Camera Deputaților, for decizional, a adoptat legea privind alăptatul în public care stabilește sancționare persoanelor fizice și juridice care interzic sau împiedică alăptarea în public.
Prezentatoarea TVR Cluj, Loredana Corchiș, a făcut un anunț care arată că postul local se dezvoltă.
Cei care cred ca în România regulile COVID sunt aspre, ar trebui să dea o tură în Austria.
Președintele Klaus Iohannis a postat marți pe rețelele sociale o fotografie de când era elev, cu ocazia Zilei Copilului, sărbătorită pe 1 iunie.
Primarul Emil Boc a discutat la Digi 24 despre alegerile pentru funcția de președinte al PNL și a vorbit în termeni extrem de laudativi despre premierul Florin Cîțu.
”Câți bani face Dorian Popa de pe Instagram?”, se întreabă fanii. Ei bine s-a aflat că nu numai de pe Youtube se câștigă bani, ci și de pe Instagram.
Un pod din secolul al 19 -lea a fost înlocuit în numai patru ore, într-o localitate din Germania, demonstrând o mobilizare rar văzută la noi.
Premierul Florin Cîțu și-a lansat candidatura la funcția de președinte al PNL, fiind susținut de politicieni precum Emil Boc, Rareș Bogdan sau Daniel Buda.
Pentru că se apropie Ziua Internațională a Copilului, la Iulius Mall Cluj vom sărbători așa cum se cuvine: la Street Food Park, dar și la Kids Day cei mici vor avea parte de surprize inedite.
Un șarpe a lăsat o clădire din Cluj-Napoca fără curent. Propriertarii nu au știut ce s-a întâmplat, așa că au chemat un electrician.
Clujenii au raportat în masă că au fost bombardați cu SMS -uri prin care erau anunțați să intre pe un anumit link, pentru a vedea când ajunge coletul la destinație.
Începând de joi, 27 mai 2021, Cinema City va fi „sub lumina reflectoarelor”, iar clujenii se pot bucura din nou de experiențe inedite la film!
Polițiștii clujeni anunță că l-au identificat pe șoferul cisternei care a făcut depășiri periculoase pe drumul național dintre Cluj-Napoca și Gherla.
În Cluj-Napoca, sistemul de cumpărare și control al biletelor devine din ce în ce mai deficitar, iar din această cauză clujenii devin iritați.
Laurean Deac este un veteran de război din Alba, care la 99 de ani a învins în lupta cu coronavirusul, după trei săptămâni de boală.
O echipă de arheologi din Aslacia, Franța, a descoperit o scrisoare către Moș Crăciun scrisă probabil de o fetiță, în 1930.
O viperă a fost observată în zona Tarnița - Baraj.
Ungaria ridică restricțiile de intrare în țară pentru românii care dețin un certificat de imunizare împotriva COVID-19.
O firmă din Bistrița vrea să ridice o cafenea, cu terasă, pe malul Someșului din Grigorescu, pe zona de promenadă.
Spitalul Judeţean din Bistrița securizează buletinele de analiză pentru COVID-19, după ce o persoană a prezentat un test fals pe aeroportul din Cluj-Napoca. Rezultatul testelor PCR va avea un cod QR, care să permită verificări în baza de date.
Filip Dan Robert reprezintă Clujul la un concurs destinat persoanelor nevăzătoare. Acesta va concura vineri, 21 mai, și poate fi votat AICI.
Drumarii intervin pe drumul 107P Gilău - Mărişel, după ce s-a produs o alunecare de teren în zona barajului Tarnița.
Jurnalistul clujean Csaba Szabó s-a stins din viață.
O clujeancă s-a trezit cu locul de parcare ocupat de un alt șofer, care s-a făcut nevăzut.
Casa de Cultură a Studenților ”Dumitru Fărcaș” din Cluj-Napoca are bucuria să anunțe redeschiderea evenimentelor cu accesul publicului în sală, cu respectarea normelor de siguranță sanitară impuse de autorități în scenariul verde.
O eroare gramaticală comisă de Poliția Cluj, pe unul dintre panourile de la expoziția de pe Bulevardul Eroilor, a ajuns să fie intens discutată pe Facebook.
Prefectul județului Bihor a fost plimbat ca un pașă peste un curs de apă umflat în urma ploilor din ultimele zile. Dumitru Țiplea a fost ținta ironiilor pe Facebook, după ce au apărut imaginile de mai jos.
„Eroi UNTOLD, Acea magie Untold după care ați tânjit este atât de aproape...o putem gusta! Câmpul magic și sentimentele, prietenii, cea mai bună mulțime, artiști și DJ din această lume...", au anunțat organizatorii Untold, miercuri, pe pagina de Facebook