Diferențele între veniturile medii în diferitele cartiere are Clujului sunt neașteptat de mari.
Jador și-a anunțat fanii că în curând va ajunge pe masa de operație din cauza unei probleme medicale descoperite chiar de iubita lui, Oana.
O casă cu două camere din cartierul Dâmbul Rotund din Cluj-Napoca a fost scoasă la vânzare cu 168.000 de euro.
Un bărbat din comuna Moldovenești din județul Cluj a fost condamnat la un an și 3 luni de închisoare cu suspendare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere
Atacantul CFR-ului, Louis Munteanu, a reușit în meciul cu Muntenegru să marcheze trei goluri, iar patronul său, Neluțu Varga, se pregătește să-l transfere în iarnă pentru milioane de euro.
Jador a făcut noi declarații despre Zanni, fostul coleg de la Survivor, după ce acesta l-a acuzat că este un bărbat violent și s-a comportat urât cu Oana Ciocan.
Angela Rusu, artista originară din Cluj, a trecut printr-o experiență extrem de dificilă în ultima perioadă, confruntându-se atât cu probleme de sănătate, cât și cu o luptă intensă împotriva depresiei.
Neluțu Varga a anunțat că pentru suma corectă, atacantul Louis Munteanu, cel mai valoros jucător de la CFR Cluj, poate ajunge la FCSB.
Înalta Curte de Casație și Justiție a rejudecat pe fond o soluție deja definitivă, încălcând nu doar legea ci și propriile decizii anterioare luate în cazuri simmilare.
O scoală din județul vecin a luat măsuri drastice pentru siguranța copiilor. Toți elevii dar și profesorii au nevoie de cartele magnetice personalizate precum cele din corporații.
Tânărul transgender Arian Mirzarafie-Ahi a câștigat procesul împotriva autorităților române la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE). Vineri, 4 octombrie, CJUE a decis în favoarea lui, după ce statul român l-a obligat să trăiască cu două seturi de
Un incident grav, petrecut în Câmpia Turzii, județul Cluj, a fost sesizat Poliției de către o tânără de 23 de ani.
Voucherele de vacanță care se apropie de data expirării vor putea fi utilizate prin intermediul agențiilor de turism.
George Țucudean, fostul atacant de la CFR Cluj, a declarat că echipa la care a jucat trece printr- o perioadă dificilă.
Proprietățile imobiliare se numără printre investițiile preferate de români: țara noastră are în continuare cel mai mare procent de proprietari din Europa, iar o bună parte dintre aceștia dețin mai mult de o locuință.
O șoferiță de 19 ani s-a ales cu o amendă de 660 de lei, după ce și-a plimbat prietenul pe capotă, pe străzile din Baia Mare.
CFR Cluj se pregătește de transferul momentului în Superliga!
Începând cu luna octombrie 2024, valoarea maximă a unui tichet de masă este fixată la 40,04 lei.
Doi oameni de afaceri din Mureș au dezvoltat o schemă rapidă de îmbogățire, însă au ajuns în atenția polițiștilor.
Noaptea trecută, pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit pentru a stinge un incendiu izbucnit la o bucătărie de vară din localitatea Jucu Herghelie, comuna Jucu. Apelul de urgență a fost primit în jurul orei 03:05,
54% dintre clujenii cu vârsta cuprinsă între 18 - 35 de ani spun că există un brand preferat pe care și l-ar dori în Cluj-Napoca, reiese dintr-un sondaj de opinie realizat de IRES în octombrie 2023.
Directoratul Național de Securitate Cibernetică a emis marți o avertizare publică privind intensificarea unei campanii de apeluri telefonice de tip „spoofed”.
Inspectoratul de Jandarmi Județean Cluj recrutează tineri care își doresc o carieră militară în Jandarmeria Română.
U-BT Cluj-Napoca este foarte aproape de startul noului sezon de EuroCup și campionatul intern. Cea mai bună echipă din sezonul trecut, în România, urmează să joace primul meci oficial, mâine, 25 septembrie, împotriva Cedevitei Olimpija Ljubljana.
În perioada octombrie-decembrie 2024, Poliția Română organizează o nouă sesiune de admitere.
Anul 2025 vine cu vești proaste pentru români, în condițiile în care, furnizorii de energie electrică și gaze naturale vor fi obligați să notifice consumatorii exclusiv cu privire la eliminarea plafonării prețurilor.
Tichetele de activităţi casnice au un termen de valabilitate și pot fi utilizate în 12 luni de la achționare, în cazul beneficiarilor. În cazul prestatorilor casnici, durata este tot de 12 luni.
Nelson Mondialu’ șochează din nou, la scurt timp după nunta „faraonică” a fiului său adoptiv, Livian.
Milionarul Călin Donca și-a găsit mașina de lux la categoria ,,auto furate” de pe site-ul Poliției Române.
Ilie Năstase, fostul lider în tenis, nu a primit nimic în plus la pensie, după recalculare