Mai mult de trei milioane de ucraineni au părăsit deja țara lor, potrivit ONU. În cel mai rău scenariu, până la 10 milioane de ucraineni ar lua calea pribegiei, beștiind încotro să se îndrepte. Un copil devine refugiat la fiecare secundă, a evaluat ONU.
Primăria Cluj-Napoca a scos la licitație, pe SEAP (portalul public de licitații), contractul de proiectare și execuție a metroului, cu o valoare de 6,66 miliarde de lei (1,3 miliarde euro).
Un accident s-a produs miercuri, 16 martie, în jurul orei 16.30, pe Autostrada A3. Din primele informații, un ansamblu de vehicule, condus de un bărbat în vârstă de 39 de ani, din comuna Tritenii de Jos, în timp ce se deplasa pe Autostrada A3, ajuns la
Peste 180.000 de români s-au autorecenzat în primele două zile. Județele în care ponderea celor care s-au autorecenzat este cea mai ridicată sunt: Brașov, București, Ilfov și Cluj.
Comisia pentru Tehnologia Informației și Comunicațiilor a Camerei Deputaților lansează în consultare publică Legea Interoperabilității. Proiectul de act normativ va avea un impact major asupra eficienței actului administrativ din cadrul administrației pub
Recensământul populației și locuințelor a început în data de 14 martie, cu prima etapă, cea a autorecenzării, aceasta fiind un element de noutate în România. Autorecenzarea poate fi asistată de un recenzor sau neasistată și are loc în perioada 14 martie-1
Jurnalista ucraineană Oleksandra „Sasha” Kuvshynova a fost ucisă luni, 14 martie, în Ucraina. În același incident a murit și cameramanul Pierre Zakrzewski, a anunțat Fox News. Kuvshynova avea doar 24 de ani, iar Zakrzewski 55 de ani, potrivit unui articol
U Banca Transilvania Cluj, a învins marţi, pe teren propriu, câştigătoarea Cupei României din acest sezon, CSO Voluntari, scor 97-75 (41-48), în meci restant din etapa a 19-a a Ligii Naţionale. U BT Cluj revine astfel pe primul loc în clasament, cu 20 de
Doi polițiști au intervenit în ajutorul unei familii din Ucraina, care a avut probleme între Recea Cristur și Panticeu.
Mai mulți membri au USR Cluj au demisionat din partid sau din funcțiile pe care le dețin în diversele foruri ale partidului.
FC Universitatea Cluj bifează o nouă achiziție, „studenților” li se alătură un fundaș din Liga 1, înainte de startul play-off-ului. Clubul a ajuns la o înțelegere cu Mihai Dobrescu (29 de ani), un fundaș stânga cu peste 75 de meciuri la nivelul primei li
Studenții UBB, care făceau cursurile online, vor fi nevoiți să revină la Cluj până la începutul lunii aprilie. Cea mai mare universitate din țară nu are mai mult de 6000 de locuri în cămine, pentru cei 50.000 de studenți înscriși la facultățile UBB. Așada
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a delcarat că o creștere a infectărilor în Europa poate să devină preocupantă, dacă vor exista mai multe cazuri grave și implicit mai multe cazuri de spitalizare.
Un clujean reclamă că i se cere mască de protecția la Camera de Comerț, deși obligativitatea purtării acesteia a fost ridicată.
Odată cu venirea primăverii, pompierii clujeni se confruntă cu problema incendiilor de vegetație. În ultimele trei zile ale săptămânii trecute, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” al județului Cluj a gestionat, prin toate subunitățile,
Facebook avertizează în legătură cu o postare de pe pagina oficială a senatorului Diana Șoșoacă, asociind postării un mesaj potriv căruia linkul provine de la un editor despre care se consideră că „poate fi parțial sau integral sub controlul editorial al
Primăria Cluj-Napoca a stabilit 8 centre, pe raza municipiului, pentru autorecenzarea asistată.
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), prin Senatul UBB, a adoptat luni, 14 martie 2022, propunerea Consiliului de Administrație al Universității, de revenire la formatul clasic printr-o perioadă de tranziție.
UBB a decis revenirea completă la cursurile cu prezență fizică după o perioadă de tranziție care se va încheia la finalul lunii martie, cu posibilitatea excepțională de prelungire până în data de 4 aprilie 2022, la solicitarea specifică a facultăților. Ca
Marți, 15 martie, la Cluj-Napoca are loc Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, ocazie cu care sunt implementate o serie de restricții de circulație.
Nouăzeci de copii ar fi fost uciși, iar peste 100 ar fi fost răniți în Ucraina de la declanșarea războiului de către Rusia, a anunțat luni procuratura generală ucraineană, notează Reuters.
Federația Română de Fotbal a stabilit, luni, 14 martie, programul play-off-ului și play-out-ului din Liga 2. În prima etapă, Petrolul Ploiești și U Cluj, primele două clasate la finalul sezonului regulat, au meci direct.
Luni, 14 martie, începe autorecenzarea, prima etapă de colectare a datelor de la populaţie pentru recensământul populaţiei şi locuinţelor. Salariaţii care se autorecenzează au dreptul la o zi liberă, plătită.
Profesorul Ciprian Mihali, pe care mulți îl văd un posibil candidat la Primăria Cluj-Napoca, a criticat lipsa locurilor în care să petreci timpul liber în oraș.
Joi, 24 februarie, dictatorul Vladimir Putin a anunţat în zori ceea ce numește el a fi o „operaţiune militară în Ucraina, pentru a-i apăra pe separatiștii din estul țării”. La ora 6 dimineața, Darija Shovkoplyas se afla cu soțul său și băiatul lor de 10 a
Antrenorul FC Universitatea Cluj a prefațat partida cu Dunărea Călărași în cadrul conferinței de presă premergătoare ultimului meci din sezonul regulat. În pofida rezultatelor pozitive, înregistrate în ultimele meciuri, Erik Lincar încearcă să convingă al
Țara Oașului, județul Satu Mare, este vestită pentru casele de un lux orbitor, dar acum le e greu să le întrețină. Aceste palate sunt apreciate de turiștii străini.
Consiliul de Administrație al Universității Babeș-Bolyai a decis reorganizarea semestrului al II-lea al anului universitar 2021-2022 în condițiile ridicării stării de alertă. Potrivit primelor informații, studenții vor continua cursurile online, însă toat
Marina Ulyankina (58 de ani), una dintre antrenoarele lotului național de gimnastică al Rusiei, s-a revoltat după ce sportivii ruşi au fost excluşi din competiţiile internaţionale.
Prima etapă a recensământului a debutat cu data de 1 februarie 2022, prin preluarea datelor din surse administrative și crearea bazei de date a recensământului.