Mihai Eminescu a fost diagnosticat şi tratat greşit, el nesuferind de sifilis.
Președintele Klaus Ionahhins a postat, joi, un clip pe pagia sa de Facebook, cu ocazia aniversării a 165 de ani de la nașterea marelui poet român, Mihai Eminescu.
Autobuzele clujene vor fi ”tapetate” cu citate ale unor autori contemporani și clasici.
Preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Nicolae Bacalbaşa, a spus la o întâlnire cu conducerea PSD pe tema alegerilor, că Iohannis reprezintă interese străine.
Un accident care s-a soldat cu trei răniți și pagube materiale semnificative s-a produs duminică pe raza comunei Cuzdrioara.
Un spărgător a reușit să pătrundă în sediul unei bănci din Cluj-Napoca, de pe strada Mihai Eminescu, duminică, 3 august.
La aproape 40 de licee din Cluj s-a intrat în acest an cu medii ce frizează absurdul. S-a intrat la liceu cu media 2,86.
Lupta pentru titlul de cel mai bun liceu din Cluj, conform mediei de la examenul de Bacalaureat, a fost una extrem de strânsă.
Edu.ro a publicat datele finale de la examenul de EVALUARE NAȚIONALĂ, după ce au fost calculate mediile de la examen și cele din anii de studiu.
Poezia le-a dat de furcă elevilor la examenul de BACALAUREAT 2014, fiind pentru al treilea an consecutiv când genul liric se regăseşte printre cerinţele de examen.
Absolvenții clasei a XII-a susțin astăzi proba scrisă la Limba Română în cadrul examenului de Bacalaureat.
Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Cluj a anunțat că 20 de elevi din județul Cluj au obținut media zece curat la examenul de Evaluare Națională.
Primarul Emil Boc a ajuns la jumătate de mandat. Edilul șef a prezentat un raport cu realizările și lucrurile care mai sunt de făcut.
Festivalul de Teatru ”Audiență generală” a fost găzduit de Colegiul Tehnic”Ana Aslan”din Cluj-Napoca, sâmbătă, 31 mai.
Clujenii pot observa evoliuția fotografiei în cadrul unei expoziții temporare, lansată în cadrul Photo Romania Festival, inițiată de Muzeul Național al Fotografiei. Expoziție va fi deschisă până la data de 20 iunie, la Muzeul Național de Is
O serie de restricții de circulație vor fi aplicate sâmbătă, 17 mai, de la ora 14.00, cu ocazia concertului care va avea loc la Stadionul Cluj Arena.
Petre Bokor (24 mai 1940 – 26 aprilie 2014), regizor, scriitor, profesor universitar, s-a născut la Cluj în 1940.
Clujenii care au nevoie de asistență medicală de urgenţă prespitalicească şi spitalicească, în perioada Sărbătorilor Pascale, vor avea la dispoziție toate unităţile sanitare publice, pentru toate specialităţile medico-chirurgicale şi sto
Bătaia dintre elevele de la mai multe școli din Cluj-Napoca a pornit de la un scadal dintre tinere, pe care autoritățile nu au vrut să-l facă public, precizând că subiectul este ”sensibil”.
Inspectoratul Școlar Județean Cluj este în alertă după ce o elevă din clasa a cincea, de la o școală generală, a fost bătută crunt de alte cinci eleve.
O minoră de 13 ani din Cluj Napoca a fost agresată, miercuri, de alte cinci fete, tot minore, într-o parcare. Tinerele au bătut-o pe fata de 13 ani, aceasta fiind internată la spital.
Poetul clujean, Ion Mureşan, este câştigătorul Premiului Naţional de Poezie ”Mihai Eminescu”, pentru Opera Omnia, din anul 2013.
Patriarhul Daniel a declarat că Mihai Eminescu, împreună cu Ioan Slavici, a fost printre primii intelectuali români care au lansat şi susţinut ideea construirii unei catedrale naţionale.
Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, l-a citat pe Eminescu în cazul explotării de la Roşia Montană.
Exclus din PRM, Corneliu Vadim Tudor merge la ”TE PUI CU BLONDELE” de la Antena 1.
Nu doar elevii au scris perle la examenul de Bacalaureat, ci se pare că și profesorii care au dat examenul de definitivat în județul Timiș au dat-o în bară.
Absolvenţii examenului de Bacalaureat sunt cu gândul la facultate, dar unele facultăţi trebuie ocolite, având calificativ "E", neperformant.
Profesorii de limba română s-au distrat pe cinste când au corectat lucrările unora dintre absolvenții de liceu care au susținut luni, 1 iulie, proba scrisă la Limba Română.
Festivalul de carte Transilvania va începe miercuri, 19 iunie, în Piața Unirii din Cluj-Napoca.
Examenul de BACALAUREAT este în derulare, dar perlele candidaților din anii trecuți circulă pe rețelele de socializare.