Primarul Emil Boc a anunțat că organizarea și punerea în funcțiune a celor 13 centre de vaccinare costă 5 milioane de euro.
Mai mulți șoferi vitezomani au fost sancționați de polițiști în Gherla și le-a fost suspendat permisul de conducere.
Mircea Buteanu, cel care a pus pe roate câteva localuri de succes din Cluj-Napoca, și care a fost afectat de pandemie, se întreabă de ce vaccinarea nu este obligatorie, dar toate măsurie luate până acum au fost prezentate așa.
Programarea pentru vaccinul anti-COVID. Autoritățile au anunțat de când va fi disponibilă platforma de programare pentru vaccinarea împotriva COVID-19.
Compania IULIUS continuă să susțină sectorul medical în criza cauzată de pandemie, implicându-se în campania de vaccinare prin punerea la dispoziția autorităților, cu titlu gratuit, a unor spații din cadrul proiectelor pe care le operează în Cluj-Napoca,
Avocații profesorului clujean Marius Balo îi cer președintelui României Klaus Iohannis să se implice activ în procedurile de preluare din Republica Populară Chineză a cetățeanului român și aducerea lui acasă.
Sicanii sau locuitorii comunei Sic au tradiții unice, care se păstrează încă. Portul lor popular este celebru în toată lumea, iar zestrea din casele lor încă poate fi admirată și este la loc de cinste.
Un accident de circulație s-a produs pe Bulevardul Nicolae Titulescu la intersecția cu strada Ariesului.
11 categorii de boli cronice vor fi incluse în etapa a doua de vaccinare anti-COVID19, potrivit datelor transmise luni de DSP Alba. Persoanele cu aceste boli vor fi vaccinate, indiferent de vârstă.
În câteva zile va începe cea de-a doua etapă de vaccinare împotriva noului coronavirus, în care vor fi vaccinați atât președintele, cât și miniștrii din Guvernul Cîțu. Câte persoane au fost vaccinate până acum în România?
Polițiștii și jandarmii au făcut în zilele de 9 și 10 ianuarie controale de zi și de noapte pentru a verifica dacă se poartă mască, dar și dacă circulă după ora 23.00.
Un șofer din Gherla nu a oprit la semnalele poliției și a fost urmărit prin oraș. Incidentul s-a produs în 10 ianuarie, în jurul orei 01.20.
Un accident mortal de circulație s-a produs sâmbătă, pe raza localității Mera, din județul Cluj.
Un accident de circulație s-a produs pe Traian Vuia, sâmbătă, 9 ianuarie a.c., în jurul orei 11.22.
Cât costă cele mai scumpe apartamente din Florești. Sunt la nivel de Cluj-Napoca: Gheorgheni sau Zorilor
Polițiștii clujeni au despitat, azi-noapte, un conducător auto care s-a urcat la volanul unui autoturism, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Polițiștii clujeni au depistat, joi dimineață, un conducător auto care s-a urcat al volan deși se afla sub influența băuturilor alcoolice. Acesta a fost implicat și într-un accident rutier.
Circa 800 de garaje din tablă din Mănăștur și Între Lacuri vor fi demolate de Primăria Cluj-Napoca.
Un accident rutier, soldat cu rănirea unei persoane, a avut loc joi seară, în jurul orei 19.59, în cartierul Zorilor.
Un accident de circulație s-a produs joi seara, pe strada Observatorului, din cartierul Zorilor.
Voluntarii de Asociația Beard Brothers Cluj au donat 10 lăzi frigorifice pentru transportul vaccinului anti-COVID-19.
Antreprenorii așteaptă vaccinarea, mai ales din HoReCa.
Un accident rutier, soldat cu rănirea unei persoane, a avut loc joi seară, în jurul orei 20.00, pe DN1F E81, în localitatea Baciu.
Polițiștii clujeni au desfășurat, în cursul zilei de miercuri, o serie de acțiuni de amploare în trafic pe raza municipiului Cluj-Napoca.
Un accident rutie, soldat cu rănirea unei persoane, a avut loc joi seară, în jurul orei 20.00, pe DN1F E81, în localitatea Baciu.
Agenția Europeană a Medicamentului anunță că, miercuri, a fost aprobată folosirea vaccinului produs de compania americană Moderna la nivelul Uniunii Europene. Agenția recomandă Comisiei Europene să emită autorizația de punere pe piață, pe baza aceluiași
Inspectoratul Școlar Județean Cluj anunță că, miercuri, 6 ianuarie, a redistribuit 1890 de tablete dotate cu internet gratuit și nelimitat pentru 24 de luni, pentru 13 unități de învățământ preuniversitar din județul Cluj, achiziționate din sume alocat
În cursul dimineții de miercuri, pe Calea Turzii din municipiul Cluj-Napoca, au avut loc 5 evenimente rutiere soldate cu pagube materiale.
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au desfășurat, în cursul zilei de marți, o serie de acțiuni pe raza de competență, în vederea menținerii unui climat de ordine și siguranță publică, creșterii gradului de disciplină rutieră în rând
Poliţiştii clujeni au reţinut, în cursul nopâii trecute, pentru 24 de ore un tânăr în vârstă de 23 de ani, din comuna Cămăraşu. Acesta este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor s