Un incendiu s-a produs duminică dimineața, în jurul orei 7.00, la fabrica Fujikura din Parcul Industrial din Dej.
Unul dintre puținele autoturisme electrice din Cluj este un Renault adus din Belgia.
Președintele Autorității Naționale de Reglementare în Energie (ANRE), Niculae Havrileț, a anunțat, luni, că prețul gazelor pentru consumatorii casnici va crește cu 2% de la 1 aprilie, urmând ca, până la finele anului, să aibă loc alte dou
Preşedintele Autorităţii Nationala de Reglementare în Energie (ANRE), Nicolae Havrileţ, a anunțat că începînd cu data de 1 aprilie prețurile la gazele naturale vor crește cu un procent de 2% pentru consumatorii casnici și cu 5% pentru cei in
Programul se la Serviciul de Pașapoarte Cluj va fi suspendat luni, 17 martie, timp ce trei ore.
Fostul premier Emil Boc a vorbit despre cea mai mare greșeală comisă de guvernul Ponta, care le întrece pe toate.
Mai mulți locuitori ai comunei Feleacu au reclamat faptul că au rămas fără energie electrică, în noaptea de joi spre vineri, și că nimeni nu le răspunde la telefon pentru a le explica ce se întâmplă.
Pacienții de la Clinica de Neurochirurgie, secția de Terapie Intensivă, au fost mutați în grup după ce spitalul a rămas fără energie electrică.
Noua stație de epurare a Clujului a fost inaugurată marți, 26 noiembrie. Investiția s-a ridicat la 35 de milioane de euro, din fonduri europene.
Jandarmii clujeni au prins două persoane, în vârstă de 45 și 64 de ani, care aveau apartamentele branșate ilegal la rețeaua de energie electrică.
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că a sunat la ANM pentru a vedea dacă vine gerul și a aflat că ”nu vine niciun ger deocamdată”.
După introducerea de noi impozite, energia electrică din România va fi mai scumpă, susțin companiile care activează în acest sector.
Companiile din sectorul energetic susțin că introducerea noilor impozite va duce la majorarea prețului final al energiei.
Prognoza meteorologică pentru următoarea perioadă indică un proces de transfer al maselor de aer arctic în Europa, cu geruri anormale pentru perioada următoare, conform Guvernului.
Institutul Național de Statistică a anunțat o creștere a salariului mediu cu 0,3% (5 lei) în luna septembrie, față de luna precedentă.
Scandalul mitei de 2.8 milioane de euro se învârte în jurul clujeanului Rareş Criste, membru al unei loje masonice din oraş, conduse de un celebru medic neurolog din Cluj-Napoca.
Primăria Cluj-Napoca anunță că începând de marți, 22 octombrie, pot fi depuse cererile pentru obținerea ajutorului de încălzire a locuinței.
Cazul de la Pungești este o nouă mostră de intervenție disproporționată a jandarmilor în cazul unor proteste. Un bătrân a ajuns în stare gravă la spital.
Un clujean este supărat foc, după ce a fost înștiințat de Asociația de locatari de pe strada Clăbucet nr. 2, că trebuie să plătească și la Termoficare, deși și-a instalat centrală pentru a ieși din sistemul centralizat.
Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri seară, că serviciile secrete l-au informat că sunt interese străine care care urmăresc blocarea unor proiecte economice.
Un incendiu a izbucnit în parcarea din subteran a Iulius Mall, în jurul orei 14.00.
Câteva detalii futuriste au ieșit la iveală într-un patent al companiei Samsung, ceea ce dă de bănuit că ar putea pregăti un nou produs cu care să cucerească piața gadget-urilor.
O metodă sigură de a evita criza economică este economisirea, iar cele mai mici schimbări ale obiceiurilor zilnice te pot ajuta să economisești bani și să îți scazi considerabil chesltuielile casei.
Primăria Cluj-Napoca în colaborare cu Samsung a lansat campaniei de informare si constientizare ”Schimba Deseurile cu Tehnologia Samsung”, organizată de ECOTIC.
Ediția 2013 a evenimentului tradițional deja UBBots, Ziua roboților inteligenți, va avea loc duminică, 10 martie, de la ora 13.00, în holul FSEGA, de pe strada Teodor Mihali.
Un bărbat din Gilău este cercetat penal pentru furt de energie electrică.
Administraţia Naţională de Meteorologie avertizează că, în perioada 18 ianuarie - 19 ianuarie, se instituie la nivelul judeţului Cluj Codul Galben, fenomenele vizate constând în ninsori, intensificări ale vântului şi viscol.
Un bătrân din Cluj-Napoca rabdă frig de trei ani, după ce vecinii lui au debranșat blocul de la rețeaua de termoficare și și-au montat centrale termice de apartament.
Primarul Emil Boc a declarat că bugetul municipiului Cluj-Napoca îşi permite să nu majoreze taxele, dar să finanţeze ]n continuare investițiile demarate de municipalitate.
Anul 2013 vine cu o serie de scumpiri, aplicabile chiar din prima zi a anului. Energia electrica este mai scumpă de la 1 ianuarie, deoarece costurile producătorilor de profil au fost majorate cu 6%, dar a mai fost introdusă si taxa de ajutor pentru en