O valiză suspectă a fost depistată pe strada Mureșului în Mărăști.
Cerșetorii și-au stabilit cartierul general în Grigorescu, o dată cu venirea primăverii.
Un tânăr din Constanța, mesaj disperat de la geam către protestatari: „A murit tata acum două zile de Covid și voi protestați? Să vă fie rușine”. Protestatarii au răspuns cu huiduieli.
Protestatarii ieșiți să își spună nemulțumirea față de restricțiile COVID au spart automatele cu produse alimentare.
Printre protestatarii de la Cluj, din seara zilei de marți au fost și unii care nu e sigur că știau de ce sunt acolo.
Protestatarii s-au adunat din nou în fața Prefecturii Cluj și cer interzicerea măștii în spațiile publice, libertate pentru suporteri și copiii să meargă la școală.
Diana Şoşoacă s-a arătat revoltată de faptul că sălile de forţă au fost închise, în contextul noilor restricţii impuse de Guvern: „Dacă eu vreau să mă duc să trag de fiare, de ce nu mi se permite?”
Adela Mîrza, Co-Președinte la Alternativa Dreaptă,, cunoscută pentru discursul ei radicalist a participat la protestele anti-restricții de la Cluj.
Cu ocazia sărbătorilor pascale, Asociația Educalise lansează campania „Ochi zâmbitori, de sărbători” prin care clujenii sunt încurajați să facă donații pentru a ajuta 100 de copii nevoiași din împrejurimile municipiului Cluj-Napoca.
Consilierul lui Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății, nu susține închiderea mai devreme a magazinelor și consideră că acest lucru contribuie la aglomerație și la infectarea cu COVID-19.
O femeie a dispărut de acasă, din Cluj-Napoca. Anunțul a fost dat de fiica femeii.
O mână de persoane s-a adunat deja în fața Prefecturii Cluj, la proteste față de resttricțiile COVID.
Chiriile din Cluj-Napoca au început să aibă un preț decent în raport cu imobilele oferite de către proprietarii de chirii din municipiu. Pandemia i-a trezit pe aceștia la realitate?
Un cont de Facebook fără prea multă activitate instigă la proteste de stradă la Cluj-Napoca, față de măsurile de restricție impuse de Guvern.
Lora, probleme mari financiare. Este una dintre cele mai cunoscute și apreciate artiste de pe scena showbiz-ului românesc.
Pensii 2021. Se pregătește o nouă schimbare pentru pensii 2021. Un fost ministru a explicat de ce este necesară și cum îi va afecta pe toți pensionarii din țară. De ce au intrat cupoanele de pensie în vizorul autorităților.
Oamenii din Brăila au ieșit la proteste duminică seara față de restricțiile COVID impuse peste tot. Se pare că protestul a fost promovat pe paginile AUR.
Aurel Pădureanu, soțul Corneliei Catanga, susține că aceasta nu a murit de COVID. Artista s-a tratat acasă cu Ivermectină.
Noul prefect al Clujului, Tasnadi Szilard, a fost fotografiat la un eveniment public alături de mitropolitul Clujului, ÎPS Andrei, fără mască. Fotografia a fost ștearsă ulterior.
Clujenii au inițiat o discuție pe rețelele de socializare unde propuneau ieșirea în stradă ca urmare a impunerii noilor restricții de circulație.
Nicolae Mircea Zambra Iosipescu, proprietarul mașinii care a rămas fără o roată în 14 martie, pe Calea Florești, a anunțat că oferă recompensă de 500 de euro pentru depistarea unei persoane. Este vorba chiar despre cea care conducea mașina, în momentul in
Primăria Cluj-Napoca vrea să modernizeze spațiul din Piața Liebknecht - Parc Iris și străzile adiacente.
Noi povești ies la iveală despre medicul pneumolog al momentului, cel care spune că a salvat peste 1.000 de pacienți bolnavi de Covid-19, fără nici măcar o zi de spitalizare.
Klaus Iohannis, președintele României a plantat copaci la Dăbuleni, iar internauții i-au analizat ținuta și cât costă articolele de vestimentație.
Un șofer cu BMW X6 a fost fotografiat la VIVO, parcat pe două locuri destinate persoanelor cu dizabilități, iar când i s-a atras atenția a devenit arogant.
Un hoț a fost filmat în timp ce își dezinfecta mâinile și își făcea cruce în biserică, totul înainte de a fura banii din cutia milei.
Hotelul „coșciug” de pe strada Avram Iancu vine în atenția clujenilor din nou. Paravanul din fața clădirii ocupă în mod ilegal trotuarul, iar clujenii sunt obligați să circule pe marginea străzii.
Oamenii din comuna Baciu sunt bulversați de ultimul eveniment macabru ce a avut loc în comuna lor și se întreabă: de unde își iau tinerii drogurile? și Poliția ce face?
Primarul Emil Boc și-a exprimat nemulțumirea că, după ce Primăria Cluj-Napoca anunță un proiect, cineva apare și depune o petiție prin care solicită exact același lucru.
Un spărgător a fost prins în flagrant de agenții de pază, în urma unei alerte sesizate duminică, 21 martie, în jurul orei 20.00.