în prim plan familia. Un gest al acestuia a impresionat-o pe mama sa, Emilia Bendeac, până la lacrimi.
Un nou studiu realizat de oamenii de știință de la Universitatea din Leiden, Olanda, şi Universitatea Maryland, SUA, arată că persoanele îndrăgostite nu sunt capabile să se concentreze la capacitate maximă și nu pot îndeplini sarcini care ne
Actorul Geo Costiniu, de la Teatrul Odeon din București, a murit în noaptea de luni spre marţi, la vârsta de 63 de ani.
Simona Halep este implicată într-o relație cu tenismenul Horia Tecău. Cei doi formează un cuplu frumos.
Un bărbat din Marea Britanie și-a pus capăt zilelor la numai câteva ore după ce soția sa a murit din cauza unei afecțiuni pulmonare.
Branka este o mireasă fericită, care a fost însoțită la altar de idolul ei, Bon Jovi.
Un bărbat din Statele Unite ale Americii a avut parte de supriza vieții din partea soției, însă nu o surpiză plăcută.
Una dintre vedetele show-bizz-ului romanesc, Tania Budi, arata foarte bine la cei 45 de ani pe care ii are. Desi ar putea fi considerata mai degraba o femeie de varsta medie, Tania Budi reuseste sa arate inca la fel ca o fetiscana.
Papa Francisc a declarat că Biserica nu are dreptul de a ”interveni spiritual” în viața homosexualilor și a lesbienelor.
Un bărbat divorțat a oferit unele sfaturi pe Facebook, despre căsnicie, iar postarea lui a devenit viarlă.
Sărutul este o dovadă de iubire, iar despre primul sarut se spune că ramane in memoria fiecarei persoane ca fiind inceputul unui nou drum in doi.
Ricardo Cadu are mari probleme și în viața personală, divorțând de frumoasa lui soție, Dulce.
Elena Udrea a povestit că se simte foarte bine după divorțul de Dorin Cocoş. ”Există o energie pozitivă care m-a cuprins”, a spus frumoasa politiciană.
Un studiu realizat de oamenii de știință din Belgia arată că aroma ciocolatei îi face pe ceu care intră în librării să stea mai mult printre rafturi și chiar șă își cumpere mai multe cărți.
Asociaţia pentru Solidaritate şi Empatie „Claudia Safta”, condusă de un clujean cu suflet, Emanuel Ungureanu, a dus și în acest an, în tabără la Marea Neagră, 36 de copii care suferă de insuficiență renală cronică.
Nu doar elevii au scris perle la examenul de Bacalaureat, ci se pare că și profesorii care au dat examenul de definitivat în județul Timiș au dat-o în bară.
Campionul clujean paralimpic, Dacian Makszin, a devenit tătic, joi dimineața, la Clinica Ginecologie 1, unde a născut soția sa, cu care trăiește o poveste incredibilă de dragoste de câțiva ani.
Președintele Traian Băsescu a declarat în cadrul unui interviu că dupâ ce își va temina mandatul va cere, ”poate”, cetățenie moldovenească, drept semn de respect pentru Republica Moldova și cetățenii ei.
Povestea lui Mihai Mocean, tânărul clujean cu sindrom Down care și-a luat Bacalaureatul în acest an, a creat o emulație teribilă în rândul opiniei publice din România.
Descoperă care este ”portretul robot” al femeii la care visează iubitul tău, în funcţie de zodia lui.
Naționala de rugby a României va disputa, în 2014, unul dintre meciurile din preliminariile Cupei Mondiale pe Cluj Arena, acolo unde de altfel se vor desfășura toate partidele echipei de rugby masculin a Universității Cluj.
Relația prezentatoarei TV Iulia Vântur cu Salman Khan pare să se întărească și mai mult, aceasta primind în dar de la actorul indianun apartament luxos în Mumbai, anunță presa din India.
Exista sute de mituri privind relatia dintre o femeie si un barbat, iar a crede in unele dintre ele poate eroda fericirea in cuplu, poate distruge intimitatea si chiar duce la despartire.
Nu mai e nicio ciudatenie in zilele noastre sa privim la televizor, sa citim in ziare despre tot felul de casnicii esuate, povesti de dragoste intrerupte de infidelitatea unui partener sau altul. Toate acestea insa nu se opresc in cercul restrans al vede
Cântărețul britanic a declarat că ar fi dispus să îi cumpere droguri fiicei sale.
Suntem tentaţi de cele mai multe ori să tratăm cu prejudecăţi persoanele cu dizabilităţi, îi considerăm oameni condamnaţi la o viaţă lipsită de sens şi nefericită.
Varsta poate prea bine sa fie doar o cifra, dar aceasta este un factor foarte important in relatia de cuplu, mai ales atunci cand este vorba de partenerul de viata.