Un român a surprins EMAG în plină pregătire pentru Black Friday. Prețurile la produsele selectate de el au sărit cu câteva sute de lei de pe o zi pe alta.
Concerte caritabile pentru victimele de la Colectiv vor avea loc în toată țara, în 14 noiembrie.
Un taximetrist clujean a fost lovit de un autoturism condus de un șofer beat pe strada Frunzișului (Varianta Zorilor - Mănăștur).
Blocurile din cartierul Zorilor, de pe strada Miko Imre, au fost reverificate, marți dimineața, de Poliția Locală. În luna septembrie 2015, constructorul Traian Floarea Ianson a fost amendat cu 10.000 de lei pentru că s-a opus controlului.
Un constrctor este acuzat că vinde în cartierul Zorilor apartamente într-un bloc fără autorizație și care nu are apă sau gaz.
Un șofer clujean a fost surprins cum și-a lăsat autoturismul parcat chiar îîn stradă, în Piața Unirii, din Cluj-Napoca.
Jurnalista PRO TV, Teodora Maftei, a murit în Israel, iar colegii au scris un mesaj tulburător pe Facebook.
Membrii trupei Cargo au scris, pe Facebook, un mesaj după tragedia din clubul Colectiv, spunând că nu ”cei de sus i-au omorât (pe tineri), ci lucrurile mici de zi cu zi, pe care le facem cu toţii”.
Mircea Jorj, secretarul general al Ministerului Transporturilor, a scris pe Facebook un mesaj în care spune că ”solutia unei schimbari e sortita esecului, daca ea arata asa cum se manifesta in spatiul public”.
Preşedintele Klaus Iohannis a fost duminică seara în Piaţa Universităţii, în rândul manifestanților.
Un român stabilit în Olanda a povestit pe Facebook, singurul loc în care a putut, cum a încercat să ajute după incendiul de la Colectiv și cum i s-a răspuns.
Adrian Despot a spus că s-a întors cu speranță de la discuțiile cu președintele.
Jurnalistul Liviu Mihaiu, Sorin Ioniţă, Cristina Guset, Nicuşor Dan, Claudia Postelnicescu, reprezentantă a mişcării Iniţiativa România, și Adrian Despot fac parte din delegația care s-a dus la consultările de la Cotroceni.
Simona Halep și-a ales antrenorul pentru anul 2016, făcând anunțul public pe rețelele de socializare.
Noile reglementări privind autorizația P.S.I. a spațiilor și clădirilor are un efect destul de drastic asupra cluburilor și barurilor, iar nici Clujul nu face excepție.
Adrian Depot se numără printre persoanele desemnate să participe la negocierile cu președintele Klaus Iohannis.
Tudor Chirilă l-a ironizat pe președintele Klaus Iohannis și a spus că se grăbește în mod suspect.
Delia Matache a interpretat una dintre melodiile formației Goodbye to Gravity, care își lansa noul album în seara în care s-a petrecut tragedia de la Club Colectiv, în cadrul unui concert caritabil.
Concert caritabil la Cluj, pentru victimele de la Colectiv. Vezi când are loc
Fostul președinte al României, Traian Băsescu, l-a ironizat pe cel care i-a preluat funcția, pe Facebook.
Protestatarii de la Cluj s-au oprit miercuri seara și în fața Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca unde au fluierat și au huiduit.
Consilierul local Gabriel Oniga le-a scris protestatarilor care cer schimbarea clasei politice și îi întreabă dacă ”strada” își asumă responsabilitatea pentru votul uniniminal din 2012, de la Alegerile Parlamentare.
Reprezentații Diesel Club susțin că au autorizație emisă de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Cluj, acum 20 de ani.
Clujenii ies în stradă vineri, 6 noiembrie, de la ora 19.00, cu mesajul ”PÂNĂ LA CAPĂT!”.
Premierul care a demisionat, Victor Ponta, a postat un mesaj pe Facebook după miezul nopții de miercuri spre joi.
Primarul Horia Șulea a anunțat o serie de modificări de trafic în comună.
Victor Ponta și-a anunțat demisia, miercuri, din funcția de șef al Guvernului, iar apoi le-a transmis un mesaj românilor, prin intermediul paginii de Facebook.
O mașină a blocat cel puțin o oră traficul pe strada Memorandumului, pe banda pe care circulă în special mijloacele de transport.
Afișele care promovat spectacolul pe care Dan Puric îl va susține la Cluj-Napoca au fost vandalizate.
Fostul preşedinte Traian Băsescu a comentat, pe Facebook, demisia lui Victor Ponta.