Cupa CORAL IMPEX la șah, desfășurată la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din Cluj-Napoca, a început vineri după-amiază.
Un fost pădurar din Măguri Răcătău (judeţul Cluj), cel care a demascat mafia pădurilor și apoi a fost dat afară, a dezvăluit cum a decurs operațiunea ”Lemn contra voturi”, din campania 2012.
Contractul de execuție a investiției realizare Grădiniță - Florești a fost semnat miercuri, 29 aprilie.
Primăria Florești a semnat contractul, miercuri, pentru realizarea noii grădinițe din comună, de pe strada Ioan Rus.
Adunarea Generală a Acţionarilor de la Pandurii Tg Jiu îl bănuieşte pe Eugen Pîrvulescu de implicare necurată la meciul pierdut de echipa
Steaua nu a mai putut decola de la Cluj după meciul câștigat cu Universitatea Cluj.
Trei persoane, care administrau două firme clujene, sunt cercetaţi de poliţişti pentru evaziune fiscală prin care ar fi prejudiciat statul cu peste 2.000.000 de lei.
Marius Striblea, avocatul Elenei Udrea, a precizat că geanta clientei sale, marca Hermes Birkin Crocodile, a costat 10.000 - 12.000 de dolari, şi nu cu 100.000 de dolari, cât spun procurorii.
Rețeaua națională de bricolaj 100% romaneasca, Ambient, si-a premiat mesterii cu cateva zile inainte de Paste prin Tombola Mesterului Ambient dedicata exclusiv lor.
Pasagerii zborului de la Cluj-Napoca la București, în care se aflau și premierul Victor Ponta și președintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu, au avut parte de momente de panică la aterizare.
Primăria municipiului Cluj-napoca anunță că accesat proiecte prin finanțare din fonduri europene în valoare de sute de milioane de euro, în exercițiul financiar 2007-2013.
Loteria bonurilor fiscale a avut prima extragere, iar bonul fiscal câștigător este în valoare de 6 lei din ziua de 7 februarie 2015.
Prima extragere la loteria bonurilor fiscale va avea loc luni, 13 aprilie.
Învățătoarea Monica Chiorean de la Liceul de Muzică ”Sigismund Toduță” din Cluj-Napoca este în concediu medical.
Ziarul online Știri de Cluj este cel mai important nume de presă din județul Cluj, fiind cel mai citit și influent. Audiențele din ultimele zile demonstrează exact acest lucru.
Unul dintre părintele de la clasa întâi a Liceului de Muzică ”Sigismund Toduță” din Cluj a declarat pentru Știri de Cluj că, după suspendarea învățătoarei Monica Chiorean, copiii refuză să mai meargă la școală și suferă.
Ministerul Educaţiei a anunțat o decizie dură în privința învățătoarei din Cluj care a UMILIT și terorizat un elev de 7 ani.
Noi înregistrătri cu ieșirile isterice ale învățătoarei Monica Chiorean au fost făcute publice.
Cazul elevului de 7 ani umilit și agresat verbal de învățătoarea de la Liceul de Muzică din Cluj a luat o turnură incredibilă. Părinții elevilor îi iau apărarea profesoarei isterice.
Conducerea Liceului de Muzică din Cluj, unde un elev de 7 ani a fost umilit și jignit de profesoară, susține că acest cadru didactic are rezultate foarte bune.
Simona Halep s-a calificat, pentru orima oară, în sferturile turneului de la Miami, după ce a învins-o pe italianca Flavia Pennetta.
Universitatea Cluj a făcut un anunț important pentru suporterii care vor să își cumpere bilete la meciul cu CFR Cluj, din semifinala Cupei României.
Universitatea Cluj se răzbună pe umilințele la care au fost supuși suporterii ”studenților” la fiecare meci cu CFR Cluj și a stabilit prețuri uriașe la biletele din peluza oaspeților.
Biletele returul semifinalei Cupei României, disputată între Universitatea Cluj și CFR Cluj, se vor pune în vânzare începând de vineri, 27 martie.
Un clujean de 46 de ani a murit mâncat de porcii din gospodărie.
Răzvan Pop, fostul consilier personal al lui Horea Uioreanu, a fost audiat miercuri de judecătorii clujeni în dosarul cu acuzațiile grave, care îl vizează pe fostul său șef.
CFR Cluj rămâne cu depunctarea de 24 de puncte, până la judecarea cazului, și nu va mai putea face transferuri, a dictat Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.
Doi irlandezi, tată și fiu, s-au luat la bătaie într-un taximetru din Cluj-Napoca. Scena s-a produs în noaptea de joi spre vineri, în centrul orașului.
Pacha Man a plecat de la emisiunea de la Pro TV pentru că nu a putut rezista fără tigarile sale.
Raed Arafat este vizat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, din cauza unei licitații de achiziționare a unor ambulanțe.