Metrou Cluj - Metroul Clujului poate fi finanțat prin Fondul de Reziliență al Uniunii Europene. Primarul Emil Boc susține că investiția ar putea fi extinsă spre Gilău.
FC Universitatea Cluj a pierdut cele trei puncte din meciul cu Farul Constanța, nejucat pentru că adversarii nu s-au prezentat pe Cluj Arena, în 2 decembrie, invocând un focar de COVID-19 care nu s-a mai confirmat ulterior.
Un accident rutier a avut loc joi dimineața în Bistrița, între un bărbat de 67 de ani din Bistrița și un clujean.
Iordănescu, OUT de pe bancă în derby-ul cu FCSB. Comisia de Disciplină a făcut anunțul. Care este pedeapsa dură primită de Andrei Cristea?
138 de oameni au fost vaccinați peste rând la centrul de vaccinare de la Școala ”Iuliu Hațieganu” din Mănăștur.
Finanțarea metroului prin PNRR, Planul Național de Redresare și Reziliență, adică bani europeni, se poate face numai până în decembrie 2026, când proiectul trebuie finalizat sau banii returnați.
Ecologiștii clujeni îi cer prefectului UDMR, Tasnadi Szilard, să anuleze o autorizație de construcție emisă pentru un ansamblu cu 700 de apartamente, de lângă Hoia.
Alianța Apusenilor este formată din Consiliile județene din Cluj, Bihor și Alba și vrea să rezolve problema drumurilor și să facă un circuit turistic în Țara Moților.
În opt municipii care au rata de incidență COVID peste 4,5 la mie începe vaccinarea pentru persoanele din etapa a treia.
Terapia a adus în România peste un milion de tablete de FluGuard (favipiravir). Terapia poate livra 200.000 de mii de tablete de Ivermectină.
Raliul Feleacului, 7 octombrie 1973, s-a soldat cu cel mai grav accident de la o competiție automobilistică din Cluj.
DNA a trimis un bărbat în judecată pentru fals în acte după ce a câștigat peste 300.000 de lei cu ajutorul unor bovine inexistente.
12,5% dintre persoanele vaccinate într-un centru de vaccinare din Cluj sunt persoane eligibile în etapa a III-a, pentru care campania de vaccinare va începe, oficial, abia în luna aprilie.
Casa Armatei și acum Cercul Militar au fost preluate după 1945 de către Armată, dar înainte acolo funcționau firme. Acolo era o reprezentanță auto care vindea mașini americane, iar lângă cinema Royal.
Elevii de peste 16 ani s-ar putea să reprezinte o prioritate în a treia etapă a campaniei de vaccinare.
SRI face angajări. SRI angajează. Posturi la SRI. Angajări la SRI.
Cea mai ieftină locuință din Cluj-Napoca are 11 metri pătrați și cea mai scumpă, iar cea scumpă are 175 de metri pătrați.
Cum ne putem programa în cea de a treia etapă de vaccinare, a explicat Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății.
Jurnalista Bianca Felseghi i-a adresat o scrisoare primarului Emil Boc, prin care îi atrage atenția, lucru deja reclamat și de alți oameni, că a uitat de cartiere.
Un bărbat pe scuter a fost lovit de o mașină la intersecția Giuseppe Garibaldi cu 1 Decembrie 1918.
Un accident a avut loc luni în afara localității Fizeșu Gherlii. Două persoane au fost transportate la spital.
Hotelul Belvedere din Cluj a fost construit de comuniști după anul 1970 și era un ansamblu avangardist pentru acele vremuri. Arhitecții plănuiau să ”rupă gura târgului” și să amplaseze și o telecabină sau un ascensor, dar, din anumite motive, planurile au
Un accident a fost provocat în Florești, duminică, în jurul orei 16.00, de un șofer beat, care apoi a fugit.
Luni sosește în România o nouă tranșă de vaccin de la Pfizer BioNTech care constă în 224.640 doze.
8 Martie – Ziua Internațională a Femeii. Însă 8 Martie este mai mult decât atât.
CFR Cluj a învins-o pe UTA la Arad sâmbătă seara, cu scorul de 1-0, într-un meci din etapa a 26-a a Ligii 1.
Se distruge și Pădurea Hoia, o oază de verdeață și pace. Utilajele lucrează de zor la realizarea de drumuri prin pădure.
Emil Boc a îngropat securea războiului și l-a felicitat pe Whatsapp pe noul prefect al Clujului, Tasnadi Istvan.
Un bloc de locuințe din Rodna, Bistrița-Nasaud, a luat foc azi noapte.
O strategie coerentă și unitară de locuire la nivelul municipiului Cluj-Napoca și al ariei sale metropolitane va duce la creșterea calității vieții pentru toți locuitorii. Aceasta este principala concluzie a dezbaterii publice online desfășurată joi, 4 ma