Licitația pentru execuția Drumului Expres de legătură între Autostrada Transilvania A 3 și DN 1 -Tureni a fost publicată în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).
Gardul de pe mijlocul străzii Dumitru Mocanu, din Florești, a fost demolat. Simbolul "nepăsarii" din Florești dispare, a anunțat primarul Bogdan Pivariu.
Polițiștii Biroului Rutier Cluj au avut parte de o zi foarte productivă ieri, 18 februarie.
O familie îndurerată de pierderea unui membru a fost de acord cu donarea de organe și a lăsat ca o minune să se întâmple. Doi pacienți au fost salvați prin transplant renal de medicii clujeni.
Între Cluj-Napoca și Târgu Mureș mai lipsește doar o porțiune de aproximativ 16 kilometri de autostradă. Lotul, aflat între Câmpia Turzii și Chețani, ar urma să fie finalizat până la finele lui 2023.
Constructorul Hexagon promite drumuri care să se învecineze cu blocurile pe care le va face la intersecția străzilor Someșului și Lalelelor, aproape de Piața Abator și de centrul Clujului.
Se împlinesc 20 de ani de când au început lucrările pe Autostrada Transilvania și abia în acest an există speranțe că șoseaua va lega primele două municipii reședință de județ.
Firma de salubritate Supercom își bate joc de efortul clujenilor de colectare selectivă și adună cu o singură mașină toate deșeurile, la grămadă.
Au fost probleme în ultimele zile pe mai multe drumuri din județul Cluj din cauza ninsorilor și a temperaturilor sub zero grade Celsius. Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj dă vina pe propritățile sării pentru dificultățile create conducător
Senatul a adoptat tacit, luni, 6 februarie, o propunere legislativă de modificare a Legii 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun prin care fumatul este interzis minorilor în locurile publice.
Haos în traficul clujean sâmbătă seara. Se pare că autoritățile nu au ținut cont de anunțul făcut de meteorologi, Codul Galben de ninsori și viscol face ravagii pe drumurile din oraș.
Drumarii au scos utilajele de deszăpezire după ce meteorologii au anunțat Cod galben de ninsori abundente și viscol în mai multe zone din țară.
În cursul dimineţii zilei de vineri, 3 februarie, pe raza judeţului Cluj nu există drumuri judeţene blocate traficului rutier, informează Consiliul Judeţean Cluj.
Joi dimineața, Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Cluj informează că circulația se desfășoară în condițiile unui carosabil umed pe toate sectoarele de drum din administrare.
Un kilometru din Autostrada A10 Sebeș-Turda va fi închis pe o perioadă de 30 de zile, începând de astăzi, miercuri 1 februarie. Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) informează că există o serie de „deficiențe” care trebuie
Circulația rutieră se desfășoară în condiții de iarnă în județul Cluj! 770 de tone de material antiderapant au fost folosite în acțiunile de deszăpezire și de combatere a poleiului pe drumurile județene.
Consiliul Județean Cluj a aprobat marți, 31 ianuarie 2023, bugetul general propriu al județului pentru anul în curs, valoarea totală a acestuia fiind de 1.428.700.000 lei.
Horațiu Cosma, specialist în infrastructură rutieră, fost membru al echipei Pro Infrastructura și fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor pe vremea lui Cătălin Drulă, desființează centura lui Emil Boc.
Peste 500 de tone de material antiderapant au fost folosite în acțiunile de deszăpezire și de combatere a poleiului pe drumurile județene
Restricțiile vizează aproximativ 17 kilometri din Drumul județean DJ 103V, aflat pe raza localităților Gilău, Stolan și Vălișoara, iar acestea vor fi valabile până la 31 decembrie 2025.
„Drumul Generalului”, adică drumul dintre localitatea Mărișel și Măguri Răcătău, le-a pus bețe în roate mai multor șoferi în weekendul care tomai a trecut. Nu mai puțin de 16 autoturisme au rămas împotmolite în zăpadă pe acest drum.
Primarul comunei Apahida, Grigore Fati, a spus că blocajul rutier de pe centura comunei va mai dura 2 săptămâni.
Mai multe drumuri din județul Cluj au fost afectate luni de ninsoare. Din fericire, nu există drumuri închise, însă, circulația pe anumite șosele din județ se desfășoară în condiții de iarnă.
Cazierul judiciar va putea fi obţinut, începând de astăzi, şi online. Eliberarea documentului este gratuită.
Primăria Cluj-Napoca a lansat licitația pentru proiectarea și execuția modernizării Drumului Național 1 la Florești, prima etapă a proiectului TransRegio Feleac- centura Metropolitană Cluj Napoca.
Peste 290 de tone de material antiderapant au fost folosite în intervențiile pe drumurile județene din Cluj.
Șoferii circulă bară la bară în Apahida, pentru că muncitorii de la drumuri s-au apucat iarăși de lucru când traficul era mai aglomerat.
Descoperire neașteptată din epoca romană în centrul Clujului! Un drum roman, păstrat în condiții surprinzător de bune după 2.000 de ani, a fost scos la lumină de către arheologii Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca.
Centura Apahida este blocată zilnic de muncitorii de la drumuri, care montează panouri fonice în orele când oamenii pleacă de la muncă și traficul este cel mai aglomertat.
Astăzi este ultima zi în care locuitorii județului Cluj pot depune eventuale contestații la Proiectul Bugetului General Propriu al Județului Cluj pe anul 2023.