Doi puști din localitatea Ciugud au curățat drumul din satul lor de toate PET -urile și dozele de aluminiu aruncate de trecători.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a realizat acțiuni de control, la nivelul întregii țări, la benzinăriile Lukoil și Gazprom, precum și lanțul de magazine Berezka.
Înregistrarea în SPV devine obligatorie începând cu 1 martie 2022 pentru transmiterea cererilor, înscrisurilor sau a oricăror altor documente către organele fiscale, de către contribuabilii care desfăşoară activităţi economice într-o formă de activitate a
Noua carte electronică de identitate, care ar trebui treptat să înlocuiască actualul buletin, întârzie să apară. După 7 luni de la începerea proiectului pilot în județul Cluj, au fost emise 1.272 documente electronice, potrivit datelor transmise de MAI.
La Untold 2022 vor veni KYGO, MAJOR LAZER ȘI ANNE-MARIE, în premieră, între 4 și 7 august. De asemenea vor mai urca pe scenă: DAVID GUETTA, DON DIABLO, G-EAZY, MORTEN, OLIVER HELDENS, ABOVE & BEYOND, PAUL KALKBRENNER ȘI ALȚII.
Câmpia Turzii va avea propriul transport public local cu autobuze hibrid. Municipalitatea din Câmpia Turzii a cumpărat șapte autobuze hibride, care vor fi livrate până în luna septembrie a acestui an, având o valoare de 12.390.000,00 de lei + TVA.
Exista un “oras-fantoma” în România, unde un anunț pe un site de imobiliare arată ca cineva vinde 13 blocuri, cu 50.000 euro/blocul. Este vorba despre Orașul Anina Nouă, județul Caraș Severin.
Două femei, mamă și fiică, sunt acuzate că au efectuat activități de estetică medicală fără a avea studii de specialitate.
Doi clujeni au fost reținuți pentru 24 de ore în dosarul ”fabricii” de acte false pentru obținerea permisului de conducere sau a unor certificate de competențe profesionale.
Europarlamentarul PNL, Rareș Bogdan, fost proprietar al unui ziar din Cluj și apoi realizator de emisiuni la București, a dezvăluit lucruri mai puțin știute despre familia lui, la podcastul lui Codin Maticiuc.
Vasile Vita, socrul europarlamentarului Rareș Bogdan, a făcut afaceri profitabile în 2020. În declarația de avere din 2020, europarlamentarul a trecut faptul că socrul său îi donase fiicei, Florina, suma de 50.000 euro.
Primăria comunei Florești a dat în folosință primul automat de bilete și abonamente nenominale, instalat în apropiere de clădirea Primăriei Florești.
Alan Walker, Black Eyed Peas, Dimitri Vegas & Like Mike, Don Diablo, Timmy Trumpet, Tujamo, W&W, primele nume anunțate pentru cel mai mare festival de pe o plajă din Europa, Neversea, ediția 2022.
CEO - ul Terapia, Dragoș Damian, crede că Taxa de Solidaritate impusă de Guvern va fi achitată numai de mari întreprinzători români. Cei care au fabrici în România vor fi ”premiați”, crede Damian.
Casa Naţională de Pensii Publice şi-a actualizat serviciile electronice, astfel că oamenii pot verifica acum online ce vechime au acumulat în anii de muncă, dar şi dacă angajatorul le-a plătit contribuţiile pentru pensie.
Două puncte unde se colectează deșeuri voluminoase funcționează pe strada Bucium și pe strada Fabricii din Cluj-Napoca.
Conducerea Universității Tehnice din Cluj-Napoca anunță că ”prin dispariția zguduitoare, pierde un valoros cadru didactic, în persoana Prof.dr.ing. Radu-Nicolae Bălan”.
Rabla pentru electrocasnice 2021. Un ordin recent al Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor aduce o serie de modificări ale programului Rabla pentru electrocasnice cum ar fi introducerea unor noi clase pentru televizoare şi a unei prevederi privind ca
Echipa de conducere a brandului Xiaomi l-a idolatrizat pe Steve Jobs. Acum, se pare că elevul a devenit maestru.
Conducerea Spitalului Municipal Timişoara a decis de curând introducerea unui sistem de monitorizare electronică a personalului din spital. Sistemul, înjositor pentru cadrele medicale, presupune purtarea unor brăţări electronice cu ajutorul cărora munca m
Remorca unui TIR a luat foc vineri dimineata pe Autostrada Transilvania, pe sensul de merg de la Gilău spre Turda.
Un concert de flaut și muzică electronică are loc sâmbătă, 6 noiembrie, la Colegiul Academic, din Cluj-Napoca, de la ora 19:00.
Clujeanul Dorin Marchiș a fost ales Secretar General al Federației Internaționale de Aikido.
Odată ce rata de infectare în comuna Florești a depășit luni, 11 octombrie, pragul de 11 la mie, primarul Bogdan Pivariu face apel la comunitatea „tânără și educată” a comunei pentru a reduce incidența.
Pasionații de mărci românești, publicitate și grafică, dar și cei care își doresc să (re)descopere atmosfera din casele românilor din perioada interbelică și comunistă și din magazinele care au născut atâtea povești amuzante sunt invitați să viziteze muze
Made in RO: muzeul pop-up de publicitate și branduri românești revine la Cluj-Napoca, la Iulius Mall, între 1-14 octombrie, în cadrul unei expoziții-eveniment.
Compania de Transport Public Cluj-Napoca eliberează abonamente de transport gratuite și cu reducere pentru studenții, masteranzii și doctoranzii înscriși în anul universitar 2021-2022.
Toți românii vor beneficia în curând de noul buletin cu cip, documentul fiind deocamdată eliberat în Cluj, în cadrul unui program pilot. Cât costă acesta?
Primele 100 cărți de identitate electronice vor fi eliberate miercuri, la Cluj-Napoca, din totalul de 5.000 care fac parte din acest proiect pilot care a fost lansat la începutul lunii august în Cluj-Napoca.
Rezultate Bac 2021. Doar 30% din candidații din județul Cluj au promovat sesiunea de toamnă a examenului. Aproape 500 de candidați au picat probele.