Potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), la nivel național sunt disponibile 26.860 locuri de muncă.
Polițiștii clujeni au tras pe dreapta un șofer, marți seară, care le-a prezenta un permis de conducere provizoriu, care nu era valabil la noi în țară.
Polițiștii clujeni au depistat, azi-noapte, un conducător auto care s-a urcat beat lșa volan. De asemenea, acesta nu avea permis de conducere.
Porțile celei de-a cincea ediții UNTOLD abia s-au închis, însă magia festivalului se resimte în oraș. Din cei peste 372.000 de participanți cât au fost în acest an în toate cele 4 zile, unii dintre ei mai pot fi văzuți încă pe străzile orașului Cluj-Nap
Care este starea medicală a lui Kay, de la U Cluj. Este apt de joc
Dulca, antrenorul U Cluj e realist: Când pierzi cu o nou-promovată nu poți zice că lupți pentru Liga 1
Un accident rutier, soldat cu moartea unei persoane, a avut loc marți după-amiază, pe raza localității Fizeșu Gherlii.
Începând din anul 2018, în cadrul campaniei „Must de la Jidvei”, a fost introdus un nou sortiment – mustul roze – o completare mult așteptată a soiurilor deja cunoscute care au putut fi achiziționate încă de la începutul acestei campanii, respectiv Sauv
Polițiștii clujeni au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unui bărbat care s-ar fi urcat la volan într-o stare avansată de ebrietate. Acesta a provocat și un accident rutier.
Zilnic, aproximativ 400 de jandarmi, 500 de polițiști, 150 de pompieri, 17 medici și 25 de voluntari SMURD au fost la datorie pe perioada festivalului Untold 2019 pentru ca cei prezenţi să fie în siguranţă.
Polițiștii de la Rutieră au desfășurast, în aceste zile, o serie de controale de amploare pentru depistarea persoanelor care efectuează transport neautorizat de persoane.
Ce sancțiuni aplicat în zona Untold în cea de-a doua zi
Prima zi a festivalului s-a încheiat fără a fi raportate incidente majore, anunță reprezentanții forțelor de ordine clujene.
Untold 2019 - Program ziua a doua, Armin Day la Cluj
Iubitorii de artă fotografică sunt invitați zilele acestea la Iulius Mall Cluj, acolo unde vor putea admira un proiect inedit al artistului Alexandru Luchița, fost gimnast de performanță.
Rușinos! Drumurile din zona de munte a județului Cluj sunt complet distruse - FOTO
Polițiștii clujeni au fost puși pe jar, marți, după ce au primit un apel telefonic în care erau anunțați că un copil ar fi fost răpit din Florești
Polițiștii clujeni au depistat, marți, un conducător auto care s-a urcat la volan deși se afla sub influența băuturilor alcoolice. Acesta a fost implicat și într-un accident rutier.
CFR Cluj a reușit să se califice, marți seară, în turul al treilea al preliminariilor CHampions League, după ce i-a eliminat pe israelienii de la Maccabi Tel Aviv.
Potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), la nivel național sunt disponibile 29.059 locuri de muncă, în data de 30 iulie.
Un accident rutier, soldat cu rănirea unei persoana, a avut loc, luni seară, pe Bulevardul Muncii, din Cluj-Napoca.
Polișiștii clujeni au reținut pentru 24 de ore un conducător auto depistat în trafic sub influența alcoolului.
Un accident rutier, soldat cu rănirea unei persoane, a avut loc, sâmbătă dimineață, pe raza localității Copăceni.
Un accident rutier, soldat cu rănirea unei persoane, a avut loc, vineri după-amiază, la intersecția dintre DN1N și DC80, în zona sensului giratoriu de la Dezmir.
Dacă și tu aștepți cu nerăbdare distracția de la Untold, te invităm la Iulius Mall Cluj, să te asiguri că primești cel mai iubit accesoriu al verii, brățara de festival.
Polițiștii clujeni au depistat, joi după-amiază, un conducător auto care se afla beat la volan, chiar pe Autostrada A3.
Polițiștii clujeni au depistat în trafic, miercuri, un conducător auto care s-a urcat la volan deși se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Primăria Cluj-Napoca anunță că, pentru a preveni poluarea Someșului și a malurilor sale cu deșeurile provenite din afara Clujului (din amonte),
Potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), la nivel național sunt disponibile 26.334 locuri de muncă.
Reprezentanții Primăriei Cluj-Napoca anunță că lucrările de modernizare a Podului Fabricii sunt în toi, iar termenul de finalizare este iunie 2020.