Un bărbat s-a trezit cu acoperișul unui bloc în balcon, în timp ce filma furtuna de Cod Roșu, care a făcut ravagii în Craiova.
Acum un an o tragedie a șocat întreaga Românie, o explozie s-a produs la Rafinăria Petromidia din Năvodari. Acel eveniment cumplit a luat viața unui tânăr tătic, în vârstă de 32 de ani.
Problema trotinetelor în traficul clujean, care pot fi închiriate foarte ușor și circulă nestingherite prin tot orașul, devine tot mai mare.
Regele manelelor Nicolae Guță spune că el va cânta la Festivalul One de manele de la Cămărașu. Sâmbătă, 2 iulie, este ultima zi de festival și, în jurul orei 20.00, deja se adunaseră mai mulți oameni care în prima zi, 1 iulie.
Festivalul de manele One, de la Cămărașu, are probleme mari atât din cauza lipsei publicului, dar și a mirosului. Vineri, 1 iulie, în prima zi până la ora 21.00 nu era aproape nimeni la festival, iar după ora 23.00 s-a ajuns la câteva sute de persoane.
Un elev care a fost notat cu 5,5 la Limba Română, la examenul de Evaluare Națională 2022, a depus contestație, nemulțumit fiind de rezultat.
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a prezentat, vineri, 1 iulie, imagini cu mai multe benzinării care au redus prețul carburanților: „Carburanţi mai ieftini! Vreau să le mulţumesc tuturor companiilor care s-au conformat voluntar”, a declarat ministrul pe
Începând de astăzi Agenția Națională de Administrare Fiscală demarează controale masive pentru verificarea veniturilor persoanelor fizice ca sursă a obținerii averilor fiecărei persoane.
Dublul campion, David Popovici, a răbufnit și a rupt tăcerea față de cei care vor să profite de performanțele lui.
Rusia a confirmat joi retragerea trupelor de pe Insula Șerpilor în ceea ce Moscova consideră a fi „un gest de bunăvoință”.
Un elev din Prahova, cu nota 5.50 la proba de Limba română, a primit 9.25 după contestație.
Este alertă în Belgia, după ce a fost descoperit un focar de Salmonella în cea mai mare fabrică de ciocolată din lume.
Teo Trandafir (54 de ani) a fost citată alături de alte vedete din România pentru a vorbi despre un grup infracțional care a comis ilegalități în numele său.
După ce ministrul Eduard Novak nu a menționat absolut nimic despre Robert Glință la sosirea sportivilor care au reprezentat România la Budapesta, mama tânărului a transmis un mesaj prin care a descris gafa făcută de oficial.
Un turist din Ploiești care a vizitat Clujul a prezentat orașul într-o lumină pozitivă, prin ochiul omului care vine în vacanță și vrea să se simtă bine. Nu a fost nemulțumit de prețurile mari, de aglomerația de pe terase, ci a văzut ceea ce este frumos.
Un şofer din Cluj i-a șocat pe inspectorii Registrului Auto Român, după ce şi-a legat roata la maşină cu o funie şi apoi a mers la RAR pentru recuperarea talonului.
Directoratul Național de Securitate Cibernetică trage un semnal de alarmă cu privire la faptul că are loc un nou atac cibernetic în România. De această dată infractorii folosesc identitatea ANAF pentru a trimite coduri malițioase.
Comitetul Județean Pentru Situații De Urgență Cluj a decis ce măsuri trebuie luate, după ce comuna Chinteni a rămas fără apă potabilă.
Premierul României, Nicolae Ciucă, l-a primit luni la Palatul Victoria pe David Popovici, sportivul legitimat la CS Dinamo, dublu campion mondial la natație, în întrecerea de la Budapesta. Premierul i-a strâns mâna tânărului înotător timp de mai multe sec
Turiștii românii continuă să relateze despre țepele pe care trebuie să le îndure în Grecia.
Cel mai mare festival de bere artizanală are loc la Cluj-Napoca, în perioada 30 iunie – 3 iulie. Festivalul dedicat creatorilor de bere se întoarce pe Aleea Stadion.
Situație de neînțeles la CFR Cluj, Campioana are cea mai bună campanie de achiziții dintre toate echipele din Liga 1, însă nu își plătește la timp jucătorii.
Telefoanele mobile sunt mai periculoase pentru transmiterea microbilor decât scaunele de toaletă.
Un bărbat nevăzător a stat zeci de minute pe șosea din județul Galați, fără ca un șofer să oprească și să-l ajute.
Un psiholog din București susține că prin proiectul genuflexiuni pentru un bilet de autobuz, clujenilor li se fură datele faciale. Teoria este absurdă și poate fi demontată foarte ușor.
Yuppi Camp organizează în această vară, pentru prima dată în România, o tabără gratuită de terapie prin experiență dedicată atât copiilor bolnavi cronic, cât și fraților lor.
Vicepreședintele PMP, Marius Pașcan, a anunțat că partidul din care face parte urmează să depună o plângere penală împotriva lui Cristian Diaconescu, fostul lider PMP
Ștefan Petreuș, cunoscutul interpret de muzică populară, a murit sâmbătă, 25 iunie, la vârsta de 82 de ani. Acesta a făcut parte din celebra formaţie Frații Petreuș. Cei doi era renumiţi pentru cântecele din zona Maramureşului.
Doi pensionari din Câmpulung Muscel au decis să devină oficial soț și soție, după 28 de ani împreună. Motivul? Cei doi își doresc să aibă același nume pe piatra funerară, atunci când nu vor mai fi în viață.
Săritorul în apă Cătălin Preda a obținut locul 1 la Cupă mondială la Cliff Diving World Series din Paris. România are, pe lângă David Popovici, și un alt sportiv de top.