Vom putea achiziționa antibiotice fără rețetă pentru un tratament de trei zile.
Un superb exemplar de lup cenușiu a fost filmat ghidulo montan, Ivan Farkas, în comuna Beliș.
Pentru a marca cea de-a 61-a aniversare de la semnarea Tratatului de la Elysee (22 ianuarie 1963) și cea de-a cincea aniversare a Tratatului de la Aachen (22 ianuarie 2019), ambasadorul Germaniei în România, Dr. Peer Gebauer, și ambasadorul Franței, Nicol
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, la începutul ședinței de Guvern, că aprobă un prim set de măsuri negociat de transportatori și fermieri cu Ministerul Transporturilor și Ministerul Agriculturii.
Perficient, Inc. (Nasdaq: PRFT)(“Perficient”), unul din liderii mondiali în consultanță pentru transformarea digitală a celor mai mari întreprinderi și branduri internaționale.
Ideea că grupurile civice puternice sunt foarte bune pentru dezvoltarea țării, atât la nivel local cât și la nivel național.
Clujul este mai scump decât Barcelona. Un croissant cu espresso în capitala Cataluniei costă 3 euro, dar la Cluj numai cafeaua este atât.
Cluj-Napoca a intrat în top zece al celor mai bune oraşe din Europa în privinţa calităţii vieţii, potrivit unui raport realizat de Uniunea Europeană, care a fost realizat prin intervievarea a 71.153 de locuitori, din 83 de oraşe, relatează Politico, citat
Elevii români s-au clasat pe primul loc în Europa la Olimpiada Internațională de Matematică. Cu toate acestea, rezultatele la testele PISA sunt slabe.
Printre destinații exotice de pe tot mapamondul, în topul ,,Best of the Best destinations - Traveler’s Choice”, care enumeră cele mai bune 25 de destinații de vizitat din lume, apare și un oraș din România.
Festivalul Massif, cel mai nou și așteptat concept de divertisment de la munte din România, anunță primii artiști care vor ajunge în Poiana Brașov, în perioada 14-17 martie 2024. Organizatorii sunt hotărâți să transforme această destinație montană în locu
Andrei Caramitru este unul dintre economiştii care cred în continuare în potențialul economic al României, dar pentru asta este nevoie de câteva decizii foarte importante pe care trebuie să le ia cei care conduc ţara.
Un bărbat de 37 de ani a trăit cea mai îngrozitoare experiență a vieții sale.
Municipiul Gherla ar trebui să fie o lecție pentru primarii din ziua de azi, în ceea ce privește urbanismul.
Vremea se schimbă brusc în România! O masă de aer rece va pătrunde din nou până în regiunea țării noastre, iar în unele zone sunt așteptate ninsori și temperaturi scăzute.
Primul transfer al iernii la U Cluj! Fundașul central brazilian Thalisson Kelven (25 de ani) este noul jucător al Șepcilor Roșii.
Doi tineri spanioli care călătoresc prin toată Europa cu o rulotă și cățelul lor au ajuns și pe celebrul drum Transfăgărășan, cunoscut în toată lumea. După ce au parcurs serpentinele superbe, cei doi au relatat ce au găsit acolo și au dezvăluit că excursi
Călin Nemeș este eroul Revoluției de la Cluj, tânărul care s-a pus în fața mitralierelor cu pieptul dezgolit. Imaginea surprinsă de fotograful Răzvan Rotta va rămâne veșnic în mintea clujenilor.
Este o atmosferă tensionată înaintea duelului dintre cele două rivale din Cluj!
Clujul a fost vizitat de 591.477 de turiști, în primele 10 luni din 2023, cu 10,6% mai mulți decât în aceeași perioadă a anului trecut.
Alexandru Rafila a vorbit în cadrul unei conferințe despre prioritățile pe care Ministerul Sănătății le are pentru anul următor.
Eurostat, organismul care se ocupă cu statistică al Comisiei Europene, a plasat Clujul în primele 10 orașe din Europa în materie de calitate a vieții.
Traficul rutier devine tot mai sufocant în Cluj-Napoca, iar lipsa locurilor de parcare dă bătăi de cap șoferilor.
Ultrașii CFR Cluj sunt nemulțumiți de faptul că suporterii nu vin la stadion, la meciurile din Gruia. Aceștia spun că după ce echipa a ieșit din insolvență, lucrurile s-au deteriorat și prezența în tribune a scăzut drastic.
Pokerul are o întreagă istorie în spate, la fel ca și jucătorii săi.
Extremistul Călin Mărincuș, membru PSD Cluj, a fost condamnat la un an și o lună de închisoare, pentru că a bătut un cetățean egiptean, care se ruga la Iulius Mall Cluj.
CFR Călători informează că, de duminică, 10 decembrie, intră în vigoare noul Mers al trenurilor 2023-2024, care va fi valabil până la data de 14 decembrie 2024.
Hotelul Franz Josef din Cluj-Napoca a funcționat până în 1920. Puține lucruri se mai știu despre această locație exclusivistă a Clujului.
Banca Transilvania a atins borna de 6 milioane de carduri, în perioada iunie 2022 – noiembrie 2023 marcând cea mai rapidă creștere a numărului acestora, 1 milion. 1 din 4 carduri aflate în circulație în România este emis de BT.