Festivalul Zilele Clujului are o ofertă bogată pentru acest weekend, iar vremea va fi excelentă pentru a petrece câteva ore la concertele din centrul Clujului.
„Avem un șarpe în casă! Vă rog să trimiteți pe cineva aici!”, anunța un bărbat din Slatina, joi, la 112.
Potrivit poliției ucrainene, în satul eliberat Piski-Radkivski, regiunea Harkov, s-a descoperit o altă cameră de tortură amenajată de trupele de ocupație ruse.
Eșecul modernizării infrastructurii de transporturi din România se poate observa și în județul Cluj. Aici găsim o lucrare inedită, un pod peste râul Someş, care leagă două comune și se termină într-un câmp cu porumb.
Ce surpriză i-au pregătit colegii unui pompier care a ieșit la pensie după 28 de ani de activitate.
O nouă Sală Polivalentă apare în județul Cluj, pe lângă BT Arena și „Horia Demian”.
După patru luni de când s-au predat rușilor, fiind apoi eliberați în cadrul unui schimb de prizonieri între Kiev și Moscova, unii dintre liderii luptătorilor de la Azovstal și-au revăzut familiile.
„Ninge abundent pe Transfăgărășan”, au anunțat marți, 4 octombrie, reprezentanții DRDP Brașov (Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brasov) pe pagina lor de Facebook.
Rectorul UTCN, prof. dr. ing. Vasile Țopa, le-a transmis noilor studenți ai universității să fie mândri de apartenența la această comunitate.
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) și partenerii reprezentativi ai mediului de afaceri german, MHP Consulting Romania (MHP Romania), Porsche AG și NTT DATA România, prelungesc protocolul privind finanțarea unor programe de studii și dezvolta
Patroana unei florării din Cluj-Napoca a răbufnit pe Facebook și le-a explicat tuturor că s-a terminat cu epoca în care funcționa sloganul ”Clientul nostru, stăpânul nostru!”.
Un accident grav de circulație s-a produs în pasajul Magheru din Oradea. Șoferu unui Porsche Carrera S a lovit un alt autoturism, iar apoi a dispărut în noapte.
Proprietarul unui apartament de 11,4 metri pătrați și-a scos locuința la închiriat și preșul cerut este astronomic: 225 de euro.
Oricine a fost într-o escapadă la pescuit vă va spune cât de distractive pot fi, dar dacă este implicată familia, există o linie fină între țara viselor și ceartă!
Kyla Galer, reporter la postul NBC2, a transmis miercuri, 28 septembrie, cu microfonul învelit într-un...
Imagini revoltătoare au fost surprinse într-o şcoală din judeţul Bihor. Un elev de 14 ani a fost pus la pământ de doi agenţi de poliţie chiar în incinta școlii.
Ciprian Mihali, conferențiar la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, a declarat că „imaginea universității românești este din nou terfelită”, făcând referire la acuzațiile de plagiere aduse ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu.
Ciprian Mihali a reacționat pe rețeaua de socializare după ce ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a publicat o scrisoare prin care profesorul Ioan Pleșa.
După ce a spus că are dreptul să se semneze pe lucrarea altcuiva pentru că i-a fost donat acest drept, ministrul educației a venit cu un argument proaspăt miercuri seară, la TVR.
Poliția Română a lansat un avertisment dur pentru şoferii care păcălesc senzorul centurii de siguranță.
Vloggerița Alina Ceușan o duce foarte bine din punct de vedere profesional, iar acum se află cu familia în Maldive.
Mii de români îi scriu ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, pe Facebook, și îi cer demisia, după ce a fost prins cu un plagiat.
După trei zile de răspunsuri sfidătoare și ironice, la întrebările adresate de jurnaliști în legătură cu plagiatul ministrului Educației, Cîmpeanu vine cu o „dovadă” care ar demonstra în opinia sa că el nu a plagiat.
A început șantierul în centrul municipiului Cluj-Napoca. Atât strada Mihail Kogăniceanu, cât și strada Universității devin străzi pietonale.
USR cere demisia lui Sorin Cîmpeanu din funcţia de ministru al Educaţiei, după acuzațiile de plagiat și îl provoacă și pe edilul clujean să își expună părerea cu privire la acest subiect.
7 persoane au protestat azi în fața ministerului Educației, timp de o oră, cerând demisia ministrului Cîmpeanu, după ce o anchetă a jurnalistei Emilia Șercan a dezvăluit că ministrul a plagiat un curs, însușindu-și 13 capitole semnate de 2 profesori.
Studenții revin în Cluj-Napoca, iar prima bandă de pe strada Observatorului a redevenit parcare publică.
Iubitorii de animale din Cluj au declanșat o operațiune prin care încearcă să găsească o casă pentru un cățel lovit de mașină, dar abandonat de stăpân la medicul veterinar.
La eveniment vor vorbi reprezentanți ai SpaceX, Apple și fosta președintă a Republicii Estonia.
Polițistul Marian Godină i-a lăsat comentarii ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, depistat cu un plagiat, dar acestea au fost șterse.