Telefoanele mobile sunt mai periculoase pentru transmiterea microbilor decât scaunele de toaletă.
Un bărbat nevăzător a stat zeci de minute pe șosea din județul Galați, fără ca un șofer să oprească și să-l ajute.
Un psiholog din București susține că prin proiectul genuflexiuni pentru un bilet de autobuz, clujenilor li se fură datele faciale. Teoria este absurdă și poate fi demontată foarte ușor.
Yuppi Camp organizează în această vară, pentru prima dată în România, o tabără gratuită de terapie prin experiență dedicată atât copiilor bolnavi cronic, cât și fraților lor.
Vicepreședintele PMP, Marius Pașcan, a anunțat că partidul din care face parte urmează să depună o plângere penală împotriva lui Cristian Diaconescu, fostul lider PMP
Ștefan Petreuș, cunoscutul interpret de muzică populară, a murit sâmbătă, 25 iunie, la vârsta de 82 de ani. Acesta a făcut parte din celebra formaţie Frații Petreuș. Cei doi era renumiţi pentru cântecele din zona Maramureşului.
Doi pensionari din Câmpulung Muscel au decis să devină oficial soț și soție, după 28 de ani împreună. Motivul? Cei doi își doresc să aibă același nume pe piatra funerară, atunci când nu vor mai fi în viață.
Săritorul în apă Cătălin Preda a obținut locul 1 la Cupă mondială la Cliff Diving World Series din Paris. România are, pe lângă David Popovici, și un alt sportiv de top.
Tragedie cumplită pentru o familie din Anglia, după ce un adolescent s-a prăbușit brusc și a murit în clasă, la scurt timp după ce i-a spus bunicii sale „Te iubesc''.
Unul dintre membrii fondatori ai formației „Compact”, Leluț Vasilescu, a murit, vineri, 24 iunie.
Leluț Vasilescu, bateristul trupei Compact și membru fondator al acesteia, a murit, anunță primarul orașului Câmpia Turzii, pe Facebook.
După cum era de așteptat soluția Guvernului de a compensa prețul carburanților cu doar 0,50 lei, aplicați direct la pompă, nu a fost primită prea bine de șoferi. Așadar, șoferii din Cluj organizează un nou protest în benzinăriile din oraș în data de 30 iu
David Popovici este noul fenomen al înotului mondial, la doar 17 ani, după ce a cucerit două medalii de aur în probele de 100 și 200 m liber la Campionatul Mondial de Natație de la Budapesta. Românul a uimit pe toată lumea și a primit sute de mesaje de fe
Premierul Nicolaei Ciucă a anunțat, joi, 23 iunie, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, că a „identificat împreună cu specialiștii o soluție de compensare a prețului carburanților, în sumă fixă de 50 de bani, care se va aplica direct la pompă”.
Analistul politic Sorin Ioniță, expert în politici publice și dezvoltare locală, atacă dur deciziile de estetică urbană luate de Primăria Cluj-Napoca.
Un român care se află în vacanță în Grecia a relatat cum a plătit aproape 200 de euro, pentru doi pești, la o tavernă din Thassos. Deja turiștii au ajuns să îi spună locului ”La țeapă”.
Un proprietar clujean închiriază un apartament ”glamour” cu suma de 1.500 de euro pe lună.
Un motociclist cu camera pe cască a surprins în trafic un șofer inconștient, care a intrat în depășire în timp ce mașinile străteau la trecerea de pietoni.
Directorul general al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, recomandă consumatorilor să respecte o serie de reguli în perioadele caniculare, pentru a preveni efectele negative asupra sănătății.
Un cabinet veterinar din Cluj-Napoca are nevoie de ajutorul clujenilor. Mămica a zece cățeluși a murit la naștere, astfel reprezentanții cabinetului îi roagă pe clujeni să-i ajute cu găsirea unor mămici surogate pentru puiuții acesteia.
Polițiștii din Cluj nu au stat pe gânduri și au intervenit la un apel venit din partea unui băiat de 12 ani din Turda, îngrijorat de un cățel căzut într-un cămin din beton, adânc de 3 metri.
O tânără din Sinaia a sfârșit tragic la doar 24 de ani, luând decizia cumplită de a se arunca în gol, într-o prăpastie. Rebeca a fost găsită fără suflare de iubitul ei, cu care, potrivit unor surse, fata s-ar fi certat înainte să se prăbușească de pe pod.
O femeie din SUA a trăit spaima vieţii, muşcată de un şarpe chiar atunci când deschidea uşa casei. Reptila s-a năpustit asupra ei şi şi-a înfipt colţii chiar deasupra ochiului americancei, care se consideră însă „norocoasă".
În timp ce prețurile cresc galopant, iar inflația atinge un nou record, în Cluj salariile medii nete au scăzut cu sute de lei în aprilie față de luna precedentă. Nu este de mirare că clujenii rămân indignați când aud propunerile salariale de pe piața loca
Creștinii dintr-un orășel din Texas celebrează „supraviețuirea'' unei cruci sfinte care a rămas, în picioare în ciuda unui incendiu devastator, care a ars din temelii biserica.
Edilul comunei Florești face un apel către cetățeni să fie mai responsabili cu privire la modul de exploatare a spațiilor din blocurile de locuințe.
Cunoscuta garsonieră de 11 mp din Cluj-Napoca, devenită celebră peste noapte în urmă cu doar câteva luni, a fost dată din nou spre închiriere
Primărița din Chinteni, Magdalena Lucia Suciu, i-a anunțat pe locuitorii comunei să nu mai folosească apa potabilă pentru irigarea grădinilor. În caz contrar, le va fi sistată furnizarea apei potabile.
Piloții care aterizează la Cluj fac periodic, când este vânt puternic, paradă cu îndemânarea și controlul pe care îl au asupra aparatelor de zbor.
O copilă din Munții Apuseni poate fi exemplu pentru toți cei care se plâng că viața este grea. Tânăra face 2 ore dus și alte două ore întors, pentru a merge la școală.