Aproape 4 mii de clujeni au făcut peste 1.1 miliarde de pași și au reușit să strângă 140.000 d euro, în cadrul competiției Walking Month.
De luni, 4 noiembrie, a început programul de sterilizare gratuită pentru câinii și pisicile cu stăpân.
La cererea universităților de la începutul anului universitar 2024-2025, funcționa un alt sistem: începând cu 01.10.2024, abonamentele de transport erau achitate la Centrele de vânzare C.T.P. (90%) și decontate studenților de către universități, conform n
Clujenii au fost nevoiți timp de câteva luni să circule pe doar trei benzi pe strada Traian Vuia, cât timp s-au efectuat lucrări la drum în zona Park & Ride-ului de la aeroport.
Partidele uneia din grupele Campionatului European de handbal feminin din 2026 se vor juca la BT Arena, a anunțat Emil Boc.
Liderul partidului Forța Dreptei, Ludovic Orban, candidat la prezidențiale l-a criticat dur la Cluj pe primarul Emil Boc cu privire la modul cum a gestionat metroul de la Cluj, pe care îl consideră „balonul de săpun” al primarului Emil Boc, care „s-a s
În ultimul deceniu, prețurile locuințelor din Cluj-Napoca au crescut semnificativ, ajungând la valori pe care mulți localnici le consideră „nejustificat de mari”. De exemplu, un apartament de patru camere, cu o suprafață de doar 50 m²
Astăzi, 21 octombrie, s-a reluat circulația pe strada Traian Vuia pe 4 benzi în zona Park & Ride-ului de la aeroport.
Emil Boc a anunțat că finanțarea prin instrumentul financiar numit ,,obligațiuni verzi” este soluția viabilă pentru finanțarea construirii metroului. În același timp, Ministerul Transporturilor
Semnatarii cer și conservarea pădurii Hoia-Baciu și a pășunilor într-o arie naturală protejată
Emil Boc a avut parte de o surpriză emoționantă în această sâmbătă.
O nouă campanie falsă a apărut pe o rețea de socializare, zilele trecute, prin care se promovează achiziționarea unui card cu abonament timp de 12 luni la un preț de 11,69 de lei.
Un nou drum ar urma să fie construit între Borhanci și Constantin Brâncuși. Autoritățile locale susțin că strada va fi gata până în 31 decembrie anul acesta.
Proiectul metroului din Cluj, cu un termen de finalizare estimat pentru 2029 și o valoare totală de 2,2 miliarde de euro, va fi eliminat de pe lista de finanțare a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), potrivit unor surse guvernamentale, ci
La nici 24 de ore după ce primarul Emil Boc a anunțat cu fast că s-a deschis circulația pe strada Uliului din Cluj-Napoca, carosabilul este inundat.
În ședința de Consiliu Local din 30 iulie, primarul Emil Boc spusese că Primăria intenționează să cumpere o sală de sport privată din Mănăștur
Tânărul transgender Arian Mirzarafie-Ahi a câștigat procesul împotriva autorităților române la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE). Vineri, 4 octombrie, CJUE a decis în favoarea lui, după ce statul român l-a obligat să trăiască cu două seturi de
Primarul municipiului Cluj-Napoca a anunțat că începând de vineri, 4 octombrie 2024, se redeschis circulația rutieră pe strada Uliului.
După mai multe încercări eșuate, Primăria Cluj-Napoca a anunțat astăzi că s-au găsit constructori Centura Metropolitană, în urma celei de-a treia licitații. Emil Boc a confirmat că a fost depusă o ofertă,
Primarul Clujului, Emil Boc, a reafirmat că metroul din oraș va fi realizat, în ciuda zvonurilor apărute în spațiul public.
Pe malul Someșului, din Cluj-Napoca, se întâmplă „minuni”.
Proiectul Metroului merge înainte spune viceprimarul Clujului, Dan Tarcea.
Viorel Băltărețu: “Emil Boc se joacă din nou cu nervii clujenilor! După pierderea a 300 milioane de euro din PNRR, finanțarea metroului rămâne incertă”
Criticat că nu a reușit să ducă până la capăt niciun proiect major de infrastructură, cel mai longeviv primar al Clujului, Emil Boc, spune că acestea nu mai sunt doar la faza de gândire, iar administrația pregătește orașul pentru anii 20250.
Luni, 23 septembrie, Consiliul Local din Cluj-Napoca a aprobat alocarea a sumei de 927.574 de lei pentru mai multe școli din municipiu.
Emil Boc a efectuat plăți în valoare de 225 de milioane de euro pentru lucrările la metrou, chiar dacă proiectul a rămas fără finanțare.
Cruzime fără margini în Cluj-Napoca, unde o cățelușă cu trei pui a fost abandonată lângă o pădure.
Senatorul de Cluj, Adrian Oros, președintele Forța Dreptei Cluj, lansează acuzații dure la adresa conducerii PNL, pe care o acuză că se îndepărtează de realitate în timp ce România se confrunta cu inundații devastatoare.
Emil Boc a afirmat, la desemnarea lui Nicolae Ciucă în cursa pentru Președinție, că România are nevoie de „un model economic care în primul rând pune accent pe producerea de bogăţie, de prosperitate ca după aceea să ai ce să împarţi”.
Emil Boc conduce administrația orașului Cluj-Napoca de aproape două decenii, timp în care primarul Clujului nu a reușit să implementeze niciun proiect major de infrastructură.