Rosal anunșă că cea de-a unsprezecea acţiune de colectare a deşeurilor electrice din acest an se va desfăşura sâmbătă, 25 noiembrie 2017 şi va fi organizată împreună cu Primăria Municipiului Cluj-Napoca.
Ministerul Afacerilor Externe anunță că, începând cu 1 decembrie, autoritățile canadiene elimină cerinţa obligativităţii vizelor pentru cetăţenii români care nu intenţionează să aibă şederi mai lungi de şase luni pe teritoriul statul
Pasionații de inovație sau cei care vor să afle care sunt ultimele apariții în materie de tehnologii sunt aşteptaţi, în acest final de săptămână, la Iulius Mall Cluj.
ANCOM anunță că a sancționat Telekom România cu 200.000 de lei, pentru nerealizarea portării a 1.232 de numere de telefon şi întârzierea procesului de portare pentru alte 4.941 de numere de telefon.
Un incendiu a izbucnit, marți seară, în jurul orei 21.30, în sectia de Psihiatrie a Spitalului Municipal Dej.
BT Investments, companie a Grupului Financiar Banca Transilvania, a devenit acționar al companiei Timesafe, dezvoltatorul aplicației de plăți Pago.
Rosal organizează, alături de Primăria Cluj-Napoca, cea de-a zecea acţiune de colectare a deşeurilor electrice din acest an, care se va desfăşura sâmbătă, 28 octombrie 2017.
Peste 40 de reprezentații artistice vor avea loc în acest weekend, de vineri, 13 octombrie și până duminică, 15 octombrie, pe străzile Clujului, în cadrul Jazz in the Street.
Companiile care optează pentru plata defalcată a TVA-ului de la 1 octombrie a.c. pot deschide la Banca Transilvania cont de TVA, pentru încasarea şi plata taxei pe valoare adăugată.
Compania Rosal pune la dispoziția clujenilor sâmbătă, 26 august, mai multe puncte de colectare a deșeurilor electronice.
Rosal organizează, împreună cu Primăria Municipiului Cluj-Napoca, cea de-a opta acţiune de colectare a deşeurilor electrice din acest an, care se va desfăşura sâmbătă, 26 august 2017.
ISU Cluj anunță că, începând de luna aceasta, ă, în colaborare cu autoritățile locale, vor desfășura lunar exerciții pentru testarea și verificarea sistemului de înștiințare, avertizare și alarmare în situații de protecție civilă.
Serviciul de Pașapoarte Cluj permite efectuarea de programări online.
Noua carte de identitate va costa aproximativ 20 de euro și va fi disponibilă din 2018.
Muzica anilor 90 revine la Cluj, o dată cu evenimentul ”We Love Retro”, din 18 noiembrie 2017.
În plin sezon al fructelor și legumelor de vară, Centrul Agro Transilvania Cluj aflat la ieșirea din municipiul Cluj-Napoca, în satul Dezmir, reînnoiește invitația adresată clujenilor de a trece pragul celei mai mari Piețe agroalimentare de gros
Circa 32.000 de oameni s-au distrat în prima zi la Electric Castle, iar headlinerul ZEDD a plecat cu un cadou-surpriză din partea unui fan.
La un liceu din Cluj s-a intrat chiar și cu media 3,77, în urma repartizării electronice.
Crima organizată e în floare în România? Polițiștii au confiscat peste 60 kg de cannabis și aproape 500.000 de euro de la traficanți
Philip Morris Trading a deschis la Cluj primul spaţiu IQOS din România, un proiect comercial special conceput pentru a facilita interacţiunea dintre brand şi utilizatorii adulţi.
Poliția Română a efectuat, în ultimele două săptămâni, o serie de acțiuno entru destructurarea unor grupări de criminaitate organizată, specializate în traficul de droguri.
Poprirea conturilor de către ANAF poate fi ridicată de vineri, 23 iunie, și în sistem online, dar în același timp și poate fi instituită mult mai repede.
Inspectorii de muncă din cadrul ITM Cluj au efectuat, la finalul lunii trecute, un control la fabrica Fujikura Automotive, de la Dej, unde au descoperit peste 250 de cetățeni străini lucrând fără acte în regulă.
Polițiștii din cadrul serviciului de imigrări Cluj au depistat 253 de cetățeni străini din Maroc, Mexic și Paraguay, care desfășurau activități lucrative fără forme legale, în urma controlului efectuat la o societate comercială.
Compania Philip Morris Trading a deschis la Cluj-Napoca primul spaţiu IQOS din România, un proiect comercial special conceput pentru a facilita interacţiunea dintre brand şi utilizatorii adulţi.
Compania de salubritate Rosal anunță că cea de-a cincea acţiune de colectare a deşeurilor electrice din acest an se va desfăşura sâmbătă, 27 mai 2017 şi va fi organizată împreună cu Primăria Municipiului Cluj-Napoca.
Compania Rosal anunță că cea de-a patra acţiune de colectare a deşeurilor electrice din acest an se va desfăşura sâmbătă, 29 aprilie 2017.
Pentru a creşte gradului de colectare selectivă, Rosal, împreună cu Organizația ECOTIC, lansează un ghid care ajută generatorii de deşeuri să sorteze deșeurile pe diferite categorii.
Rosal Cluj împreună cu Primăria Municipiului Cluj-Napoca organizează sâmbătă, 25 martie, a treia acţiune de colectare a deşeurilor electrice din acest an.