Club des Belugas va concerta la Cluj, pe scena 18+ Festival, în seara zilei de 18 mai.
Victoria de la Galați, împotriva Oțelului, i-a adus tehnicianului Vasile Miriuță mai multă încredere în jucătorii CFR-ului, pe care i-a lăudat și le-a acordat meritul victoriei.
SUA anunță că vor intensifica, anul viitor, activitatea în Balcani, Europa Centrală şi de Est pentru a elimina corupția din această, a declarat, joi, asistentul secretarului de Stat, Victoria Nuland, la o audiere în Congres.
Cea mai mare fermă de bizoni din Europa a fost inaugurată la Cluj, în comua Recea Cristur, și este condusă de fostul polițist Toma Rus.
Senatorul Alin Tișe a recunoscut că familia lui construieste blocul de 12 etaje de pe strada Ploiești, nr.9 și susține vehement proiectul. Comisia de Urbanism a Primăriei a respins proiectul.
MIRCEA REDNIC a fost demis, chiar de ziua lui de naștere, de la echipa belgiană KAA Gent, informează site-ul voetbalkrant.com.
Partidul extremist Jobbik nu are o mare infleunță în rândul maghiarilor din România.
Gheorghe Hagi este într-un duel verbal dur cu președintele FRF. ”Regele” s-a supărat după ce președintele FRF, Răzvan Burleanu, a spus că nu este de acord cu grațierea lui Gică Popescu.
KUSADASI este una dintre locațiile ce trebuie bifate în agenda de orice călător adevărat. Destinația este surprinzătoare, fiind un oraș-stațiune vibrant, în care ca turist nu te vei plictisi niciodata.
Premierul Victor Ponta a fost confundat cu un faimos jucător de baschet de presa din Israel.
Leith Ben Zakour, directorul Oficiul Național de Turism al Tunisiei - Budapesta, a sosit la Cluj-Napoca pentru a promova destinația de vacanță.
Norul de praf din Sahara va ajunge și la Cluj-Napoca și va fi studiat de cei de la UBB.
Membrii asociației IJARU, parte a Clusterului Agricol Cluj, au realizat un nou hibrid, reușind să împerecheze berbecii de carne, cu rasele autohtone de oi, țurcana și țigaia, pentru a obține miei de calitatea superioară.
Echipa Creative Monkeyz va lua parte la cea de-a doua ediție East European Comic Con ce va avea loc la Romexpo în perioada 9-11 mai 2014.
Prețul mediu al apartamentelor din Cluj-Napoca a crescut ușor în primele trei luni ale acestui an, ajungând la valoarea medie de 983 euro/mp.
Oamenii de știință din Marea Britanie au documentat primele cazuri de contagiune de TBC. Două persoane au fost diagnosticate cu TBC activ, după ce intraseră în contact cu pisici anul trecut, când a existat o epidemie la pisicile din zona respect
Vasile Miriuță a reușit prima sa victorie pe banca tehnică a CFR-ului, în partida cu Pandurii Târgu Jiu, încheiată cu scorul de 1-0 pentru clujeni.
Președintele de onoare al UDMR, Marko Belo, a declarat, în cadrul discursului de la lansarea candidaților partiului la alegerile Europarlamentare, că adversarii principali ai comunității maghiare nu sunt românii, ci ”ignoranţa celor care ne sp
Europarlamentarul UDMR Sogor Csaba a declarat, în cadrul discursului de la lansarea candidaților partidului la alegerile pentru Parlamentul European, că maghiarii nu se simt minoritari în secuime sau în Europa.
Patronul clubului CFR Cluj, Arpad Paszkany, a declarat că clubul e pe minus pentru că a investit în stadion.
Trei agenți secreți, meniți să îl protejeze pe președintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, aflat în Europa, au fost trimiși înapoi în SUA și au fost suspendați după ce au consumat băuturi alcoolice.
Clienții Orange se pot conecta la hot spot-urile Orange prin tehnologia Passpoint, introdusă în premieră pe piața din România.
A mai rămas o singură săptămână în care cei care doresc să participe la concertul legendarului Billy Idol, de pe Cluj Arena, îşi pot achiziţiona bilet cu preţ redus. Până în data de 31 martie inclusiv, fanii pot cumpăra bilete cu discou
Robert Bosch SRL, parte a concernului german Bosch, unul dintre cei mai importanţi furnizori de tehnologie şi servicii, anunţă o schimbare la vârful companiei din România și Bulgaria.
Premierul Victor Ponta a semnat un editorial în celebra publicație americană Wall Street journal, intitulat "Crearea unei superputeri transatlantice", în care acesta a greșit anul aderării României la NATO.
Premierul Victor Ponta a scris un editorial în Wall Street Journal intitulat ”Crearea unei superputeri transatlantice”, menționând că România este membră în Alianţa Nord-Atlantică din 2003.
Ministrul delegat pentru Dialog Social, clujeanca Aurelia Cristea, le-a replicat celor care îi contestă ascesiunea profesională, in cei 28 de ani de activitate.
Directorul Direcției Sanitar Veterinare Cluj, Nicolae Pivariu, a fost dus la audieri de DIICOT în scandalul cărnii alterate.
Clujenii sunt așteptați să participe, în zilele de sâmbătă și duminică, la ghidajele gratuite care vor avea loc în Galeria Națională (orele 11 şi 15).
După emisiunea ”Sinteza Zilei” de marți seară, de la Antena 3, unde a fost ”tocat” Andrei Pleșu, peste 100 de intelectuali au semnat un apel de susținere a cărturarului, la inițiativa Revistei 22.