Un taximetrist a fost șicanat în trafic de doi bicicliști, pe care îi acuză că i-au rupt oblinda la mașină.
Primarul Clujului, Emil Boc, o ia pe urmele lui Gheorghe Funar (acesta pretinde că Dacii au făcut piramidele şi au descoperit America) și spune că românii sunt singurii continuatori ai imperiului roman.
Judecătoarea Adina Lupea, care a fost în conflict cu Emil Boc pe tema garajelor demolate pe strada Mureșului, în Mărăști, prezintă cum arată zona la patru luni de la demolare.
Un clujean l-a ironizat pe Emil Boc într-un mesaj distribuit chiar pe pagina de Facebook a edilului, prin care îl informa că îi va lăsa fetița de 1 an și 11 luni în grijă din octombrie, când se va întoarce la muncă.
Directorul Poliției Locale Cluj-Napoca, Marcel Bonțidean, a răspuns unei întrebări incomode, la Napoca FM, referitoare la cumulul pensiei cu salariu. O viitoare lege ar urma să îl pună să aleagă, iar acesta a spus că va alege să stea lângă Emil Boc, dar c
Prefectul Clujului, Tasnadi Szilard, a anunțat că va fi adoptată o decizie de deschidere a Oserului.
Edilul Emil Boc a anunțat că și în acest an vor fi premiați elevii care au reușit să obțină nota 10 la examenele de la Evaluarea Națională.
Aleea de acces în blocul de pe strada Năsăud nr. 4 a devenit parcare pe principiul ”Primul venit, primul servit!”.
Președintele PNL, Daniel Buda, li primarul Emil Boc (n.red. cel care conduce de fapt PNL Cluj), l-au felicitat pe primarul Dorin Lojigan, ales în funcția de președinte al PNL Câmpia Turzii.
Ștrandul Clujana s-a deschis de câteva zile, are condiții mai bune ca anii trecuți, dar este scump. O familie cu un copil cheltuie lejer 200 de lei, pe bilete și ceva de mâncare.
Șobolanii au fost filmați și fotografiați în Mărăști, pe strada Fabricii, ziua în amiaza mare la o ghenă de gunoi.
Primarul Emil Boc susține că clujenii l-au ales să trăiască bine, ca la Munchen, Viena, Lyon sau Milano.
Primarul Emil Boc este criticat pentru că nu are soluții pentru problemele de trafic, deși este la al cincilea mandat.
Primarul Emil Boc a explicat la evenimentul ”Zilele Europene de Cercetare și Inovare 2021”, unde a participat și Mariya Gabriel, comisarul UE pentru inovare, cercetare, cultură, educație, tineret și sport, că unul dintre scopurile Clujului este ”crearea ș
Primarul Emil Boc i-a răspuns unei mămici care a reclamat că nu a putut depune online cererea pentru înscrierea la creșă, pentru că sistemul online nu funcționează.
Primarul Emil Boc a anunțat că pe Splaiul Independenței va apărea o bandă dedicată pentru tramvai, până la strada Barițiu.
Primarul Emil Boc le transmite șoferilor care spun că întârzie la lucru din cauza traficului că ”lenea nu ține loc de scuze” și că nu pleacă la timp de acasă.
Mămicile care au stat patru ore să depună un dosar pentru a obține un loc la creșă sunt furioase pe primarul Emil Boc, care vorbește de digitalizare, în timp ce oamenilor li se cer dosare.
Firma Somesul Cald Productie SRL, deținută de milionarul Vasile Salanță, taie plopii din cartierul cu același nume, de pe strada Plopilor nr. 68. Acolo a fost ridicat deja un bloc, iar superbii arbori încurcau dezvoltarea. În curând, Clujul va rămâne fără
Arhitectul Șerban Țigănaș, decanul Facultății de Arhitectură din Cluj și fost președinte al Ordinului Arhitecților din România, este în tabăra celor care sunt sceptici în privința metroului.
Scriitorul Sebastian Lăzăroiu, fost consultant politic, a declarat la emisiunea „În fața ta” de la Digi24, că în 2024 alegerile prezidențiale vor fi câștigate de Emil Boc, despre care crede că se pregătește pentru candidatura la cea mai înaltă funcție în
În fiecare zi de vineri, clujenii pot circula gratuit cu autobuzele în oraș. Campania a început vineri, 18 iunie, și va continua. Problema este că mulți oameni nu știau că pot circula gratuit și au cumpărat bilete.
Firma Diferit nu a făcut lucrări ca la Munchen în Piața Lucian Blaga, iar lucrările nu au fost recepționate încă, deși au fost finalizate deja de 6 luni, iar toată zona este exploatată la maxim.
Primarul Emil Boc spune că suferă, alături de clujeni, când vede aglomerația de pe drumuri.
Omul de afaceri Sile Pușcaș, patronul firmei Florisal, care a ridicat ansamblul Platinia, de pe Calea Mănăștur, colț cu strada Oțetului, a oferit unele explicații despre ”retragerea donației” de teren făcută către Primăria Cluj-Napoca ”În vederea prelungi
Airly, compania care se ocupă de monitorizarea calității aerului, a publicat astăzi analiza lunară cu privire la poluarea aerului în orașele din Europa, care clasifică orașele pe baza gradului de poluare a aerului, măsurat prin nivelurile de PM10 (particu
Primarul Clujului, Emil Boc, a spus că, dacă nu ar fi fost președintele Iohannis, PNL nu era la guvernare, dearece a pierdut alegerile.
Primarul Emil Boc susține că ”mersul cu autobuzul e verde”, dar cu mașina personală e poluare.
Clujenii l-au taxat pe Emil Boc, care a reacționat ”parten” cu directorul Sălii Polivalente Cluj, Ionuț Rusu, care a cumpărat din bani publici haine de lux, marca Hugo BOSS, din bani publici. Explicația a fost că hainele sunt echipamente de lucru pentru d
Primarul Emil Boc nu este deloc surprins că managerul Sălii Polivalente a plătit din bani publici, bugetul Sălii Polivalente, pentru a cumpăra haine de la cel mai scump magazin din Cluj. Edilul a vorbit și joi dimineața despre dezmățul făcut de directorul