Ministrul Energiei a clarificat situația turbinelor eoliene, după ce Călin Georgescu a declarat că acestea nu ar produce energie.
Călin Georgescu, candidatul plasat pe primul loc după primul tur al alegerilor prezidențiale, a stârnit rumoare și ironii în cadrul unei emisiuni TV, afirmând că energia eoliană „nu produce energie” și că aportul acesteia în România este „0,01%”
La începutul lunii noiembrie, Clujul a fost gazda unui eveniment de mare interes pentru cei din domeniul construcțiilor, având ca temă standardul nZEB. Ce înseamnă însă „nZEB” și de ce ar trebui să ne intereseze pe toți acest termen?
Astăzi, 28 octombrie, s-a semnat acordul de mediu pentru proiectul privind finalizarea Amenajării Hidroenergetice Răstolița, din județul Mureș.
Florești devine independent energetic: Primăria anunță un proiect de 8,7 milioane lei!
Furnizorii de energie din țară vor factura tuturor consumatorilor o nouă taxă, începând din 1 octombrie 2024.
Parlamentul European a adoptat marți Directiva prin care centralele de apartament vor fi interzise în Uniunea Europeană. Directiva a fost adoptată cu 370 voturi pentru, 199 împotrivă și 46 abțineri.
CARBOCHIM SA, cel mai mare producător de abrazive profesionale din România, montează panouri fotovoltaice pe acoperişul noii sale locaţii din Bulevardul Muncii, obiectivul fiind acela de a obţine o economie de energie estimată la 18%.
Silmet este o companie italiană care ocupă o poziție de top în industria metalurgică, fiind specializată în producția țevilor de cupru cu aplicații în sisteme de încălzire centrală și apă potabilă, sistemul medical, industrie, aer condiționat și sisteme f
Un student din Cluj-Napoca a venit cu o soluţie fascinantă pentru a încărca telefonul mobil atunci când mergem pe jos. Panța Robert-Vasile a reușit să integreze într-o talpă de pantofi un mecanism ce produce curent electric la fiecare pas.
Finala celei de-a șasea ediții a competiției studențești Internet of Things Student Challenge, la ClujHub, organizată de Departamentul de Automatică al Facultății de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca, singura comp
Nevoia de eficiență energetică, energie regenerabilă și securitate energetică este un subiect bine cunoscut în contextul atenuării schimbărilor climatice și a nevoii recente de securitate energetică la nivel regional și național, susținută de suficiența e
Electrocasnicele consumă curent chiar dacă nu funcționează, iar spoecialiștii susțin scoaterea lor din priză.
Din 18 ianuarie 2022, centralele de apartament sunt interzise în Cluj-Napoca. În apartamentele noi, nu se vor mai putea pune centrale. Noi reguli pentru centralele termice de apartament ar putea să apară însă în toată România, după ce mai multe ţări din U
Comunitatea Declic a depus, marți, 31 ianuarie 2023, la Curtea de Apel Cluj, actele pentru primul proces pe climă din România, proces prin care este chemat Statul Român în judecată.
Guvernul PSD-PNL a introdus o nouă taxă prin OUG, în plină criză energetică „taxa pe soare”. Ordonanța a fost emisă chiar înaintea vacanței de Ziua Națională, „noaptea ca hoții”.
În criza actuală, cum găsim soluția cea mai bună de încălzire? Specialiștii în instalații termice dau următoarele criterii de alegere a unui sistem de încălzire economic.
Cei care au mașini electrice vor avea de suferit de pe urma scumpirii energiei electrice, chiar și de 5.500 de lei.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a arătat , într-un interviu acordat în exclusivitate HotNews.ro, că la iarnă va fi nevoie să facem economie, deoarece rușii ar putea tăia gazul.
Bayerische Motoren Werke (BMW) explorează noi investiţii în energie solară, geotermală şi hidrogen, a anunţat luni directorul de producţie Milan Nedeljkovic, avertizând că interzicerea importurilor de gaz rusesc va bloca industria, transmite Reuters.
Numeroase blocuri și clădiri publice din municipiul Cluj-Napoca vor fi renovate energetic cu bani veniți din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Primăria municipiului urmărește îmbunătățirea calității mediului prin reducerea emisiilor de ga
Ofensiva armată a Rusiei în Ucraina arela bază și interese economice. Ucraina are rezerve uriașe de gaz care nu au fost explotate. În afara Rusiei, Ucraina deține astăzi a doua cea mai mare rezerve de gaz cunoscute din Europa. La sfârșitul anului 2019, re
Primarul Emil Boc se laudă că a construit școli noi în Cluj-Napoca, dar este vorba numai despre corpuri noi, la școli existente.
Lucrările de modernizare a Liceului Teoretic „Onisifor Ghibu” sunt finalizate. Proiectul de modernizare a Liceului Teoretic „Onisifor Ghibu” (V-VIII) din cartierul Grigorescu a fost finalizat. Noul corp de clădire cu un regim de înălțime de P+3 cuprin
Clujul a investit Investiție în educație peste 5 milioane euro în 17 săli de clasă, 10 laboratoare și o sală nouă de sport la Colegiul Tehnic ”Ana Aslan”.
Primarul Emil Boc anunță că s-a finalizat o nouă investiție într-un corp de clădire cu 33 de săli de clasă și 9 laboratoare plus o sală de sport extinsă și modernizată la Liceul Teoretic ”Onisifor Ghibu”.
Prețul energiei de doboară zilnic recordurile, în contextul în care România este dependentă de importurile de electricitate.
Sergiu Hossu, președintele PLUS Cluj, va fi șeful Cancelariei Primului Ministru, conform unei decizii a Consiliului Național PLUS, adoptată miercuri.
Primăria Cluj-Napoca a lansat licitația pentru execuția lucrărilor de amenajare a Parcului Feroviarilor, unul dintre cele mai importante proiecte ”verzi” ale orașului.