Studiile de piață realizate recent estimează că tranzacțiile de Black Friday vor atinge anul acesta 813 milioane de lei, iar aproape 30% din această sumă va reprezenta vânzări online.
Primăria Municipiului Cluj-Napoca anunță că are în desfășurare un proiect din fonduri elvețiene pentru modernizarea sistemului de iluminat folosind tehnologia LED.
Consiliul Județean Cluj va supune spre aprobarea plenului deliberativului clujean, în cadrul următoarei ședințe ordinare, un proiect de hotărâre privind aprobarea atribuirii a două noi licențe de traseu pentru transportul public de persoane pri
Cea de-a zecea acţiune de colectare a deşeurilor electrice din acest an se va desfăşura sâmbătă, 27 octombrie 2018 şi va fi organizată de Rosal împreună cu Primăria Municipiului Cluj-Napoca.
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj au identificat și reținut doi bărbați din județul Constanța, care au intrat fără drept în locuința unei femei din Dej și au tâlhărit-o.
Un judecător din Emiratele Arabe Unite a condamnat o femeie la trei luni de închisoare pentru că s-a uitat în telefonul soţului ei fără permisiunea lui, potrivit Daily Mail.
Potrivit datelor Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, angajatorii din spațiul UE au anunțat că pun la dispoziție peste 2.000 de locuri de muncă pentru români.
În urma perchezițiilor efectuate ieri de către polițiștii clujeni, împreună cu inspectorii fiscali germani, au fost identificați 35 de suspecți. Aceștia au fost audiați de către organele de poliție
Poliția Română, alături de DIICOT, a desfășurat pe parcursul ultimelor două săptămâni 102 percheziţii, pentru destructurarea unor grupări de criminalitate organizată.
Potrivit Agenției Naționale pentru Ocupara Forței de Muncă, angajatorii europeni pun la bătaie peste 2.000 de posturi vacante pentru români.
Aplicația Pago a fost descărcată de 150.000 de ori în aproxmativ un an. Aceasta este destinată gestionării şi plății facturilor de utilități, încărcării electronice a cartelelor telefonice preplătite şi achiziționării polițelor RCA.
Cea de-a noua acţiune de colectare a deşeurilor electrice din acest an se va desfăşura sâmbătă, 29 septembrie 2018 şi va fi organizată de Rosal împreună cu Primăria Municipiului Cluj-Napoca.
Potrivit datelor Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, angajatorii din spașiul european pun la dispoziție puțin peste 2.000 de posturi pentru români.
Senatorul PNL, Leon Dănăilă, a precizat că ”fumatul e ca alcoolismul şi homosexualitatea, se transmite genetic”.
Valentin Dragnea, fiul lui Liviu Dragnea, şi soţia acestuia au fost agresaţi pe stradă.
Potrivit Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, românii au la dispoziție aproape 2.000 de posturi în țările din spațiul UE.
Potrivit Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, la nivel național sunt disponibile peste 1.700 de posturi pentru români în spațiul UE.
Compania de Transport Public Cluj-Napoca anunță că va suplimenta numărul de curse începând cu 10 septembrie, ca urmare a începerii noului an școlar.
Potrivit unui studiu realizat de o platformă dedicată locurilor de muncă, aproximativ 6 din 10 români admit că fac cumpărături online în timpul orelor de program cel puţin odată pe lună, iar 5 din 10 spun că timpul alocat pentru fiecare sesi
Trăim într-o perioadă în care tarifele pentru datele mobile sunt foarte mici. Cu toate acestea, nimic nu se compară cu semnalul puternic de acasă.
Vino la Bosch și descoperă oferta de joburi a fabricii Bosch din Cluj. În aceeași zi completezi CV-ul, ai interviul și poți primi un raspuns pe loc.
Potrivit Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, angajatorii europeni pun la dispoziție peste 2.000 de posturi pentru români.
Cea de-a opta acţiune de colectare a deşeurilor electrice din acest an se va desfăşura sâmbătă, 25 august 2018 şi va fi organizată de Rosal împreună cu Primăria Municipiului Cluj-Napoca.
Trăim într-o perioadă în care tarifele pentru datele mobile sunt foarte mici. Cu toate acestea, nimic nu se compară cu semnalul puternic de acasă. În plus, traficul nu se contorizează
Polițiștii clujeni au depistat în flagrant delict un bărbat acuzat de trafic și consum de droguri de risc și mare risc. Cel în cauză a fost reținut.
Profesorul și fostul candidat al PDL la un post de deputat, Adrian Papahagi, a făcut o radiografie a festivalierilor de la Untold.
Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) anunță că valoarea voucherelor de vacanţă a atins un nivel record în iunie 2018, 125 milioane de euro, faţă de trei milioane euro, cât înregistra în luna iunie din 2017. Acest lucru reprezi
Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj și operatorul cargo UPS România anunță extinderea serviciilor de transport mărfuri de pe aeroport, începând cu luna septembrie 2018.
Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, continuă parteneriatul cu Electric Castle, acesta fiind cel de-al doilea an consecutiv în care brandul Gerovital este alături de fanii festivalului.
Tinerii care susțin examenul de admitere la UMF Cluj vor avea emoții până în 26 iulie.