Ministerul Sănătății și Ministerul Afacerilor Interne, prin Departamentul pentru Situații de Urgență, vor semna un acord pentru transferul pacienților cu forme severe și grave de COVID-19 în Republica Federală Germania, conform unei decizii luate duminică
În timp ce oficialii evită să ia măsuri concrete, numărul deceselor creşte de la o zi la alta, România trăieşte acum drama Italiei din primăvara anului trecut. Medicul epidemiolog Octavian Jurma spune că această criză politică se manifestă şi în sistemul
O mamă a prezentat la liceul „Tiberiu Popoviciu” din Cluj-Napoca, acolo unde învață copilul său de 13 ani, un certificat de vaccinare anti-COVID-19 fals. Conform unor surse judiciare, femeia ar fi susținut că și-a vaccinat copilul cu Johnson & Johnson la
O mireasă din Botoșani a trebuit să participe la nuntă fără mire, pentru că acesta a fost depistat pozitiv cu COVID-19.
Peste 42.000 de persoane au murit în România, din cauza îmbolnăvirii cu COVID-19, de la începutul pandemiei până în prezent.
În județul Cluj, rata de infectare a ajuns luni, la 8.96 la mie. Conform ultimelor date publicate de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Cluj, în 18 octombrie, sunt 15 localități din județ în care rata de infectare este peste 10 la mia de locuitori.
În pragul sezonul gripal și al virozelor respiratorii, România este prinsă cu garda jos. Deși campania gratuită de vaccinare împotriva gripei sezoniere trebuia să înceapă de cel puțin 2 săptămâni, Ministerul Sănătății a încheiat contractul de achiziție a
În Cluj sunt 5 școli care au cerut să treacă la cursuri online, în timp ce în București sunt 100 de cereri.
După numărul mare de cazuri Covid apărute în comuna Tureni, începe să se vadă „luminița de la capătul tunelului”.
Testele COVID din salivă au fost aprobate în școli, de Comitetul Național de Situații de Urgență.
Federaţia Naţională a Asociaţiilor de părinţi din România cere să fie închise școlile pentru două săptămâni.
Peste 100 de farmacii din țară, dintre care 13 la Cluj, au primit teste antigen rapide gratuite de la Ministerul Sănătății, pentru ca oamenii să se poată testa. În același timp, farmaciile percep o taxă pentru testare, pe motiv că „statul nu decontează ti
Campania de vaccinare antigripală începe săptămâna viitoare. Primele 300.000 de doze de ser antigripal vor fi livrate luni.
Ministrul de Interne, Lucian Bode, a dat detalii, joi, despre obligativitatea purtării măștii în spațiile deschise, în localitățile cu rata de infectare de peste 6 la mie, precizând că cei care merg singuri pe stradă nu sunt obligați să poarte masca de pr
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca a început cursurile în 27 septembrie, față în față, dar după 8 zile Senatul a decis să suspende lucrurile.
Ordinul cu noile reguli pentru școli a fost publicat vineri seara în Monitorul Oficial. Este ordinul comun cu numărul 5.338/1.082 al miniștrilor Educației și Sănătății. Este vorba despre schimbări majore în luarea deciziei de închidere a unităților de înv
Doar 2 paturi ATI pentru pacienții cu COVID sunt libere, joi, în toată țara, la Brașov și Cluj, potrivit datelor centralizate de Grupul de Comunicare Strategică.
Fostul ministru USR-PLUS al Sănătăţii Vlad Voiculescu a acuzat că peste 4.000 de teste pozitive au dispărut din raportările COVID în cele trei zile dinaintea congresului PNL din Capitală, astfel că rata de infectare raportată ar fi fost mai mică.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 7.095 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 126 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 7.045 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 172 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
Universitatea Tehnică Cluj-Napoca a decis să deruleze toate cursurile față în față, fără testare și vaccinare. Măsura pare fără gram de ancorare în realitate. Clujul se pregătește de vineri, 24 septembrie, de scenariul roșu, iar numărul cazurilor COVID av
De la o zi la altă numărul cazurilor de COVID-19 crește tot mai mult. Din păcate, crește și numărul persoanelor internate la Terapie Intensivă.
Mii de oameni au participat sâmbătă seara la o discotecă ce a avut loc în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca. Participarea a fost uriașă și evenimentul a avut loc în ziua în care au fost anunțate noile restricții în Cluj-Napoca, după depășirea ratei de inci
Târgul de la Negreni a fost anulat de primarul comunei. Evenimentul trebuia să aibă loc în perioada 7-10 octombrie 2021.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.004 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
După ce au depistat persoane cu COVID-19 la intrarea în țară pe Aeroportul Internațional Sibiu, câinii dresați să miroasă coronavirusul vor fi trimiși și pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu” din Cluj, conform deciziei de joi a Comitetului Național pe
Prefectul Județului Cluj, Szilard Tasnadi, promite că UNTOLD 2021 va fi cel mai sigur eveniment din România.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.035 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.