Mihaela Radulescu revine pe micile ecrane la Românii au talent, dar a optat și pentru o schimbare a look.
Un fost mare fotbalist s-a apucat de filme erotice într-o producție franceză.
Premiul Nobel pentru chimie din 2014 a fost câștigat de cercetătorii Eric Betzig, Stefan W. Hell şi William E. Moerner, a anunţat, miercuri, Comitetul Nobel din cadrul Academiei regale de ştiinţe din Suedia.
Ministerul Educației a anunțat că absolvenții clasei a XII-a, care au promovat examenul de bacalaureat, vor putea să folosească adeverinţele ce atestă acest fapt atât în ţară, cât şi în străinătate.
Postul de televiziune BBC susține ca Gica Hagi ”are stramosi romi”.
ZILELE CLUJULUI 2014. Probabil cel mai așteptat eveniment al anului de la Cluj, Zilele Clujului, încep vineri, 23 mai, în forță cu o serie de concerte în Piața Unirii, dar și cu alte evenimente.
O orgă de lemn uriașă a fost montată pe strada Mihail Kogălniceanu din Cluj-Napoca, în cadrul evenimentului ”Scena Urbană”.
Prințul George a fost desemnat cel mai influent bebeluș din lume, conform site-ului britanic my1styears.com.
Atacantul Universității Cluj, Valentin lemnaru, a reușit a treia dublă din acest sezon, clasându-se astfel pe locul întâi în topul golgheterilor din Liga I, cu 13 goluri marcate, dintre care 6 în 2014.
Atacantul Universității Cluj, Valentin Lemnaru, conduce topul marcatorilor din acest sezon al Ligii I.
Filmul ”12 Years a Slave” a fost desemnat cel mai bun film al anului, iar Matthew McConaughey, cel mai bun actor în rol principal.
Anamaria Prodan a fost protagonista unei situații jenantă, când șeicii de la echipa Al Ahli Jeddah, din Arabia Saudită, nu au vrut să negocieze transferul brazilianului Eric, de la Pandurii Tg. Jiu cu aceasta.
Pandurii Târgu Jiu nu au reușit să îi învingă pe cei de la Pacos Ferreira, partida de joi seară, de pe Cluj Arena, terminându-se cu scorul de 0-0.
U Cluj a pierdut meciul din deplasare jucat cu Pandurii Târgu Jiu, scor 3-0.
Pandurii Târgu Jiu a pierdut în ultimele minute meciul cu Fiorentina, jucat joi seara pe Cluj Arena.
Petre Grigoraş ar putea să fie demis chiar în această seară de Arpad Paszkany, ca urmare a jocului slab al echipei.
CFR Cluj a făcut numai un egal cu Pandurii Târgu Jiu, o echipă mult mai în formă care joacă în Europa League.
Pandurii au pierdut primul duel din Europa League, cu Dnepr, scor 1-0.
Fotbalistul român Eric Bicfalvi a reușit să marcheze cel mai frumos gol din această săptămână a fotbalului european.
Este unul din cei mai iubiţi actori însă în tinerețe este de nerecunoscut.
Site-ul Gizmodo a publicat o serie de sfaturi care te ajută să prelungești durata de viață a bateriilor gadget-urilor tale.
Un virus troian face ravagii pe Facebook și urmăreşte conturile bancare ale utilizatorilor. Denumit Zeus, acest virus se propagă pe reţeaua socială prin mesaje.
Un virus infomatic care golește conturile bancare, revine dupa 6 ani și face ravagii pe facebook, profitând de lipsa de reacție a reprezentanților rețelei de socializare.
Thaer Bawab a fost mușcat pe teren de portarul echipei Petrolul Ploiești, Mircea Bornescu, incident urmat de o bătai generală.
Câștigătoarea ediției din 2013 a Eurovisionului, Emmelie de Forest, este pusă în fața unui scandal de plagiat. Reprezentanta Danemarcei este acuzată că ar fi plagiat piesa ”Only Teardrops” după o altă melodie, ”I Surrender”, lansată
Oamenii de știință susțin că au găsit o metodp simplă de a slăbi și de a mânca mai puțin doar cu putearea minții.
Prețul safirului sintetic, material folosit drept armură transparentă pentru vehiculele militare, ar putea scădea suficient de mult încât să poată înlocui sticla folosită pe ecranele telefoanelor. Acest material ar putea transforma display-ul u
Un nou studiu arată că mâncatul în fața televizorului este un obicei foarte îngrijorător pentru siluetă.
Campionatul Naţional de Dans Spotiv, organizat clubul Crystal Top Dance Cluj, şi-a desemnat câştigătorii.
Faimoasa umbrelă magică a lui Mary Poppins cu care aceasta zbura i-a influențat pe mai mulți îndrăzneți să își încerce norocul în a zbura cu umblele, iar ultimul protagonist al unui experiment de acest gen este schiorul Eric Roner.