Un instructor auto a fost prins de polițiștii clujeni în timp ce efectua cursuri sub influenţa alcoolului. Acestuia i s-a reţinut permisul de conducere, i s-a aplicat o amendă de 810 lei şi i s-a retras atestatul profesional.
Un clujean a reclamat Primăriei Cluj-Napoca un club de Swingeri, deschis într-o zonă retrasă de oraș.
Inspectoratul Județean de Poliție Cluj a realizat o tabără prin itnermediul căreia doresc să promoveze meseria de polițist în rândul minorităților etnice.
Ancheta pe care Coprul de control al primului ministru o face în cazul ”jafului” de la stadionul Cluj Arena scoate la lumină o realitate dură.
Cel mai mare picnic din istoria Clujului are loc pe Cetățuie, în cadrul Festivalului Colours of Cluj.
Fostul președinte al Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, este vizat de o anchetă a Corpului de Control al primului ministru, în privința alocării a 60 de milioane de lei vechi pentru finalizarea Cluj Arena.
Măsura de reducere a TVA-ului la 9% etse o măsură temporară, efectele acesteia urmând să fie analizate la un an după implementare, adică peste o lună.
Comuna Florești va avea o universitate, iar lucrurile încep să prindă contur susține primarul Horia Șulea. El a precizat că a fost plătită taxa pentru eliberarea autorizației de construcție.
Un suporter U Cluj, care a cumpărat 7 locuri la meciul de pe Cluj Arena susține că a fost păcălit, iar apoi umilit.
Biblioteca Judeţeană ”Octavian Goga” Cluj, Consiliul Judeţean Cluj și Primăria Municipiului Cluj-Napoca organizează manifestarea culturală ”Lectură în parc”.
Accidentul petrecut în noaptea de duminică spre luni în fața hypermarketului metro din Florești a fost soldat ccu rănirea ușoară a șoferului și pagube materiale foarte mari.
Un clujean atrage atenția asupra faptului că polițiștii de la Secția 5 din Grigorescu sunt prea ”moi” când vine vorba despre derbedei,
Lupta împotriva cancerului nu are la bază numai chimioterapia, ci ține și de un alt stil de viață, eliminarea factorilor care duc la cancer și îl țin în ”viață”.
Gheorghe Funar candidează ca independent la Preşedinţia României.
Numele elevilor români care urmau, la sfârşitul anilor 1800, şcoli maghiare erau maghiarizate automat. Același lucru se întâmpla și cu recruţi, care intrau în armată cu un nume şi ieșeau cu altul.
Partida dintre ”U” Cluj şi Dinamo Bucureşti, din etapa a II-a a Ligii I, se va desfăşura luni, 4 august, de la ora 21:00.
Trei persoane au fost rănite în urma unui accident petrecut la groapa de gunoi de la Pata Rât.
Proprietarul unui local din Vama Vehe se plânge că a luat țeapă din partea postului de televiziune Antena 1.
Simbolul stupului amplasat pe clădirea BNR de pe strada I.C. Brătianu este unic în Cluj. Povestea simbolului are legătură cu sistemul bacar din perioada interbelică.
Impozitul pentru apartamentele vechi va crește mult din 2015, dar cel pentru vile și case spațioase va scădea.
Polițiștii clujeni l-au prins, în noaptea de luni spre marți, pe un șofer de 45 de ani, din Brașov, în timp ce conducea un autoturism prin Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, sub influenţa băuturilor alcoolice.
Un grup de studenți de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca a câștigat un concurs internațional, cu o construcție de 29 de etaje care rezistă la un cutremur cu magnitudinea de 10 grade pe scara Richeter.
Universitatea Cluj și-a întărit ofensiva, semnând un contract pe două sezoane cu atacantul camerunez Justin Junior Mengolo, anunță site-ul oficial al echipei.
Deputatul Steluța Gustica Cătăniciu, demisionar din PNL și proaspăt înscris în Partidul Liberal Reformator, deține recordul în Cluj, în privința partidelor schimbate de-a lungul carierei.
Mascații clujeni au descins în forță la Turda și au făcut percheziții în rândul membrilor lumii interlope. La un boxer de la CSM Câmpia Turzii au fost găsite și droguri.
Polițiștii clujeni au efectuat, joi dimineața, o serie de percheziții la cămătarii din Turda, de la care au confiscat mii multe bunuri și sume foarte mari de bani.
Celebrul prezentator al rubricii meteo de la Pro TV, Victor Slav, a anunțat că a părăsit trustul Media Pro.
Sindicatul din cadrul Aeroportului Cluj solicită într-o scrisoare deschisă finalizarea procedurilor pentru accesarea unui credit, vital pentru plata lucrărilor la pistă și evitarea unei situații de blocaj la Aeroportul Cluj.
Fundaţia Transylvania Trust organizează în luna august cea de a XIII-a ediţie a BAROCK - Zilele Castelului Bánffy de la Bonţida.
Consiliul Judeţean Cluj anunță că s-a ajuns la un acord cu constructorul în privința gropii ecologice de gunoi a Clujului.