Ce faci weekend-ul acesta? Dacă ești în Cluj, consideră-te unul dintre norocoșii care au ocazia să vadă WCF International Cat Show, competiție dedicată felinelor, care va avea loc la Iulius Mall. Peste 130 de exemplare din 20 de rase vor putea fi admirate
S-a deschis o anchetă la Satu Mare, după ce inscripția unei pietre funerare de pe malul Someșului a fost schimbată. Placa comemorativă a monumentului cu inscripţia originală „Erou Necunoscut” a fost acoperită cu un text în limba maghiară.
Cântărețul de muzică religioasă, Ovidiu Vreme, student în Cluj-Napoca, a lansat o campanie de prin care va cumpăra jucării pentru copiii orfani.
Vestimentația purtată la nuntă de Gina Pistol și Smiley a fost analizată de Voicu Ienci, un influencer din Brad, cunoscut în media din Ardeal. Acesta a spus că vedetele trebuie să fie atente la vestimentație, pentru că atrag atenția și influențează ma
În urma înfrângerii suferite în fața lui Farul Constanța în ultima etapă a play-off-ului Superligii, scor 1-2, CFR Cluj a încheiat pe podium. Datorită acestui rezultat, clujenii vor juca barajul pentru calificarea în Conference League, dar este cel mai sl
CFR Cluj va fi antrenată de Cristiano Bergodi, iar Dan Petrescu este ca și plecat.
Președinta Ungariei, Katalin Novak, a participat în weekend la pelerinajul de Rusaliile Catolice de la Șumuleul Ciuc. Aceasta a distribuit pe pagina sa oficială un videoclip cu evenimentul din România, care folosește ca și coloană sonoroă imnul Ținutului
Șofer unui BMW-ul decapotabil a regretat amarnic, după ce a parcat pe o plajă din Marea Britanie, cu toate că a fost avertizat să nu facă acest lucru
Este vorba despre preotul ortodox Matei Vulcănescu, care a reușit să stârnească un val de nemulțumiri la adresa celor spuse de el pe rețelele de socializare. Acesta îi acuză pe credincioși de "idolatrie față de câini și pisici".
Duminică după-amiază, o ploaie torențială urmată de grindină a făcut prăpăd în localitatea Dealu Negru, comuna Călățele, județul Cluj.
Una dintre cele mai cunoscute şi apreciate artiste din România, Delia Matache, este implicată într-un mega scandal, după ce a susţinut un concert la Zilele Orașului Năsăud.
Alex Chipciu (34 de ani) a ajuns în vara anului trecut la ”U” Cluj, de la rivala CFR Cluj, și a devenit între timp căpitanul echipei.
O studentă din Cluj-Napoca și-a găsit mașina lovită frontal, deși o parcase regulamentar. Vinovatul nu și-a lăsat datele de contact, plecând mai departe.
O profesoară din Cluj le bate obrazul guvernanților! La o școală aflată la doar „o aruncătură de băț de Cluj-Napoca”, cadrul didactic a fost nevoit să-și amenajeze singură sala. Nu sunt banii de reparații, nici de salarii.
Piața de vechituri Oser este un loc frecventat de mulți clujeni cu regularitate, oamenii fiind atrași de farmecul locului. Pe lângă produsele care sunt de toate felurile, oamenii au ajuns să stea la rând pentru a cumpăra pufuleți.
Nemulțumite de ofertele catalogate drept umilitoare venite din partea Guvernului, zeci de mii de cadre didactice au refuzat să se întoarcă la catedră și în a cincea zi de grevă.
Casa Darvas-La Roche este un monument istoric și de arhitectură din Oradea (numită și Poarta Ardealului într-o lucrare a vremii), pe strada Iosif Vulcan la nr. 11, proiectat de frații József Vágó și László Vágó, datând din 1909. Este considerată una dintr
Fuego, artist originar din Turda, pe numele său adevărat Paul Surugiu, este victima unui furt de identitate pe internet. În plus, hackerii au încercat să obțină bani în numele său.
O clujeancă a relatat o situație incredibilă prin care a trecut, după ce un membru a familiei sale și-a pierdut portofelul într-un magazin.
Ziua Africii 2023 are loc în 25 mai, ziua în care a fost înființată Organizația Unității Africane.
Floreștiul actual trece prin aceeași transformate cu Mănășturul anilor ‘80, când oamenii au fost aduși forțat in blocuri. Sociologii spun ca vor trece multi ani pana cand comunitatea se va sedimenta
Una dintre cele mai pitorești așezări din Ardeal atrage turiștii cu oferta pe care o are. Cap de listă este superba biserică fortificată din satul Alma Vii, județul Sibiu.
La Cluj-Napoca s-a deschis miercuri, 24 mai, showroom -ul de bicicletele electice E-Bike Store, pe strada Tăbăcarilor, numrăul 2, unde se vând super brandurile Atala și Whistle.
Clujeanul Dan Ursa, agent de vânzări și familist convins, este câștigătorul trofeului Survivor 2023. Chiar dacă la început telespectatorii nu îi acordau vreo șansă, el a reușit să îi surprindă pe toți. Acum, el se întoarce acasă cu un nou statut, dar și c
Sindicaliștii din Educație au ieșit în stradă, centrul Clujului a fost blocat după ce în jur de 5000 de profesori s-au strâns în fața Instituției Prefectului.
Ploaia torențială de ieri a făcut ravagii în Cluj. În timp ce unii s-au ales cu subsolurile inundate, alți șoferi au rămas fără numerele mașinilor. Un clujean a publicat o poză cu captura impresionantă de la „lacul Polus”.
Se pierde bunul simț în „orașul de 5 stele”. Un clujean a relatat prin ce situație halucinantă a trecut la o șaormerie din Cluj.
Datorită canalelor și insulițelor formate pe cursul râului Someș, localitatea Florești se poate mândri cu o „Mică Deltă”.
Greva sindicaliștilor din sistemul de învățământ nu dă indicații că s-ar soluționa prea curând. Nicolae Ciucă le-a cerut sprijinul părinților, pentru a pune presiune pe profesori să se întoarcă la ore.
Finaliștii de la Survivor România sunt Dan Ursa, Carmen Grebenișan și Andrei Krișan.