Polițitșii clujeni au efectuat, zilele trecute, o serue de acțiuni în trafic pe raza localității Baciu, unde au dat amenți âîn valoare totală de peste 4.000 lei.
Polițiștii clujeni au depistat, în noaptea de luni spre marți, o femeie care se afla la volan sub influența băuturilor alcoolice.
Polițiștii clujeni au prins patru bărbați, suspectați de mai multe spargeri, prin care au cauzat un prejudiciu de peste 20.000 lei.
Parkingul Primăverii, din cartierul Mănăștur, pare a fi abandonat de Primăria Cluj-Napoca.
Izolarea unui bloc de pe strada Snagov din Cluj-Napoca pare a fi la dificilă decât se aștepta cineva, cu toate că lucrarea se face aproape în întregime din fonduri europe.
Polițiștii au descins la Târgul de la Negreni, de unde au confiscat zeci de monede antice, tabouri și flori de mină.
Polițiștii au confiscat zeci de obiecte de artă, flori de mină şi monede antice de la Târgul de la Negreni.
Potrivit atelor Ligii Profesioniste de Fotbal, 435 de fotbalisti au bifat cel putin o prezenta in primele 10 etape ale Campionatului National Liga I.
Ministrul muncii, Rovana plumb, a anunțat, luni, în cadrul conferinței Mediafax Talks about Private Pensions, că salariul de bază minim brut pe ţară va creşte cu 75 de lei din ianuarie 2015, ajungând la 975 de lei.
O bunicuță de 86 de ani, fostă gimnastă de performanță, a fost invitată la un show de televiziune pentru a-și etala forma fizică de invidiat.
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară recunoaște că nu a aplicat NICIO contraventie pentru abandonul câinilor până în august 2014.
Firma de securitate BGS a decis să rezilieze contractul cu Federația Română de Fotbal, în urma incidentelor petrecute în timpul meciului dintre România și Ungaria, de sâmbătă seara.
Un accident rutier a avut loc duminică seara, în localitatea clujeană Bonțida, în apropierea castelului Banffy.
Potrivit reprezentaților Ligii Profesioniste de Fotbal, liga I din Romînia se clasează printre primele campionate din Europa.
Un clujean înscris la preselecțiile ”Românii au talent”, din 8 octombrie, susține că organizarea a fost deficitară.
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, este de părere că românii trebuie să accepte că trăiesc într-un stat multinațional şi că maghiarii sunt acasă aici.
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat la Cluj, la o dezbatere, că românii trebuie să accepte că România e un stat multinațional.
Lansarea noilor modele de iPhone a făcut furori în rândul americanilor, iar unii dintre fanii produselor Apple ar face aproape orice pentru a pune mâna pe smartphone.
Primul Festival Internaţional de Blues din istoria Clujului va fi organizat în luna noiembrie.
Biroul pentru Studenţi cu Dizabilităţi (BSD) din cadrul UBB, în colaborare cu Asociaţia Autism Transilvania lansează prima hartă interactivă pentru simţuri, inimă şi minte: "Simte Haşdeul” (Get in touch with Hașdeu).
Un ecologist clujean și-a făcut curaj și i-a fotografiat pe cei care taie pădurile Clujului, iar apoi le-a făcut plângere la Garda de Mediu.
O serie de factori care îți slăbesc imunitatea trebuie să îți dea de gândit toamna, un anotimp spectaculos, dar care aduce propriile boli de sezon.
Un judecător de la Tribunalul Cluj a trimis dosarul Uioreanu înapoi la DNA Cluj pentru a fi aduse probe suplimentare în privința relației dintre Ioan Bene și Horea Uioreanu.
Polițiștii clujeni au împărțit amenzi de peste 5.000 de lei într-o razie de două ore în cartierul Mănăștur.
Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) a prezentat aplicația Netograf.ro, pentru testarea și monitorizarea calității serviciului de internet de către abonații români.
Un album și o expoziție foto cu imagini din Clujul vechi vor fi prezentate publicului joi, 9 octombrie, de la ora 11.00, la Biblioteca Judeteana O. Goga.
U-Banca Transilvania a pierdut primul meci al etapei contra echipei CSU Ploiesti, scor 69-80 (21-27, 18-21, 7-16, 23-16).
Clujul a fost împânzit de cărți, împachetate frumos ca și un cadou. Evenimentul face parte din Festivalul Internațional de Carte Transilvania.
Turdeanul Alin Urcan a fost arestat în dosarul de trafic de droguri instrumentat de procurorii DIICOT Alba.
Procurorii DIICOT au făcut percheziții în Cluj și Alba într-un dosar privind o grupare infracţionale specializată în trafic de droguri de mare risc si droguri de risc.