Ce a pățit un interlop din Cluj după ce l-a abuzat sexual, în plină stradă, pe partenerul fostei sale iubite. Reacția victimei la proces.
Un accident de circulație s-a produs la Turda, în zona Lidl, pe Calea Victoriei.
Un apartament de pe strada Fabricii de Zahăr a luat foc.
Joi, în urma unei ședințe a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Cluj, certificatul verde COVID a devenit obligatoriu în municipiul Cluj, în Florești, dar și în alte comune din județ, deoarece rata de infectare a depășit pragul de 3 la m
Lideri detașați în campionat, la distanță mai mare ca niciodată de rivale, campionii de la CFR Cluj vor alinia azi, în disputa cu CS Unviersitatea Craiova, o echipă „cârpită" cu rezerve.
Cei mai desăvârșiți creatori de bere artizanală se reunesc la Cluj pentru o nouă ediție Beer Crafters. Festivalul dedicat creatorilor de bere se întoarce de această dată la Iulius Parc în perioada 24 - 26 septembrie.
A nins în noaptea de miercuri spre joi în zona de munte. În Munții Făgăraș, la Cota 2.000, stratul de zăpadă a ajuns la 10 centimetri, iar pe Transfăgărășan drumarii au intervenit cu material antiderapant.
Locuitorii comunei Apahida intră în scenariul roșu și se va cere certificat verde COVID pentru a accesul în spațiile publice.
Cluj-Napoca intră în scenariul roși COVID de vineri. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Cluj va emite decizia joi, cu aplicare de vineri, 24 septembrie.
Jumătate dintre persoanele internate acum în spital din cauza infecției cu SARS-CoV-2 sunt persoane mult mai tinere decât erau în valurile precedente, susține expertul în sănătate publică Emilian Imbri. Potrivit medicului, secțiile de Terapie Intensivă su
Un clujeancă a surprins o scenă controversată în Florești, eroine fiind două fete. Una dintre ele părea obligată să îi curețe pantofii celeilalte.
Consiliul Județean Cluj a primit anteproiectul/proiectul preliminar, prima fază din cadrul procesului de proiectare a viitorului Spital Pediatric Monobloc. Au fost, astfel, înaintate forului administrativ județean rezolvările arhitecturale propuse precum
Rata de infectare COVID în municipiul Cluj-Napoca a depășit, marți, pragul de 3 cazuri la mia de locuitori, de la care este obligatoriu certificatul verde pentru accesul în baruri, cafenele, restaurante, cinematografe, teatre, instituții de spectacole sau
Activistul Tudor Chirilă a lansat o scrisoare deschisă, în care îl desființează pe premierul Florin Cîțu, un ”ticălos” care dă afară oamenii USR PLUS, fără evaluare.
Majoritatea pacienților care ajung în spital în valul 4 al pandemiei au forme ceva mai severe decât înainte, iar 98% dintre sunt nevaccinați, spune medicul timișorean Virgil Musta.
Municipiul Cluj-Napoca și comuna Florești se apropie de incidența de 3 cazuri COVID la mia de locuitori.
Începând de astăzi, certificatul verde devine obligatoriu la intrarea în restaurante, la nunți și la activități în spații închise în localitățile în care rata de infectare este cuprinsă între 3 și 6 persoane la mia de locuitori.
Duminică seară, în jurul orei 23:40, un șofer beat din Cluj-Napoca, a ieșit de pe drum, intrând pe linia de cale ferată și s-a izbit de un stâlp CFR. În urma coliziunii, el și alte 2 femei din mașină au fost răniți.
Două localități din județul Cluj au sărit de incidența de 6 cazuri de COVID la mia de locuitori și intră în vigoare restricții dure.
România are nevoie pentru următorii 10 ani de 80 de miliarde de euro, a afirmat, vineri, ministrul interimar al Transporturilor, Dan Vîlceanu.
Boc anunță că lucrările la creșa de pe Aleea Meziad sunt aproape finalizate. Deși termenul de finalizare menționat în contract este de 27 aprilie 2022, edilul menționează că acestea vor fi gata în decembrie acest an.
Primăria Cluj-Napoca va efectua, în perioada 20 septembrie - 10 octombrie 2021, o acţiune de deratizare pe domeniul public al municipiului Cluj-Napoca.
Premierul Florin Cîțu a explicat joi seară care a fost „povestea” filmulețului cu el în rol de Superman, un video care a făcut valuri pe rețelele sociale. El a spus că preferă să posteze lucruri distractive, muzică sau mesaje, ca „un mod de a comunica alt
CFR Cluj a debutat cu stângul în competiţia de fotbal Europa Conference League, după ce a fost învinsă de echipa cehă FK Jablonec, cu scorul de 1-0 (0-0), joi seara, pe Stadionul Strelnice din Jablonec nad Nisou, în Grupa D.
Cluj-Napoca a depășit incidența de 2 cazuri COVID la mia de locuitori, iar municipiul intră în scenariul galben de vineri, 17.09.2021.
Din pricina creșterii numărului de cazuri la nivelul municipiului Cluj-Napoca, dar și în Florești și Săvădisla, incidența în aceste localități a depășit rata de infectare de 2 la mia de locuitori. Astfel, aceste unități administrativ-teritoriale trec în s
Peste 35 de milioane de euro rămân în Cluj-Napoca, după Untold 2021, anunță organizatorii.
Organizatorii UNTOLD anunţă că, în urma festivalului care a avut loc în perioada 9-12 septembrie, peste 35 de milioane de euro au rămas în Cluj-Napoca.
Preotul clujean Bogdan Chiorean a precizat că s-a vaccinat printre primii prelați și recomandă tuturor să o facă.
Un penthouse este dat spre vânzare în centrului Clujului, mai exact în apropiere de Piața Mihai Viteazu. Anunțul Promite că imobilul dispune de 10 dormitoare, 6 băi, 2 bucătării și 3 livinguri.